Răscrucea cu mame – episodul 3:Antitetica

rascrucea cu mame

Era pe la mijlocul amiezii. Începuse un vânt puternic, copacii se agitau și razele de soare-și găseau loc mai ușor spre ochii mei. Mai târziu, aveam să aflu că mirosea a schimbare. M-am ridicat în capul oaselor. Ceva nu mergea la fel ca altădată. Nu. M-am sculat în picioare. Agitația dimprejur îmi striga numele prin toată casa. Îmi amintisem, atunci, brusc… și eu am o casă.

Vocile încetaseră stagiul de-o viață la scurt timp. Pentru câteva momente, liniștea se îmbrăca cu hainele mele, căci eu, goală, îmi vedeam, pentru a Mia oară, imperfecțiunile-ntr-un ciob de sticlă.

Continuă lectura

Eu din tine

Mă privesc pe mine în oglinda din tine. E ca la bâlci. Mă văd diform, schimbat, cu un alt chip. De nerecunoscut. Mă privesc pe mine în oglinda cuvintelor tale și ceva nu se potrivește. Mintea nu mi-e la loc. Ochii nu mă mai reprezintă… mă vezi altfel. De ce? Când am inversat măștile? Trebuia să mă anunți din timp că nu mai sunt eu, cel de ieri, și de ce aș fi fost? Regula nu spune că ne schimbăm în fiecare moment? Prea multe întrebări…

Continuă lectura

Oameni și granițe

Niciodată nu m-au convins portretele de familie. Fotografiile cu zâmbete largi, cu mame care-și țin mâna, afectiv, pe umărul soțului preaiubit sau al unicului lor copil. Poate pentru că la noi a fost altfel. Nouă nu ne-a ieșit asta, pe bune, niciodată. În plus, eu nu sunt unica, mai e și Adelina, soră-mea. Cât despre tata… numai mama știe ce a făcut cu el, cu adevărat.

Continuă lectura

Simfonia culturii – 39.

simfonia-culturii-page-001

SERGHEI PROKOFIEV

Rezumat:

Sergei Sergeyevich Prokofiev (23 aprilie 1891 – 5 martie 1953) a fost un compozitor, pianist și dirijor de origine rusă. Este considerat unul dintre cei mai apreciați compozitori ai secolului trecut. Printre creațiile sale se numără Dragostea celor trei portocale, suita Locotenentul  Kijébaletele Romeo și Julieta și Petrică și lupul. Portofoliul său numără șapte opere complete, șapte simfonii, opt opere pentru balet, cinci concerte pentru pian, două concerte pentru vioară, un concert pentru violoncel, o simfonie-concert pentru violoncel și orchestră, nouă sonate complete pentru pian.

Continuă lectura

Răscrucea cu mame – episodul 2:Necruțătoarea

rascrucea-cu-mame

Bunica Vica se afla la masă, pregătea un aluat pentru clătite, atât de faimoase în familie. Mirabela-și luă un pahar cu apă, de care avea nevoie încă din parc, și se așeză la masa din bucătărie, privindu-și, fix, mama. Când privirile li se întâlniră pentru un moment, Vica se opri din treabă. Ochii fiicei erau altfel. După câteva momente, Mirabela începu, ușor ezitantă:

– Ai timp?

– De ce, mamă? Fac niște clătite, că știu că vă plac. Mâncarea e în frigider, dacă vă e foame. Copilul a cam stat nemâncat și a depășit ora mesei…

– Ai timp să discutăm despre mine? Aș avea ceva să-ți spun…

Tonul Mirabelei era sobru și nu avea decât inflexiuni prea greu perceptibile. Vădit surprinsă, Vica se simțea îngrădită, neînțelegând ce avea să urmeze.

– Sigur, Doamne ferește! S-a întâmplat ceva?

– Nu, nu te speria. Voiam să-ți…adică, te-am întrebat dacă ai timp pentru că de obicei nu prea puteam discuta înainte chestii mai intime.

Continuă lectura

Anti-ego

Am obosit. Drumul e prea lung și simt nevoia să mă așez. În viață există un moment pentru fiecare decizie, pentru fiecare acțiune. Acel moment în care te așezi și faci o pauză există și el și cred că m-a ajuns din urmă. E mai ușor să privești în jur și să-ți dai cu părerea… adevărul e că nu am prea fost în acțiune niciodată pe acest drum, pur și simplu m-am lăsat ademenită de-un miros. Dualitatea prevalează în orice mediu, nu o poți nega. Sacrul și profanul se găsesc în cantități inexacte în fiecare aspect al vieții. Tac. Din toată cugetarea n-am înțeles prea bine cu ce m-am ales până-n momentul de față. O fi sacrul sau profanul? Sau există și purgatoriul? Probabil aici mă găsesc. La mijlocul drumului. În purgatoriul meu de vise unde singură-mi aleg drumul, dar aștept și o confirmare de la cei Mari. De ce să nu recunoaștem? Întotdeauna ne-am așezat stratificat și am depins mental de acest sistem. Mereu e o persoană sub Mia, pe care Mia o va lua mai puțin în seamă în drumul ei, deși o va aprecia pentru locul până unde a ajuns, cu invidia inerentă și desconsiderația absolut omenești Miei. Și Mia e un om ca oricare altul!  N-am stabilit că nu suntem perfecți? Și mai e o persoană deasupra Miei, de care Mia depinde de cele mai multe ori – psihologic sau… nu! E de ajuns să fiu dependentă psihologic.

Continuă lectura

”Vremea tornadei” -recenzie

Titlu: Vremea tornadei

Autor: Mihai Cotea

Editura Singur

Târgoviște, 2015

Nr.pagini: 137

Îi mulțumesc autorului Mihai Cotea pentru că mi-a dat ocazia să îl citesc.

De asemenea, mulțumesc și domnului Dăncuș Doru Ștefan de la editura Singur, care a mijlocit legătura cu autorul.

Încă de la primele rânduri mi-a plăcut stilul de scriere a lui Mihai Cotea. În sfârșit mă reîntâlnesc cu un autor român care nu mă duce în lume fanteziste, ci abordează realitatea zilelor noastre.

Continuă lectura

În suspensie

L-ați auzit? Îl puteți auzi? Nu a mai rămas decât o șoaptă din vocea lui fermă de altădată… din vocea prezentului. S-a întors să-și ceară scuze că a întârziat din nou. Mereu i-o ia Trecutul înainte. Despre Viitor nici nu mai poate fi vorba, e ca un tren pierdut sau anulat dacă o țin în același registru tânguitor ca până acum. Nu-mi mai pot auzi Prezentul, vorbele lui se pierd până la mine și uneori mă face să pierd controlul. E dur să știi că nu faci ceva bine, dar continui s-o faci dintr-o inerție inexplicabilă. Inerția-mi ordonă! E ca atunci când visezi că fugi de ceva, dar corpul tău se mișcă cu încetinitorul, e amorțit și panica te cuprinde grosier. Așa mă simt și eu acum, fug de Trecut, dar sunt imobilizată în el și din afară trupul nu mă ajută deloc. Sunt și-n Trecut, și-n Prezent, aceeași Mia, dar cu totul alta, caut ajutorul pentru a scăpa de acest blocaj strict din exterior. Mă agăț slab de unele decizii ce se vor a fi favorabile mie, de micile bucurii ale zilei reușind să pășesc cât de cât, să avansez, până ce, dintr-o dată, mă împiedic iar de Trecut și rămân pierdută acolo o vreme…în suspensie.

Continuă lectura