Florence, un buchet de putere

Un alt film care mi-a umezit ochii și pe care l-am urmărit acest an, cu mult înaintea lui Mother!ultimul recenzat, a fost Florence Foster Jenkins. 

Având-o în rolul principal pe, mereu surprinzătoarea, Meryl Streep, Florence este povestea unei excentrice moștenitoare din America, binefăcătoare, susținătoare a artelor, printre altele, bolnavă de sifilis de zeci de ani, a cărei ultime dorințe este să cânte. Și nu oriunde, ci la Carnegie Hall.

Continuă lectura

Anunțuri

Mama! – urletul Existenței (re)adus pe frecvențele noastre

Am onoarea să împărtășesc cu voi câteva impresii de la un film excelent care m-a marcat, urmărit la Sibiu, într-un cinema rece și semi-abandonat. Parcă am mers mai rar anul ăsta la cinema, poate că oferta a fost mai slabă (din punctul meu de vedere) sau poate că nu am dat peste multe filme cărora să le las un semn de apreciere prin rândurile mele. Poate e o constantă în viața mea. La fel e și-n filmul Mother!

Continuă lectura

Octombrie, Sándor Márai

Îmi amintesc de un octombrie de pe vremea când trăiam în pădurea germană, printre stejari și directori generali, într-un hotel unde totul funcționa prin puterea electricității, unde dorințele oaspeților erau pândite de chelneri deghizați în vânători, iar Rübezahl, ca un amfitrion de modă veche, în fiecare după amiază ieșea din pădure, poposea o clipă în fața intrării hotelului, pe pajiștea scăldată de razele soarelui, inspectand între pajiște și nori cu o privire îngrijorată, apoi, sumbru și ușor ridicol, dispărea în direcția saivanului de cerbi.

Acel octombrie a fost diferit de toate celelalte luni de octombrie. Eram tânăr și pretențios.

Continuă lectura

Răscrucea cu mame – episodul 9:Indolenta

rascrucea-cu-mame

Aș fi plătit pentru discuția noastră de ieri. Să fi sunat cu taxă inversă, dragă! Ne-am vorbit. Dar când ne-am și spus ceva? Ai sufletul surd, fericito! Și mut…și e mai bine. Când n-auzi răul exterior din vorbele încărcate, rămâi integru la suflet. Nu? Da. Da, și sufletul ți-e mut, pentru că deseori nu mi-a răspuns strigătelor de disperare. Ah, și-am uitat, iar. Normal, ești surdă și mută pe interior, n-ai cum să mă vezi disperând. Ar fi fost mai simplu de înțelegeam asta mai demult. Acum, acum e doar normal. Am intrat într-o normalitate anestezică și ni se pare că ne simțim bine. Așa-i și la spital.

Continuă lectura

Aievea

Dorm. Visez că ești mică. Foarte mică. Ai vreo trei-patru centimetri înălțime. În rest, ești exact la fel. Eu te țin în palmă și mă uit la tine. Fă ceva, fă-mă la loc. Eu nu știu ce să fac, sunt depășit de situație. Mă uit la tine și mă minunez. Apoi te pun pe birou și-ți spun că trebuie să plec la repetiție. Stai, stai o clipă, ia-mă cu tine, nu mă lăsa așa. Nu poți să mă lași așa. Cu răbdare, îți explic că trebuie să ajung la repetiție, că e o repetiție importantă, că mă așteaptă câțiva colegi care nu pot să lucreze fără mine. Și oricum mâine avem premieră. Păi, și pe mine cum poți să mă lași așa? Îți explic că tu n-ai mâine premieră. Apoi te rog să înțelegi că, înainte de orice premieră, actorii trec printr-un fel de criză, un moment dificil, în care emoțiile îi subjugă. Îți spun că ar fi total imatur să-mi abandonez colegii chiar astăzi. Cum adică? Ai ridicat tonul, iar ochii tăi aruncă săgeți spre mine. Colegii tăi sunt mai importanți decât mine? Mă duc la bucătărie, iar tu țipi după mine. Dar vocea ta e și ea mică, la fel ca tine, așa că eu abia aud un bâzâit anemic. Mă întorc cu o cană cu apă, apoi îmi dau seama că nu te-ai putea sui pe marginea ei. Merg iar în bucătărie, caut prin dulap și găsesc o tăviță mică, foarte potrivită pentru situația de față. Îți pun apă în tăviță, mă întorc în sufragerie și pun tăvița pe birou. Tu te-ai așezat pe pachetul meu de țigări. De fapt, cred că te-ai suit pe pachet, pentru că picioarele tale nu ating lemnul biroului. Abia acum îmi dau seama că mi-am luat doar bricheta, dar mă hotărăsc să nu te deranjez, o să mă opresc la benzinărie să-mi iau alt pachet. Stai îmbufnată și te prefaci că nu mă vezi. Probabil că ai înțeles că nu ajungi la niciun rezultat cu țipatul și te-ai hotărât să adopți o nouă strategie. Mă uit la tine. Cred că privirea mea exprimă milă. Nu știu ce ți-aș putea spune ca să te simți mai bine. Mă uit la obiectele de pe birou, apoi te întreb dacă poți să dai drumul la iPad. Ca să-ți pui niște muzică, în caz că te plictisești. Tu te prefaci că nu mă auzi. Mă gândesc să-ți aduc o carte, apoi îmi dau seama că nu e o idee bună. Cartea s-ar putea închide singură și te-ar putea prinde între pagini. Poate o revistă. Cu foile mai mari și mai ușoare.

Continuă lectura