De la Sibiu adunate

Perpetuarea tradițiilor în zona etnografică și turistică a Sibiului sunt un fapt de necontestat. Pentru a certifica acest fapt nu trebuie să ne frângem prea mult mâinile ori mintea găsindu-le, ci este de ajuns să amintim o sărbătoare ce a avut loc în urmă cu 3 zile: ”Udatul Ionilor”. După cum se știe, conform calendarului ortodox (și greco-catolic), la 7 ianuarie este sărbătorit Sfântul Ioan Botezătorul. În Tălmăcel, o localitate situată la câțiva kilometri de Sibiu, are loc din străbuni o sărbătoare deosebită pentru toți cei de-ai locului ori pentru cei ce-l vizitează. După slujba de dimineață, întreg satul se pregătește pentru sosirea alaiului de feciori călare ce poartă steaguri multicolore cu ei, înconjurați de o droaie de copii curioși să vadă evenimentul anual marcant al satului. Cu toții sunt îmbrăcați tradițional și acompaniați de un car alegoric uriaș împodobit cu țesături și mărgele pentru ca  imediat după car să apare moșul și baba din paie. Odată ajunși la râu, tinerii îi udă pe toți Ionii din sat, îi ”botează”, rostind anumite versuri. Dar, pentru că gerul perioadei mușcă strașnic din participanții la obicei, Ionii udați sunt apoi consolați cu colaci, vin sau țuică. Această sărbătoare a devenit o atracție în ultimii ani pentru o serie de turiști, astfel că acest obicei este deja preluat de o seamă de site-uri cu profil turistic pentru promovarea zonei.
Imaginepoza aparține site-ului tribuna.ro


Însă mai este o tradiție sibiană ce s-a păstrat vie de-a lungul timpului, și anume Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”. Acest an a început pentru ei cum nu se poate mai bine și asta deoarece ei au fost aleși pentru a ne reprezenta țara în perioada 10 – 13 ianuarie 2013 la Târgul de Turism de la Viena, considerat unul dintre cele mai importante târguri internaţionale în domeniul turismului şi cel mai important de pe piaţa turistică din Austria. Conform oradesibiu.ro, Junii vor participa la deschiderea oficială a târgului, în prezenţa Primarului Vienei, şi vor încânta publicul atât pe scena principală a târgului, cât şi la standul României, oferind câte patru reprezentaţii zilnice. Cele şase perechi de dansatori, acompaniaţi de muzicienii ansamblului, vor anima totodată seara românească de vineri, 11 ianuarie, dedicată specialiştilor şi reprezentanţilor mass media. Este lesne de înțeles importanța unui astfel de eveniment pentru viitorul pe termen scurt (sau nu) al turismului din țară, turism care pare, pe zi ce trece, una dintre soluțiile cheie pentru o ieșire onorantă din status-quo-ul în care ne aflăm. Ținând cont că Austria nu este tocmai departe de țara noastră, dacă totul va ieși bine la amintitul târg de turism, s-ar putea să ne ”pricopsim” cu niște austrieci curioși să ne cunoască zonele mioritice pe care sper să nu-i speriem (prea mult) și să mai revină. Poate nu degeaba a fost ales acest ansamblu folcloric al Sibiului, care dăinuie deja de câțiva zeci de ani (anul fondării-1944 ), ținându-se cont de faptul că orașul este singurul menționat cu trei stele Michelin din România şi primul care a fost Capitală Culturală a Europei, în 2007. Nu e laudă, sunt fapte! Asta vrem să vedem pe viitor: fapte, nu vorbe! Am zis!
Imagine poza http://www.ronduldesibiu.ro/cultura-educatie/iata-vin-colindatori-junii-sibiului-ne-clinda-de-sarbatori/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s