Liebster Award. Nominalizat/Nominalizez

Veștile bune se dau duminica, pentru că toți oamenii sunt liberi și bucuroși să le primească. La doar 4 luni de la înființare, blogul ”Colțul Cultural” a primit o nominalizare la premiul Liebster Award din partea unei bune prietene- Ștefania. Mă simt măgulit de acest gest și îi mulțumesc din inimă prietenei mele de blog, Ștefania! Nu mă așteptam să fiu nominalizat atât de repede, iar nominalizarea înseamnă enorm pentru mine, înseamnă că am reușit față de o persoană să duc mesajul meu mai departe. Și nu e puțin lucru…

Imagine

Conform regulilor concursului, trebuie să răspund la 11 întrebări primite și să formulez alte 11 pentru cei nominalizați.

ÎNTREBĂRILE LA CARE AM RĂSPUNS EU

1.De ce scrii pe blog?

Povestea a început destul de bizar. La scurt timp după ce am început cursurile la master, m-a apucat un avânt, vroiam! Vroiam să împărtășesc din cultura altora mai departe, iar ideea de blog mi s-a părut pentru mult timp ceva ce nu mi se potrivește. Iată că acum s-a potrivit. Nu urmăresc altceva decât să aduc o pală de cultură celor care mă urmăresc. Merg pe principiul că fiecare detaliu contează. De ce cultura? De ce nu?

2.Dacă ai blog cu temă, postările tale respectă tema enunțată?
Blogul meu are o tematică culturală. Eu cred că m-am menținut binișor de tematică prin categoriile alese în care-mi încadrez articolele.

3.Câte bloguri ai și dacă ai mai multe care sunt motivele pentru care le-ai separat?
Nu mai am alt blog, dar ar mai fi de menționat că sunt colaborator la un alt blog în care se lucrează în echipă, spre deosebire de situația mea unde eu centrez, eu dau cu capul :)) Celălalt blog este MaghiaRomânia. Acolo mă ocup ocazional de articole de istorie culturală (deși încă n-am reușit să public ceva deoarece au intervenit tot felul de alte priorități, dar știu să am răbdare). Nu e ceva total separat de ”Colțul Cultural”, doar mai specific.

4.Clasica întrebare: unde te vezi peste cinci ani?
Poate în țară, poate afară, poate la o slujbă, poate șomer, poate cerșetor, poate, poate, poate. De-aș construi eu viitorul… dar nici așa n-ar fi chiar ok.

5.Îți plac lepșele? De ce?
Nu mi-au plăcut nici în copilărie, dimpotrivă. Un motiv: nu mă amuză.

6.Cât de mult din tine exprimi pe blog?
Tot ce ține de rubrica ”Alter Ego” și ceva din fiecare articol la care pun suflet. Cam atât.

7.Ce calități cauți la un autor atunci când te decizi să urmărești blogul respectiv?
Să avem lucruri în comun (iar aici intră multe aspecte- tematică, exprimare, țeluri), să am ce învăța din blogul respectiv și să simt că timpul petrecut în vizită acolo nu e timp pierdut.

8. Cum primești din punct de vedere calitativ informațiile de pe alte bloguri?le consideri serioase, le preiei ca atare, le mai verifici cu alte surse?
Preiau destul de rar, nu dintr-o mândrie exacerbată, ci pentru că mă tem că cititorii mei au și ei cam aceleași afinități ca și mine și atunci nu vin cu nimic nou. De pe alte bloguri preiau informațiile care consider că m-ar ajuta cu ceea ce fac, dar și în formarea mea ca individ. Verificarea surselor o fac de obicei atunci când materialul găsit pe alt blog este inedit ori doresc să îl reconfigurez.

9.Cum vă place să vă petreceți timpul liber, în ideea că îl aveți?
”În ideea că îl aveți”, asta a fost mortală :)) Da, în ideea în care încerc weekendurile să mi le dedic mie, îmi place să vizionez filme cu sevă, să citesc, să fac sport, să mă relaxez cu persoanele dragi, ori să compun ceva, nimic ieșit din comun. De multe ori încerc doar să recuperez restanțele acumulate din timpul săptămânii.

10. V-ați lua un animal de casă,( dacă nu aveți unul) ce fel de animal și de ce?
Daaa! Dacă n-aș locui la bloc, aș lua un pui de cățel ciobănesc mioritic și (măcar) două pisicuțe. Nu sunt de acord cu ținerea animalelor în casă, deoarece ele s-au născut la fel de libere ca și noi. Nu m-aș vedea ducând un câine de lesă ori ținându-l în lanț, știind ce explorator iscusit este, cu atât mai puțin o pisică (am văzut cazuri!!). Aș lua un animal în casă doar dacă ar fi rănit ori în primejdie, dar apoi l-aș dărui unor oameni cu casă și suflet unde animăluțul să se simtă liber.

11. Cum vă relaxați în general?
Muzică bună (aici am multe genuri care-mi plac- jazz, rock alternativ, MPB, Bossa Nova, Fado, melodii de tango, simfonică etc.), teatru, plimbări în aer liber, cinema, cam tot ce am scris la întrebarea nr.9.

Și deoarece trebuie să nominalizez și să realizez și eu un set de întrebări pentru cei nominalizați, ecce:

ÎNTREBĂRI:

  1. Ce înseamnă pentru tine blogul la care scrii?
  2. Cât timp ești dispus să oferi blogului tău?
  3. Cum ai ales numele blogului tău?Ce înseamnă?
  4. Lucrezi singur/ă?
  5. Cum arată o zi stas din viața ta?
  6. În ce proporție te reprezintă ceea ce scrii pe blog?
  7. Te-ai asocia cu cineva (în ideea că lucrezi singur) pentru lucrul la blog? De ce?
  8. Ce nu știe lumea despre tine (și se poate spune)?    
  9. Numește câteva idealuri de-ale tale
  10. Ce public ai?
  11. Cum ai reîncepe lucrul la blog dacă s-ar întâmpla ca toate articolele tale să fie șterse din greșeală? Ai schimba ceva?

NOMINALIZĂRI:

Diacritica (pentru că stă cu ”bota virtuală” pe spinarea noastră cocoșată de expresii greșite preluate de la TV și nu numai)

Argentina Gribincea (pentru lecțiile de latinitate și pentru destăinuirile utile pe care ni le oferă mereu)

Dan Lungescu (pentru pledoariile curate de management și leadership cu față umană)

Mihaela Bândar-Varzan (pentru jurnalismul plin de etică purtat pe blog, nepărtinitor, dar și pentru substanța articolelor)

echipa MaghiaRomânia (pentru efortul loir neobosit și bine venit de a aduce pace și apropiere socio-culturală între noi, românii, și ei, toți ceilalți de pe teritoriul țării)

Naty și Dargoș Călinescu (căci poeziile lor sunt balsam pentru suflet)

și nu în ultimul rând Ștefania ( pentru că realizează de fiecare dată un melanj prin articolele ei care reușesc să te monteze și să te facă mai bun prin intermediul artei).

 

Vă mulțumesc, dragilor, pentru că existați! Acestea sunt momentan blogurile care au reușit să mă miște. Sunt sigur că odată cu trecerea timpului, ele se vor înmulți.

Anunțuri

14 gânduri despre &8222;Liebster Award. Nominalizat/Nominalizez&8221;

  1. M-ai surprins total, în mod plăcut 🙂 Şi îţi mulţumesc pentru asta cu toată sinceritatea mea. Acum trebuie să mă documentez (ca să nu mă fac de râs) despre cum se desfăşoară aceste nominalizări, şi apoi voi scrie şi răspunsurile mele.
    O după-amiază frumoasă să ai!

  2. Iti multumesc mult Mihai pentru ca ai primit premiul meu cu bucurie, si pentru ca ai onorat si leapsa. Ma simt onorata.
    Mi-au placut mult de tot raspunsurile tale.
    Imi place mult blogul tau si ceea ce ne prezinti tu. Felicitari!
    Iti doresc din tot sufletul meu ca toate visele sa-ti devina realitate!
    O duminica minunata iti doresc, Mihai! 🙂

    • Mă bucură tot ce-mi spui și mă simt onorat să te am printre vizitatorii mei. Toate visele merită să devină realitate dacă sunt benefice, ale mele, ale tale, ale tuturor! Așa să fie!

      O săptămână frumoasă!

  3. mulțumesc foarte mult!

    însă întotdeauna am evitat să particip la lepșe, și așa voi face și acum.
    mai ales că nu am timp să scriu nici articole de conținut, d-apăi despre mine și blog 🙂
    mii de scuze!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s