Mesajele rampelor

Laurențiu era în fața primăriei. Zi de plată la impozite. Spirit pragmatic, nu-i plăcea prea mult să tărăgăneze lucrurile. Din scaunul său cu rotile nu putea să nu-și dea seama de ironia socială… mai avea de urcat doar câteva scări și ajungea sus pentru a-și desăvârși obligațiile cetățenești și ar fi făcut-o dacă ar mai fi avut aceleași picioare cu care mama l-a născut. Mama… că veni vorba de ea, unde o fi? Avea nevoie iar de ajutorul ei, așa că strigă în stilul său:

– Maaamă, hai de m-ajută!

Femeia era la doar câțiva pași distanță, își termina de legat un șiret cu poftă de glumă și cam insistent pornit să se dezlege continuu.

– Stai, mă’, omule, un pic, că n-am timp nici să respir! Ce dracu’?

– Am nevoie de tine.

– Știu, dragă, scuze! Hai că te urc imediat.

Varianta a doua de urcare era rampa pentru infirmi, dar se aflau în dosul primăriei, unde se plăteau impozitele. Impozitele sunt rușinoase, dar necesare. Faptele bune ale primarului erau valabile doar pentru intrările principale. Erau doar 5 trepte, dar erau construite prea abrupt, la fel cum era pusă și rampa, ulterior. Ah, dar nu era singurul, nu vă amăgiți. Mai erau și alții asemenea, care puneau la cabinete de avocatură, cabinete stomatologice, la magazine, tot felul de rampe de ”închis gura lumii”.

Înainte de macazul vieții sale, Laurențiu a fost șofer de autocar. Temperamentul vulcanic și cuvintele de ocară folosite prea des la volan îi erau semne distinctive, la fel și porecla pe care și-a atras-o între colegi: Lauru’ Grauru’ Balauru’. Graur pentru că avea o constituție mărunțică și un chip aproape angelic cu ochi mari, albaștri și fizionomie latină. Eh, dar cum se urca la volan, devenea un balaur respectabil. Alte timpuri, alte vremuri… Accidentul de autocar, unde au murit și câțiva pasageri, i-a adus cea mai cruntă pedeapsă fizică – amputarea picioarelor. Dar nu fusese vina lui, oricum și accidentele au dialectica lor.

Cei doi ajunseră sus, pentru a-și plăti dările, dar cu greu, fără ajutorul nimănui. Când se gândea că și la întoarcere are de înfruntat același chin, îl apucară durerile de cap. Culmea că stația de autobuz era aproape de primărie, dar și acolo avea nevoie de mamă. Autobuzele n-au rampă de urcare pentru infirmi. Parcă s-ar fi întors din nou la zilele când abia descoperea lumea și cerea ajutor mamei pentru ”șușu” și ”caca”. Da, și acum o descoperea, puțin altfel, mai hâdă, dar o descoperea…și tot cu ajutorul mamei.

Imagine

Cuvintele de mai devreme ale mamei îi rămaseră în minte. Se simțea inutil și enervant. La fel de enervant se mai simțea doar în trecut, când arunca cuvinte urâte la întâmplare. Ajuns acasă, tot mama îl trecu pragul și-l lăsă, cu un zâmbet ușor forțat, în grija soției sale.

– Cum e vremea afară, Laur?

– Vremea e aceeași, vremurile sunt altele.

– Poftim?

– E bună, e bună!

Soția îi pregătea în bucătărie o surpriză dulce. Acesta fu și motivul de azi pentru a nu-l însoți la plimbarea sa, chit că era șomeră momentan și timp s-ar fi găsit.

– Auzi, dar ce tot faci acolo de mâncare?

– Nu-ți spun!

– Hai, domne, că aveam destulă și n-avem acum bani de schimbat meniurile ca șosetele.

– Scârbos…

– Bine, ca mănușile. De ce ți s-or fi părând ție scârboase toate lucrurile ce țin de picioare, nu știu…

În cameră își făcu apariția și Vali, copiluțul lor drag, de trei anișori. Era leit maică-sa, cu părul său negru, negru, negru și mintea sa care se gândea doar la propria-i plăcere, plăcere, plăcere.

– Îmi dai voie?

– Nu azi, puiu’ lu’ tata, n-am chef.

– Te rooog! Vezi că pun fața drăguță?

– Da, ești tot mă-ta! Amândoi faceți fețe-fețe.

Bărbatul zâmbi și acceptă. Copilul îl luă de brațele căruciorului și începu să bârâie din gură ca o motocicletă și să-l plimbe prin toată camera cu ajutorul său discret. Cel puțin față de copil se simțea util. Imediat veni din bucătărie și mama cu un platou mare de profiterol.

–  Ia, gata! Bagă la garaj și treci pe la alimentare! Îți place surpriza, motocicleta mea dragă?

– Da, dragă, dar se putea și fără…

– Trebuie să ne îndulcim viața cumva.

Replica îi pică bărbatului precum cuțitul mare pe care-l lăsă femeia rezemat de farfurie, precum o rampă. Era ironică? Ba chiar mai avea încă bucăți de cremă întinsă pe el ca să-i aducă din nou în minte felul în care-și imagina el că îi fuseseră tăiate instrumentele de mers. În visele sale, bărbatul lua un asemenea cuțit și omora pe cine prindea în față, în vise nu-și vedea picioarele, dar se știa în picioare. Își ucidea nevasta cu nesaț cu același cuțit de bucătărie pe care-l văzu adineauri. Uneori visul și realitatea au doar o pânză subțire ce le desparte. Bărbatul fu trezit din reverie de tropăitul pașilor copilului care o zbughi în camera lui. Curios, cuțitul nu mai era la locul său…  

_______________________________________________________MiCo

foto: blog.theproudatheist.com

Anunțuri

2 gânduri despre „Mesajele rampelor

  1. …place!
    O zi frumoasă și caldă în continuare!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

SUNT UN ADOLESCENT REBEL

.... si asa vreau sa raman...

Blogul unei cinefile

Filme, seriale, recenzii și recomandări

Onișoară Claudiu-Liviu Blog

Poezie, proză scurtă, articole, eseuri.

CLIPE DE RAI DIN IADUL MEU

SCRIE! Nu sta degeaba că degeaba stai

Fum de Ţigară

Simte,dar taci.Scrie.

Dintr-o suflare

Povești de suflet

Personaje de Basm

„Cărțile reprezintă umanitatea dată la tipar.” Barbara W. Tuchman

Poetaria Journal

© Ioana Haitchi - Blog de poezie, traduceri, eseuri, ştiri culturale

*Ana-Maria.PM*

Poetry lover, coffeeholic & books addict

Colțul Cultural

Repaus cu cap

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

365 dni w obiektywie LG

365 days a lens LG

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close