Coridorul

Frenezia creștea în copil ca o roșie hrănită cu îngrășăminte artificiale. În fața calculatorului se dădea lupta decisivă dintre eroii săi preferați. Copilul-Batman se chinuia din răsputeri să facă față atacului adversarului său și în clipa în care acesta din urmă fu cât pe-aici să-i dea lovitura finală… se luă curentul. O înjurătură strașnică o făcu pe mamă să se întoarcă din bucătărie cu un braț de haine frumos împăturate în mână.

– Hei, ia vezi că te spăl pe limbă! Bine că s-a luat curentul după ce am terminat de călcat, că de nu mâncam dește prăjite la cină.

În ciuda primei avertizări, constatarea ultimă a femeii îl făcu pe copil să râdă. Până la urmă nici nu era așa rău fără curent, cel puțin Batman reuși să scape ca-n filme.

– Auzi, îmi aduci lanterna din camera cealaltă, mamă?

– Se zice ”te rog”, dar vezi să nu-ți cadă steaua de pe frunte…

Copilul prinse ironia și adăugă mai mult de nevoie și un ”te rog” în rugămintea lui, așa, ca o poftă de dulce. Femeia se conformă, oricum avea de dus o parte din haine și-n cealaltă cameră. Traversă coridorul și după ce trecu pragul camerei cu pricina o revăzu. Fetița aceea se întoarse după atâta timp… era acum așezată la masa din dreptul geamului. Curios, pe partea ei de fereastră ploua. Din spate, femeia își dădu seama că fata scria ceva la lumina unei lumânări și uneori mai era ajutată și de câte un fulger. Apropiindu-se de ea îi recunoscu imediat scrisul și aproape o pufni râsul. Fetița se întoarse un moment spre ea. Avea codițe împletite, un păr castaniu minunat ce mirosea a nuci proaspete și o față blândă cu ochii ușor obosiți. De emoție, femeia uită să lase hainele în cameră și se întoarse cu ele la băiat. Acesta o luă la ”tri păzește” imediat ce ajunse.

– Păi și lanterna mea?

– Las-o! Am adus altceva.

Imagine

foto:rootfun.net

Cei doi nu se vedeau deloc unul pe celălalt, luna în acea noapte era prea ocupată și lăsă câțiva prichindei de nori să le țină de urât. Bâjbâind prin beznă, mama apucă brațul copilului și-l trase-n pat unde se așeză lângă el și ea.

– Ce ai adus cu tine, mamă? Sper că nu carnetul de elev pentru că, știi, nu e lumină și n-ai putea vedea doar notele mele bune.

– Nu. Am adus o amintire. Mi-am amintit de o fetiță cu un scris urât care își făcea temele la lumina lumânării, la fel ca toți prietenii săi care mergeau la școală. Uneori, mama sa îi aducea gogoși sau găluști cu prune ca să o încurajeze și mai tare ori ca să-i îndulcească traiul. Nu era vina ei să veni pe lume în acele timpuri.

– Nu prea înțeleg ce zici, dar…

– Dragule, noi azi avem televizor, calculator și te miri câte drăcii pe curent, dar ne-am dedicat într-atât lor, încât le-am devenit sclavi. Uite acum, de exemplu, fără curent am sta ca momâile fără să facem nimic… ori am degusta niște degete flambate.

Buna dispoziție invadă din nou camera prin clinchetele râsului copilului. Prin pereți începură să se audă zgomote ciudate, ascuțite, gâfâieli, semn că vecinii își găsiră ceva de lucru …oricum era destul de târziu în noapte. Mama reveni la subiect repede ca să acopere sunetele incomode și pentru a-și termina povestirea.

– Ei bine, fata aceea stătea nopțile de iarnă, când lumina e mai zgârcită cu noi, și citea cărți la lumina lumânării. Întunericul o ajuta să le dea viață personajelor de acolo care deveneau parte din ea mai apoi, le absorbea. Azi, în schimb, televizorul ne împiedică ne familiarizăm și să înțelegem trăirile personajelor de dincolo de ecran. Ecranul e prea gros, rece și impersonal.

– Mamă, doar nu vrei să ne-ntoarcem la Epoca de Piatră?!

Acum fu rândul mamei să-și facă râsul auzit.

– Nu, iubitule, ceea ce vreau eu să-ți spun e că nu doresc să devii cucerit de aparate total, dar nici să nu subestimezi viața și condițiile oferite de ele. Nu vreau să fii și tu ca acea fetiță din camera alăturată.

– Care?

– Nu vreau să fii așa cum am fost eu.

Lumină se făcu! La propriu și la figurat. Mama-și sărută odorul pe frunte și plecă în bucătărie. Cel mic porni din nou calculatorul spunându-și în gând: ”Ce m-aș face fără curent electric?”, apoi, ca o umbră, trecu prin mintea sa povestea fetiței, povestea mamei sale. De pe coridor se auzea o melodie jucăușă fredonată de mamă pe o voce de copil.

_____________________________________________________________MiCo

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s