PICASSO, MÁLAGA. UN PICTOR, UN CĂMIN-ep.5

În ultimul episod al seriei ”Picasso, Málaga. Un pictor, un cămin”, care s-a bucurat de un real succes, a venit momentul să schițăm și câteva momente importante din viața artistului.

Imagine

PABLO PICASSO-scurtă biografie

 

Figură excepțională ca artist și ca om, Picasso a fost protagonistul și creatorul inimitabil al diverselor curente care au revoluționat artele plastice ale secolului XX, de la cubism până la sculptura neo-figurativă. A lucrat cu materiale diferite și în scopuri diferite, creând până și scenografii pentru piese de balet. Opera sa imensă ca număr, varietate și ca talent se extinde pe o perioadă de peste 75 de ani de activitate. Pe parcursul acestui timp, artistul a creat în compania poveștilor de dragoste, a politicii, a prietenilor și alături de o poftă imensă de viață.

Imagine

foto: http://lujanfraix.blogspot.ro/2012/09/pablo-picasso-su-infancia.html

Pablo Diego José Picasso, cunoscut apoi doar prin rostirea numelui său de familie, s-a născut pe 25 octombrie 1881 la Málaga, în Plaza de la Merced, numărul 36. A fost primul născut al părinților săi, José Ruiz Blasco (pictor basc) și María Picasso López (andaluză). Tatăl său era profesor de desen la Școala Provincială de Arte și Meserii (cunoscută în epocă cu numele Escuela San Telmo). Prima parte a copilăriei lui Pablo s-a desfășurat între dificultăți economice ale familiei și o strânsă relație cu tatăl său, pe care amândoi o cultivau cu multă devotare. Băiatul era un școlar destul de leneș și foarte distrat, dar cu o precocitate facilă spre desen, stimulată destul de mult de don José, tatăl său.

În 1891, familia se mută în La Coruña unde tatăl său găsește un loc vacant de profesor. Pablo își începe experimentele de pictură și, trei ani mai târziu, tatăl și, totodată, primul său ghid, îi cedează propriile pensule și șevaletul său admirând talentul fiului său. În 1895, Ruiz Blasco obține un alt post la Barcelona la Escola d´Arts i Oficis. Pablo reușește să rezolve într-o zi exercițiile de admitere planificate pe o lună și este admis la școala amintită. În 1896, la doar 15 ani, deschide primul său atelier pe calle de la Plata de la Ciudad Condal.   Imagine

foto: http://mariajosefurio.wordpress.com/2008/08/07/bohemios-de-dan-franck/

Doi ani mai târziu obține o mențiune onorifică în cadrul unei  mari expoziții de la Madrid pentru opera sa Ciencia y caridad (ro. Știință și caritate). Distincția îl stimulează și continuă să creeze inspirându-se din lucrările lui El Greco și Toulouse-Lautrec, obținând noi medalii la Madrid și Málaga.

În 1898 realizează prima sa expoziție individuală în Els Quatre Gats din Barcelona. În sfârșit, în toamna anului 1900 reușește să facă o vizită la Paris pentru a vedea Expoziția Universală. Acolo reușește să-și vândă trei desene la negustorul Petrus Mañach care-i oferă 150 de franci pe lună pentru opera sa realizată pe un an, un soi de prim contract. Pablo este deja artist profesionist și decide să semneze de acum doar cu numele său de familie matern. În 1901 co-editează la Madrid revista efemeră ”Arte Joven” și în martie călătorește din nou la Paris unde-l întâlnește pe Max Jacob și începe ceea ce mai târziu se va numi, ”perioada albastră”. În anul următor expune pentru prima dată în capitala franceză, iar în 1904 decide să se mute definitiv acolo.

Pablo se stabilește în vestitul Bateau-Lavoir la numărul 13 pe rue Ravignan (azi place Hodeau). În acest loc se stabiliseră varii artiști de-a lungul timpului. Acolo, Picasso se îndrăgostește de Fernanda Olivier, prima sa iubire. Timp de 3 ani pictează și desenează fără odihnă, îngenuncheat de influența lui Cézanne, timp în care elaborează liniile generale ale cubismului analitic, a cărui mare operă experimentală, Las señoritas de Aviñón, e pictată de Picasso în 1907.

Imagine

foto: http://arteterapiahumanista.blogspot.ro/2012/04/pablo-picasso-retratos-inmortales.html

Curând apar și scandalurile în fața unui nou curent, șocant, neîncadrabil, dar pe parcurs câștigă noi adepți, expunând atât la München (1909), cât și la New York (1911). Pablo întâlnește o nouă tovarășă de viață în Marcelle Humbert și trece la cubism sintetic, care-l duce până aproape de limitele abstracției. Curând după aceea se mută de la Montmartre la Montparnasse și i se deschid câteva expoziții proprii la Londra și Barcelona.

Cu 1914 vin și tragediile, o parte din prietenii săi sunt mobilizați iar Marcelle moare subit în toamna acelui an fatidic. Pablo abandonează cubismul și caută noi căi artistice pe care le întâlnește abia în 1917 când, prin intermediul lui Jean Cocteau, dă de Serghei Diaghilev care îi propune să realizeze decorurile de balet pentru Parade de Eric Satie. La finele războiului întâlnește cu o nouă mare iubire, pe balerina Olga Khokhlova cu care se căsătorește în 1918. Până în 1925 lucrează pentru diverse trupe de balet, lucru care îl face să evolueze din punct de vedere artistic.

Un vechi portret al mamei sale, pictat în 1918, îi este cumpărat cu o sumă fabuloasă de un milionar în 1930, fapt care-i permite să cumpere o vilă somptuoasă în Boisgelup (la 63 km de Paris) și să petreacă mai mult de un an călătorind prin Spania. Tot atunci, se întoarce la sculptură și are o aventură cu Teresa Walter care îi va naște apoi prima sa fiică, Maya. Khokhlova deschide un proces scandalos pentru a obține divorțul pe care judecătorul va refuza să i-l acorde. Rănit, Picasso se refugiază în brațele Dorei Maar, de care se va îndrăgosti apoi. În 1937 pictează Guernica la Paris.

La izbucnirea Războiului Civil Spaniol, Picasso se situează de partea republicană și acceptă, simbolic, postul de director al muzeului Prado. Doi ani mai târziu, realizează o mare expoziție antologică la Muzeul de Arte Moderne din New York. Deprimat de succesul franchismului și de ocuparea posterioară a Franței de către naziști, petrece marea parte a timpului din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial lucrând în refugiul său, la Royan (Franța).

Imagine

foto: http://arteterapiahumanista.blogspot.ro/2012/04/pablo-picasso-retratos-inmortales.html

În 1944 se afiliază la Partidul Comunist Francez și începe să se intereseze de litografie. Va începe o relație cu tânăra și frumoasa pictoriță Fraçoise Guillot. Astfel începe etapa de la Vallauris, etapă în care lucrează magnific la diferite ceramice. Cu Fraçoise va avea doi copii: Claude, născut în 1947 și Paloma, în 1949.

În 1954,bătrânul neobosit va avea o fascinație față de o misterioasă adolescentă cu profil delicat și păr lung și blond, pe numele ei, Sylvette D., care acceptă să pozeze pentru el în schimbul unuia dintre portrete, la alegerea ei. Târgul se realizează și rezultatul său produce unele dintre cele mai cunoscute și reproduse opere ale pictorului, faimosul profil al Sylvettei pe fotoliul verde.

Dacă fascinația pentru Sylvette a fost platonică, nu același lucru s-a întâmplat și cu atracția sa față de Jacqueline Roqué, o tânără de o frumusețe extraordinară care i-a fost companioană  până în 1957, un an înainte de pictura peretelui gigantic pentru UNESCO. Miracol fertil al artei și a vieții, Picasso va continua să creeze, iubind, lucrând și trăind intens până în 1973, anul morții sale. A lăsat în urmă cea mai mare și mai bogată operă artistică a secolului XX și o fabuloasă moștenire care a provocat aprige dispute până a ajuns la o ființă pacifistă cu numele de Paloma, fiica sa.

RESTUL EPISOADELOR SE AFLĂ AICI:

Vă mulțumesc enorm pentru interesul acordat!!!

_____________________________________________________________________

Pun punct acestei serii dedicate unui om impresionant din cultura spaniolă, el nu va fi singurul care va dispune de o asemenea serie, în așteptare mai sunt și alții… Sper că v-a plăcut și că veți mai reveni pe blogul meu. Vă aștept mereu cu drag!

Și pentru că știu că unora dintre voi v-a plăcut să simțiți izul Malagăi în operele lui Picasso, lunea viitoare (29 APRILIE) vom avea un articol despre un loc insolit dar interesant din orașul lui Picasso…vă e frică de CIMITIRE?

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;PICASSO, MÁLAGA. UN PICTOR, UN CĂMIN-ep.5&8221;

  1. Cu bucurie am citit biografia lui Picasso pe care ne-ai prezentat-o si-ti multumesc mult, Mihai.
    Iar referitor la intrebarea ta finala: Vă e frică de CIMITIRE?
    Mie, Nu! Am avut atatia morti in familie, incat acum cimitirul imi pare curtea mea, si nu o spun ironic, crede-ma. Pentru mine nu este un loc infiorator, infricosator, e un loc de liniste, reculegere, dat totodata un un loc de framantari interioare unde iti pui un milion de intrebari… fara niciun raspuns.
    O seara minunata iti doresc, Mihai! 🙂

    • Ești mereu binevenită! Lunea viitoare va fi ceva despre un cimitir mai special din Malaga… 🙂 Nu spun mai mult. Nici eu nu mă tem de cimitire, am o concepție asupra lor mai diferită, grație unei bune maestre de viață care m-a învățat o parte din simbolistica cimitirelor 🙂 O seară frumoasă!!

  2. Pingback: René Magritte – misterul la rang de artă supremă | Colțul Cultural

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s