Dieta Transilvaniei

           Instalarea propriu-zisă a unui nou regim de stări s-a realizat în perioada imediat următoare morţii lui Sigismund de Luxemburg, 1438-1440, o perioadă de criză sau vacanţă a puterii, pe fondul unor ameninţări interne şi externe grave. Puterea centrală a fost nevoită să-şi asocieze la guvernare dieta, organul reprezentativ al nobilimii, în cadrul căreia se conturează două ordine distincte, cu rol decisiv: magnaţii (marea nobilime, baronii, clerul înalt) şi nobilimea mijlocie. Cu totul sporadic, în împrejurări excepţionale, la dietă au participat şi reprezentanţi ai stării orăşeneşti, însă rolul lor a fost nesemnificativ. La fel ca în celelalte state din regiune, „starea a IlI-a” nu intra în componenţa adunărilor de stări.

Mai exact, Dieta Transilvaniei era un organism reprezentativ, echivalentul Sfatului domnesc, dar cu o structură mult diferită faţă de acesta. Dieta a evoluat din Congregaţiile generale ale Transilvaniei, care includeau, pe lângă unguri şi români, pe saşi şi secui. Noul organism nu s-a limitat doar la graniţele voievodatului ci s-a definit ca o instituţie legislativă şi politică unitară comună etniilor transilvănene. Din secolul XIV, existenţa ei a întărit şi mai mult ideea de „regnum Transilvaniae” ca entitate statală distinctă de Regatul Ungariei.

Organizarea Dietei s-a bazat pe principiul lui Unio Trium Nationum, grupând reprezentanţii nobililor, fruntaşii saşilor şi secuilor, însă fără a include Biserica, aceasta dispunând de organizare proprie. Prin impunerea sistemului „religiei recepte”, Dieta a contribuit la eliminarea treptată din viaţa politică a Transilvaniei a românilor, care erau majoritar ortodocşi. Acei nobili români care erau catolici, ulterior protestanţi, se vor regăsi în Dietă, dar ei vor fi asimilaţi treptat de maghiari sau germani, pierzând astfel calitatea de reprezentanţi şi susţinători ai intereselor româneşti în Dietă.

Principalele atribuţii ale organului reprezentativ al stării nobiliare constau în alegerea şi încoronarea regelui, legiferarea, împreună cu suveranul, alegerea palatinului, a păstrătorului coroanei, a membrilor scaunului suprem de judecată şi a membrilor consiliului regal; din 1495 se pronunţă şi în cazurile de infidelitate. Participarea la Dietă era obligatorie, iar din raţiuni pragmatice s-a recurs de timpuriu la delegaţi ai comitatelor (nobiles electi, nuntii). Odată cu asaltul otoman asupra regatului ungar s-au impus o serie de modificări în politica internă a acestuia: creşterea rolului dietei, chemată să decidă impozitele extraordinare, apărea tendinţa suveranilor de centralizare statală şi creşterea rolul nobilimii mijlocii.

ImagineMATIA CORVIN, regele Regatului Ungariei între 1458-1490

             În timpul domniei lui Matia Corvin, venit la tron în 1458, ca urmare a unui triumf al nobilimii mijlocii asupra magnaţilor, acesta a promovat o politică de centralizare statală, lichidând opoziţia oligarhiei, reducând rolul dietei, întărind Consiliul regal şi, odată cu aceste modificări , provocând o înnoire masivă a aparatului de stat, inclusiv a baronilor, cu elemente ridicate din straturile inferioare ale nobilimii. Conform unei statistici, din 93 de baroni menţionaţi în perioada 1458-1490, nu mai puţin de 52, adică 55%, provenind din 37 de familii, erau „oameni noi”. Cu toate acestea, regele a fost nevoit să apeleze la organul reprezentativ al nobilimii, care i-a reamintit de fiecare dată obligaţiile „constituţionale”, temperândui tendinţele „absolutiste”. Politica socială a regelui Matia nu a reuşit decât să creeze un amestec rapid dar neaderent pe plan politic între noua aristocraţie şi cea veche. Cu toate acestea, voinţa regelui n-a fost contestată până la moartea sa.

Perioada ulterioară domniei lui Matia Corvin (1490-1526), cunoscută şi ca epoca domniei baronilor, este segmentul de timp cel mai prielnic al aristocraţiei, care va domina viaţa politică în acest interval. Instrumentul de guvernare al noului regim nobiliar a fost Dieta, devenită plenipotentă, în cadrul căreia se confruntau două partide, cel al magnaţilor şi cel al nobilimii mijlocii. Acesta din urmă, condus în fond tot de magnaţi, din familia Zapolya, exprima interesele nobilimii de frunte din comitate şi a reuşit să-şi impună reprezentanţi ai săi în tribunalul suprem (asesori). În Transilvania, stările s-au constituit într-o măsură importantă pe alte criterii decât în Ungaria şi aveau alte rosturi şi moduri de manifestare. Dacă în Ungaria stările erau clerul şi nobilimea, ultima divizată între magnaţi nobilimea mijlocie, la care se adăuga cu totul nesemnificativ orăşenimea, în Transilvania stările erau entităţile sociale privilegiate, „naţiunile” constituite pe criteriu social, în cazul nobilimii, şi etnic-privilegial, în cazul saşilor şi secuilor. Spre deosebire de Ungaria, nobilimea era unitară ca stare, iar clerul lipsea cu desăvârşire. În „naţiunea săsească” rolul preponderent îl avea patriciatul urban.

În privinţa atribuţiilor, dieta ardeleană era chintesenţa promovării particularismului şi autonomiei provinciale, în raport cu deciziile fundamentale ale vieţii de stat care se elaborau de instituţiile centrale. În anumite cazuri, in chestiuni de apărare, ea putea amenda hotărârile dietei regatului. Cu precădere rezolva chestiuni de judecată, prin intermediul scaunului prezidat de voievod sau vicevoievod, în care nobilimea îşi alegea judecători proprii.După acţiunea secesionistă din anul 1467, dieta ardeleană nu s-a mai întrunit. Stările au revenit în forţă după moartea regelui Matia, când au reuşi în ianuarie 1493, să-l depună pe voievodul Ştefan Bathori, acuzându-l în faţa regelui de un lung şir de ilegalităţi. La începutul secolului următor Unio trium nationum, şi-a reafirmat obiectivele de apărare a ţării Transilvaniei  cu ocazia adunării de la Sighişoara din februarie 1506. Cu acest prilej a luat fiinţă un organism juridic alcătuit din câte 14 reprezentanţi ai fiecărei naţiuni,în vederea soluţionării conflictelor apărute între ele, care diminua mult importanţa scaunului voievodal de judecată.

Imagine

ȘTEFAN BATHORI, principele Transilvaniei între 1571-1575

             La nivel comitatens funcţionau de asemenea congregaţiile nobilimii, care se întruneau periodic sub preşedinţia comitelui sau vicecomitelui, pentru rezolvarea unor probleme administrative, fiscale sau militare. Mai frecvent se întrunea scaunul de judecată, care a devenit un organism cvasipermanent.

Adunarea alegea anual juzii nobiliari, câte patru în comitatele ungureşti şi doi în Transilvania, şi juraţii (juraţi, assessores).

O privire de ansamblu asupra raporturilor dintre stări şi autoritatea centrală în regatul ungar în perioada 1440-1514, scoate la lumină faptul că viaţa politică a fost dominată de stări, hegemonia în stat fiind disputată între grupări oligarhice ale marii nobilimi. Până şi a doua parte a domniei lui Matia Corvin a fost marcată de consultări ale reprezentanţilor nobilimii şi de respectarea destul de consecventă a hotărârilor elaborate în comun cu aceştia. Se prefigurează o guvernare mai degrabă „constituţională” decât „absolutistă”, iar centralizarea s-a manifestat mai ales prin funcţionarea aparatului de stat şi fidelitatea dregătorilor şi funcţionarilor, a căror componenţă a fost masiv împrospătată. Acest ultim fapt n-a împiedicat afirmarea şi chiar consolidarea particularismului şi autonomiilor locale.

Transformări ale Dietei Transilvaniei şi dispariţia acesteia

Până la instituirea principatului, Dieta nu pare să fi jucat un rol major în viaţa voievodatului şi a Transilvaniei decât în plan legislativ. După 1541 ea devine principalul organism legislativ şi de politică internă şi externă, luând hotărâri împreună cu principele sau independent de acesta, dar pe care el trebuia să le respecte. Cu toată dominaţia otomană asupra Transilvaniei, sistemul a funcţionat, Dieta căpătând puteri sporite în secolul XVII după adoptarea legilor constitutive ale Principatului: Approbatae şi Compillatae.

După încorporarea Transilvaniei în Imperiul Habsburgic şi mai ales după Diploma leopoldină din 1691, rolul Dietei s-a restrâns drastic în ciuda protestelor reprezentanţilor „celor trei naţiuni”. Instituirea Curţii Aulice a Transilvaniei, a guvernatorului şi Guberniului a restrâns şi mai mult rolul Dietei, care a ajuns doar un organism care punea în practică hotărârile luate la Viena veghind la respectarea lor, fără să poată interveni în adoptarea acestora ori în modificarea lor decât cu mare greutate, situaţie care s-a menţinut până la 1848 când rolul Dietei va fi cu totul altul. Dieta Transilvaniei a existat până la crearea statului dualist Austro-Ungaria (1867).

Bibliografie:

MIHAIL M. ANDREESCU, Instituţii medievale în spaţiul românesc, ed.Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2003

I.DRĂGAN, Nobilimea românească din Transilvania între anii 1440-1514, ed.Enciclopedică, Bucureşti, 2000

Poze: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8a/Stefan_Batory_King.jpg

http://istoriiregasite.wordpress.com/2010/12/28/matei-corvin/matei-corvin/

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Dieta Transilvaniei&8221;

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s