CITIT-AȚI OARE ”Cartea gesturilor europene” de PETER COLLET?

Cu toții suntem unici, diferiți și aceiași…toate împreună. Din punct de vedere mental, avem mecanisme asemănătoare de reacție la anumiți stimuli sau emoții puternice, însă felul în care alegem/ suntem programați să reacționăm diferă de la o societate la alta, de la un popor la altul.

În sprijinul celor spuse de mine mai sus vine cartea renumitului psiholog de la Oxford, Peter Collet. Autor al mai multor volume de succes printre care și ”Cartea gesturilor”, Collet a realizat prin volumul de față un studiu de caz pe Europa al felului în care folosim gesturile în viața de zi cu zi. Ceea ce nouă ni se pare perfect normal și natural în felul în care folosim limbajul trupului, ba chiar inconștient de multe ori, altora le pare absurd, ciudat sau chiar scandalos. Și toate se întâmplă pe același continent eterogen…

Cartea de față nu este doar un nomenclator plicticos al gesturilor, nicidecum. Autorul se dovedește a fi foarte apropiat de cititor prin maniera în care-și construiește discursul de adresare (o fi având vreun atu gen ”deformație profesională”), iar temele abordate trec prin varii domenii. Nu de puține ori, spațiul psihologiei este abandonat în favoarea celui privind istoria civilizației. Citind cartea, nu ai cum să nu asimilezi și elemente de antropologie socială, culturală și civilizație de la diferitele popoare europene.

Imagine

sursa foto: edituratrei.ro

De exemplu, în capitolul numit ”Mirosul”, aflăm de la autor câteva picanterii fascinante referitoare la modul în care populațiile europene s-au raportat la acest capitol de-a lungul timpului pornind din Evul Mediu și până astăzi. Modelul francez care și-a păstrat autenticitatea și nu cedează în fața spray-urilor ori deodorantelor care îți ”șterg” mirosul specific uman (excluzând secrețiile urât mirositoare) este doar o mică mostră. Ați fi surprinși să vedeți cât de mult, sau puțin, s-a schimbat percepția anumitor popoare vis-à-vis de certe domenii… și asta doar răsfoind câteva capitole din interesantele lor istorii.

Un alt capitol interesant, ”La volan”, explică modul în care anumite persoane aleg să reacționeze la volan. Cu predilecție negativ, acest comportament este generat, se pare, de siguranța pe care i-o conferă mașina individului cu pricina, considerat a fi ”intangibil”. Apoi, există și un studiu de caz centrat pe timpul scurs până când se enervează diferiți exponenți ai popoarelor europene aflați în spatele unei mașini care primește verde la semafor și întârzie să accelereze. Astfel de studii și aprofundările venite să ajute cititorul, scrise într-un limbaj jovial, m-au convins să continui parcurgerea cărții rapid.

Alte problematici importante dezbătute de autor în ”Cartea gesturilor europene” sunt următoarele: felul de adresare (excelent studiu pe nemți și englezi), limbajul mâinilor, înjurăturile (fără cenzură, un segment deosebit de interesant este cel care încearcă să descopere originea și istoria unor înjurături celebre precum ”Fuck you!”), intimitatea (gradul de proximitate față de care indivizi din anumite popoare se simt confortabil unul în prezența altuia; noi, românii, ne plasăm la mijloc… nici nu e de mirare, se numește spirit latino-balcanic); sărutul, privitul,gesturile murdare, punctualitatea (la acest capitol totul e destul de previzibil dacă ați avut de-a face cu persoane din diferite țări), scuturatul din umeri, victoria (felul diferit în care ne înfățișăm victoria poate jigni pe alții, vezi cazul și poza în care Churchill se află în prezența câtorva soldați greci, temători ca prind gesturile lor specifice să nu jignească prim-ministrul Marii Britanii de atunci), toaletele (aplecarea anumitor popoare spre anumit gen de toalete; de exemplu nemții preferă toaleta tip ”tavă”, care le permite să-și observe materiile fecale, mergând pe ideea că acestea îți conferă un indiciu important despre starea de sănătate în care de afli… oricum, Paracelsus a revenit la modă…) etc.

Imagine

acest gest poate însemna că totul e ok ori că ești o nulitate… depinde unde e făcut

sursa foto și mai multe detalii pe http://way2unknownkingdom.wordpress.com/2010/12/15/gestures-in-different-countries/

Una peste alta, nu m-aș fi așteptat ca dintr-o carte ieftină (și care s-a distribuit și cu ”Gazeta Sporturilor” într-o perioadă) să găsesc atâtea elemente interesante și să-mi îmbogățesc cultura generală. Iată o dovadă că aparențele înșeală… întotdeauna! E un crez mai vechi ce mi se confirmă mereu.

Recomand cartea pentru toată lumea, e captivantă, scrisă într-un stil liber și simplu, fără termeni academici, o carte ideală pentru vacanța de vară 2013 când, cel mai probabil, veți fi înconjurați de o groază de străini pe o plajă din… Europa.

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;CITIT-AȚI OARE ”Cartea gesturilor europene” de PETER COLLET?&8221;

  1. Cartea e usor de citit si ofera destul de multe explicatii cu privire la comportamentul europenilor, in special celor din Vest. Pune mai mult accent pe Anglia, Germania, Franta, Italia si Grecia. Sunt oferite exemple din Europa de Est si Centrala, dar nu atat de mult pe cat as fi vrut.

  2. Pingback: Tiparele comunicaționale la români (1 – TIMPUL) | Colțul Cultural

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s