Lupul și lupoaica

Mereu se spun foarte multe despre daci și romani, iar site-urile și blogurile sunt împânzite de păreri pro și contra, mai ales când vine vorba de istoria noastră (împreună sau nu). Dincolo de aceste discuții, ceea ce au avut în comun dacii și romanii este credința  și devotamentul într-un singur animal: LUPUL.

Fie că vorbim de varianta masculină sau feminină, acest animal cu o bogată simbolistică la mai multe popoare, s-a dovedit a fi un punct de centru pentru cele două civilizații.

În mitologia chinezã, lupul trece drept creatorul dinastiilor chinezã şi mongolã, pentru nordici şi greci, acesta are rolul de erou rãzboinic, dar ce a însemnat de fapt el pentru romani?

LUPA CAPITOLINA, foto: Wikipedia

La romani, lupul, sau mai bine zis lupoaica, are caractere mult mai pământene, și anume: în legenda lui Remus și Romulus, lupoaica este înconjurată de simbolul fecundității, totodată, ea mai poate apărea și ca simbol al dorinței sexuale  (cu atât mai mult cu cât cunoaștem că există anumite procese psihologice declanșatoare la momentul alăptării ce, în timp, vor căpăta tente sexuale – n-am zis-o eu, a zis-o Freud). Totuși, această ipostază nu este singulară, o mai găsim tot în zonă, la civilizația greco-romană prin lupoaica Mormolyke, doica lui Acheron (zeul subpământeam al Râului Durerii), invocatã pentru a ameninţa copii. Iată că aici, lupoaica preia un rol negativ, știindu-se că în mitologie acest animal este ambivalent.

foto: istoriesinumismatica.wordpress.com

Revenind la caracterul său solar, ajungem la mitologia dacică unde, lupul (stindardul dacic cu cap de lup și corp de șarpe), înglobează simbolismul zalmoxian, pentru cã se apelează la principiile creatoare (prin cele două animale metamorfozate). Se înaintează și teoria conform căreia numele de ”daoi” al dacilor,  înseamna lup în dialectul traco-frigian ”daos”[1].

În mitologia românească apar până și sărbători dedicate lupului. De exemplu, o serie de sărbători ale femeilor căsătorite, dedicate unor divinităţi protectoare a lupilor, se celebrează în perioada formării haitelor şi împerecherii lupilor (14 – 30 noiembrie[2]). Durata sărbătoririi era diferită de la sat la sat, sau de la familie la familie – după numărul de Filipi primiţi – un Filip însemna o zi sărbătorită. În mistica populară, se credea că lupoaicele calcă acum hotarul satelor, răscolesc în gunoaie pentru a găsi tăciuni aprinşi, pe care mâncându-i devin mai fertile. În acest sens, femeilor le era interzis să iasă cu gunoiul din casă sau să își pieptene părul (?? cam mult timp).

S-a considerat că spiritul Lupului Alb l-a vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre peștera care avea să-i ofere adăpost.

Un lucru trist s-a întâmplat în anii 60 ai secolului trecut. Se pare că, în avansul lor spre construirea noii mitologii naționale, comuniștii au ales să se dispenseze brutal de imaginea și existența lupului. Declarați drept „Dușmani ai poporului și ai clasei muncitoare ce trebuie stârpiți cu orice mijloace”, lupii au fost supuși unei adevărate campanii de exterminare în care erau uciși de pădurari chiar și puii abia născuți din vizuini.

Deci, data viitoare când apar probleme de identitate națională, don’t blame it on the boogie, blame it on the wolf (but never hurt him!). Toate cele bune!

bibliografie și mulțumiri:

http://www.descopera.ro/natura/928951-lupul-visul-unei-nopti-de-iarna

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/lupul-demon-infernal-calauza-divina

---

[1] mai multe despre acest aspect aici: http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/lupul-demon-infernal-calauza-divina

[2] o perioadă care a căpătat valențe magice până în ziua de astăzi