Contexte (2)

vezi și Contexte (1)

__________________________________

– Și zici că ăsta-i Silviu?

Simona ridică planșa asupra căreia stătuse câteva ore bune mezina familiei desenând continuu. O întorcea pe toate fețele și tot nu se prindea…

– Puiule, dar Silviu n-are ochi albaștri și nici nu e așa de înalt… ori te-ai desenat tu prea mică… iar părul ăsta creț…

– Dar cine a zis că-i el?

– Și-atunci, cine e?

În acel moment se auziră zgomote la ușa de la intrare. Celor două din bucătărie li se alăturară acum Adelina, Silviu și încă un băiat necunoscut  Simonei. Niculina se ridică din scaun și-l luă de mână pe ”necunoscut”.

– El e!

Simona, aranjându-și hainele și părul, n-o slăbea pe fată din ochi, nereușind să-și ascundă nedumerirea.

– Cine e el, scumpo? Îmi pare bine! Eu sunt Simona, mama celor două pitulici.

Dând mâna cu tânărul, observă instantaneu că trăsăturile lui se potriveau perfect cu cele ale băiatului din desen.

– El e Marius, băiatul din desen! completă Niculina, înăbușindu-și râsul cu palma ei micuță.

Trecând-o un fior rece, Simona se simțea de-a dreptul prost. Cu toate explicațiile, tot nu se prindea cine e acest tiz al fostului ei soț. Silviu interveni cu un surâs înțelegător:

– Draga mea, se face că lumea e tot mai mică pe zi ce trece. Marius este învățăcelul meu, căruia îi dau ore de germană și totodată…

Bărbatul își aținti privirea spre Adelina, care, simțindu-se jenată de toată tărășenia, îi simți îndemnul și continuă ea șirul de explicații.

– … Totodată e și prietenul meu, mamă. Puteți da mâna, dacă vreți.

– Am dat deja, interveni sfios Marius, neputându-și ridica privirea spre nimeni din cauza tracului ce-l cucerise și pe el.

– Mă rog…

Fiica cea mare plecă dintr-o dată la ea în cameră. Niculina dădu drumul brațului tânărului, în schimb o luă pe maică-sa de mână, trăgând-o într-o parte și făcându-i semn că are ceva să-i zică la ureche. Simona se conformă.

– El e!

– Da, mi-ai zis.

– L-am văzut la Silviu când mi-au arătat…

Parcă auzindu-și numele, Silviu se apropie de cele două.

– Simo, te rog, du-te după Adelina. N-aș vrea să intre iar într-o pasă proastă și să ne strice la toți dispoziția cu toanele ei.

– Păi de ce nu merge prietenul ei? Doamne, nu-mi revin… Scumpule, du-te și vezi dacă e ok Adelina! Camera din spate.

Tânărul se conformă tacit și o luă la pas, parcă disperat să scape din acel loc.

– De ce nu-ți revii? se miră Silviu.

– Păi bine, măi, era vorba că umbla cu Cosmin, acum e cu ăsta? Ce știi de el?

– Oh, mă bucur că mă întrebi, am multe să-ți zic.

Aplecându-se spre Niculina, Silviu îi sărută mâna și o mângâie pe creștet.

– Gâză, du-te până la tine în cameră un pic.

Simona, auzind, sări ca arsă.

– Nu! Acolo-s porumbeii, lasă-l să calmeze fiara!

– Aaa, da.

– Mami, mai desenează ceva, hai.

Niculina încrucișă mâinile și luă o figură îngrijorată.

– Nu pot. Nu vorbește cu mine.

– Cine?

– Fata cu ochii roșcați…

Pe femeie o pufni râsul fără să se poată ascunde.

– Ochi roșcați… bine, du-te, joacă-te.

Micuța plecă imediat, cam dezamăgită de reacția mamei. După câțiva pași se întoarse spre mamă, de data asta cu o figură amărâtă.

– Să nu râzi de ea, că te cunoaște!

Neașteptând un răspuns, Niculina se așeză în fața televizorului abandonat în tot acest timp.

– Silviule, Silviule, ce mă fac eu cu astea? Vrei o cafea?

– Nu, e cam târziu. Hai să-ți spun de Marius.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s