Contexte (8)

Noaptea ascunde… nu e nimic nou sub lună, din toate timpurile se știe că răufăcătorii și proscrișii se folosesc de noapte ca de un aliat de nădejde. Dacă adevărul iese mereu la suprafață, intrigile se adâncesc și mai abitir în decursul nopții.

În apartamentul lui Silviu era veselie mare. El și bărbatul rotofei ce fusese cu câteva ore înainte la cea ce era acum cunoștința comună, se cinsteau cu două pahare de vin ales în bucătăria spațioasă a tânărului. Pe masa de lemn stătea întinsă o țesătură pe fond roșu cu cusături kitschoase de inspirație tradițional românească. Cei doi erau cum nu se poate mai cuprinși de farmecul bahic ce-i înconjura încă de la deschiderea sticlei de vin.

– Se simte că-i al dracului, îi aprig, mă! Io l-am păstrat cât l-am păstrat, dar dacă nu acum, atunci când?

– Domnișorule, m-ați cucerit grozav cu licoarea asta… e dincolo de cuvinte.

– Dumneata știi mai bine cum e asta cu dincolo de cuvinte. Cred c-ai lăsat-o… paf!

– Pe cine? Mimoza? Aoleo, de eram mai tânăr ce mai lăsam pe acolo, câte mai lăsam!

– Lasă, Dobrine, important e să perseverez și să nu cedez acum când simt că pot da un sens vieții mele. Și când te gândești cât de fericit aș fi fost acum dacă alta era situația…

Dobrin, pe numele său adevărat, îl iscodi din ochi pe tinerel. Atât de pirpiriu și totuși cu un suflet așa de călit, își spunea în gând. Simți că începe să-l admire și nu se mai gândi deloc la repercusiunile ce-aveau să decurgă din gestul pe care-l comise în urmă cu câteva ore. Orașul mic nu-i oferea prea mult timp și suficiente locuri pe unde să se ascundă de viitoarea întâlnire cu Simona. Trăgând cu nesaț încă o dușcă din valorosul lichid roșiatic, Dobrin se simți dator să afle mai multe.

– De ce faci toate astea?

Silviu îl privi ca și când ar fi aterizat de pe Luna ce-i privea blând în colțul ferestrei din bucătărie.

– Vai, dar știu că-i tare vinu’ ăsta… ai început să uiți, nenică.

– Nu mă vrăji, știi ce vreau să spun. Te-am ajutat, o mână spală pe alta, mă ajuți cu o internare câteva săptămâni la nebuni ca să primesc indemnizație, dar tre’ să știu în ce m-am băgat. Nu-i doar o glumă, nu? Uite, să știi că până la pensie nu mai am mult, dar nu mă mai ajung cu banii deloc și chiar am nevoie de ajutorul tău. Nevastă-mea vrea să pună termopane, să facă pe dracu’ ghem… de nu mă bagi la nebuni tu, mă bagă ea.

În ciuda faptului că gluma i se păru extrem de amuzantă lui Dobrin, Silviu abia mustăci, privind lung dincolo de el.

– Hai să-ți zic eu ceva amuzant. La un spital de nebuni intră doctorul în camera nebunilor și desenează o ușă pe perete. Nebunii se uita curioși la perete, după care doctorul spune: Băieți, deschideți ușa! Toți nebunii au sărit și au început să tragă de perete care mai de care. Un singur nebun stătea pe pat fără niciun interes. Doctorul, uimit, îl intreabă: Tu de ce nu vrei să deschizi ușa?La care el zice: Ha, păi eu am cheia!

Veselindu-se copios și sorbind din pahare, cei doi simțeau cum se relaxează scăpând tot mai multe de grijile din cotidian. Să fi fost asta rețeta perfectă? Nu și pentru bătrân, care nu era lămurit pe deplin de situație.

– Deci tu ai cheia, Silviule… dar care cheie? De la privată?

Silviu își aținti, milos, privirea spre el.

– Da, chiar de acolo. Adevărul a devenit așa de scump la vedere, încât trebuie să scotocești latrinele ca să dai de el. E prea mult jeg, dar în privat, sau în privată, se pot face câteva confesiuni pline de adevăr, așa ca aici, la noi.

– Ce vorbești, mă?

Dintr-o dată se auzi soneria de la ușă. Silviu se ridică rapid, privi pe vizor și deschise de îndată ușa. Marius, ”iubitul” Adelinei, invadă casa bărbatului, cu lacrimi în ochi și tremurând.

– Eu nu mai pot, Silviu! Ai cuvântul meu că nu mai rezist, trebuie să faci ceva… lasă-mă-n pace, te implor, nu mă mai implica.

Martor la toate acestea, Dobrin se ridică greoi și, după ce goli paharul, își luă haina din cuier.

– Eu nu mai stau, te las cu tânărul. Dă-i și lui o țâră de vin, poate-i trece.

Zâmbind îngăduitor, Dobrin trecu prin fața celor doi și ieși din apartament. Încuind ușa, Silviu îl împinse pe Marius de braț în bucătărie.

– Ce ai, mă? Ce nu mai poți?

– Aia mă termină cu nervii, știi bine. Are atâta răutate-n ea și mi se pare diabolică uneori… Doamne Dumnezeule, simt că mor!

Marius începu să se plimbe disperat prin încăpere frecându-se la ochi, dar, după câteva ture, fu oprit de Silviu, care-l sărută apăsat pe ambii obraji ștergându-i lacrimile.

– Știam că mă pot baza pe tine, nu ești bun de nimic. Gata, hai că o să treacă, mâine se rezolvă tot. Vii la petrecerea Adelinei?

– Cred că da… m-a invitat, dar să vezi cum a vorbit că…

– Băi, vii sau nu vii?

– Da, domnule.

– Perfect! Mâine e șansa ta.

Făcându-i cu ochiul, Silviu îl îmbrățișă pe tânărul prea sensibil în fața unui război dus cu mintea, nu cu arma.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Contexte (8)&8221;

  1. Pingback: Ion Iliescu: Sursa de insomnii a multor români | Radu Ștefan prezintă: Blogu' cu de toate

  2. Pingback: Cronică de vinuri: Prince Știrbey de Drăgășani | Radu Ștefan prezintă: Blogu' cu de toate

  3. Pingback: Metro Last Light: Cel mai bun joc din ultimii 3 ani! | Radu Ștefan prezintă: Blogu' cu de toate

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s