Cine este ca Dumnezeu? (proză scurtă)

Era o după-amiază prăfuită. Ultimele zile fuseseră neașteptat de calde pentru Mihai. Căldura îi făcea bine, îl liniștea. Până și psihologii știu că o minte agitată sau ”preocupată”, cum definiseră mintea lui Mihai, se relaxează când vremea e bună. Cel mai probabil, Mihai era meteosensibil și atât… dar cine să-l înțeleagă? Avea un defect de vorbire prin care parcă șuiera vorbele atunci când acestea-i ieșeau din gură. Unde mai pui că și ochii săi ”certați” alcătuiau o fizionomie la care cu greu te puteai opri pentru mai mult de o secundă. Ei, dar, dacă cineva trecea peste aceste ”defecte”, cum sunt ele denumite generic de către o minte odihnită bine, apoi cel mai probabil acel ”cineva” stătea pe gânduri dacă să-i dea crezare-n ceva. Era țigan! Sigur, nu sărea în ochi această ”întâmplare” și nici nu era scrisă pe frunte, dar unii se împiedicau de ea. Nu și paracliserul Clement. El l-a acceptat pe Mihai din prima zi în care a ales să-i fie protector. O făcea dintr-o chemare, o chemare de nicăieri…

Și totuși Mihai era fericit… mai ales azi! Chiar dacă pubelele de gunoi așezate la soare începeau să se încingă și să scoată un miros fetid, ele mereu ascundeau ceva interesant pentru copil. Nu căuta mâncare! Nu mai făcea asta… acum avea cine să-l protejeze și nu voia să-l supere pe ”nenea”. Apropiindu-se de una din cele trei pubele din metal, ce străluceau la soare, Mihai simți din spate o mână care-l împinse direct spre una dintre ele. Surpriza fu prea mare, copilul nici nu se putuse proteja cu mâna, astfel că se lovi cu fruntea de metalul gri negricios. Buimac, pruncul deschise ochii, dar persoana care-l împinse nu mai era o surpriză pentru el. Era Cipi. De ceva timp încoace, de când se mutase-n cartierul unde locuia și el, nu-i mai dădea pace, legându-se mereu de el. Azi părea mai decis ca oricând să-i facă ziua amară, avea și ajutoare. Din spate apărură încă doi copii care-l priveau rânjind diabolic.

– Ce faci, cioară? Așa de foame ți-e? Papă metalul, papă, papă… ia și cu pâine! La auzirea vorbelor lui Cipi, cei doi amici începură să râdă batjocoritor, încurajându-l pe micuțul înger rătăcit să continue:

– Ce te uiți așa la mine? Sau nu te uiți? Niciodată nu mă prind, ai ochii ăia bulbucați, unu-ntr-o parte, altu-ntr-alta, de zici că s-au pornit pe scandal. Ia, haideți, mă, să-i facem un bine la ăsta și să-i îndreptăm ochii! Cei doi acceptară imediat invitația și, într-o clipită, Mihai se zbătea în ghearele celor trei pui de fiară care păreau să-i scoată ochii mai degrabă.

Întors din oraș, Clement aproape scăpă din mână sacoșele cu cumpărături la vederea protejatului său, înconjurat și atacat de micile viespi. Dintr-o dată, lacrimile-i șiroiră pe obraz și grăbi pasul spre ei. Ajuns în dreptul copiilor nu se mai putu abține și descătușă tot ce ținea în el:

– Opriți-vă, nevrednicilor! Chiar nu vă da-ți seama ce faceți? De ce vă luați de el? Pentru că e diferit? E altfel, nu arată și nu vorbește așa cum sunteți voi obișnuiți să vedeți și să ascultați. Firește… și-apoi vă mai mirați că Dumnezeu nu vă răspunde rugilor? Probabil nici nu v-ați întrebat asta, deși îmi place să cred că vă rugați în ceasurile petrecute la biserică duminică de duminică. Acolo mi-e speranța…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

foto: Flickr

Cei trei făcură câțiva pași în spate. Cipi își luă inima-n dinți și fu la un pas să-i răspundă paracliserului, dar acesta i-o luă înainte:

– Nu observați, așa-i? Mihai este ca Domnul! Nu vă așteptați să-L auziți pe Dumnezeu cu aceeași voce precum vă auziți între voi, El vorbește altfel… nu vă mai așteptați să-L vedeți sub forma unui om normal, pentru că El nu are numai o înfățișare, ci infinite înfățișări și forme și toate-s diferite… E țigan? Mihai e țigan? Asta era? Dumnezeu e toate națiile de pe pământ la un loc și chiar mai mult. Când dați în Mihai, dați în Dumnezeu! El e aici și acolo, sus și jos, alfa și omega și câte și mai câte… El e mereu cu voi… Măcar încercați de-acum încolo să-l întrebați pe El prima dată atunci când nu sunteți siguri pe voi sau pe ceva din jur. Vă va răspunde, dar fiți atenți la voce!

Mângâindu-l pe creștet și sărutându-l, paracliserul îl luă de mână pe Mihai și porniră să-și recupereze plasele cu mâncare abandonate la câțiva metri de locul cu pricina. Cei trei mielușei rătăciți stătură tot timpul cu privirea-n pământ. Clement fusese prea pasional, îi copleșise cu totul și nu putură să se apere nicicum. După o vreme, Cipi ridică privirea spre Mihai și Clement, care se apropiau de blocul unde locuiau… Și el avea lacrimi în ochi…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s