Singurătate? (proză scurtă)

Proză premiată la  concursul internațional” Portile Nordului ” , prima editie 2014, la sectiunea ” Votul publicului’ ‘, locul III

 

Singurătate rimează cu… multe cuvinte m-au îndreptat spre această senzație. Singurătatea e o senzație…una de bine, uneori. Tot depănând amintiri involuntare-n minte (îmi joacă mintea), am sesizat că mi-era mult mai bine în momentele de singurătate. Vorba vine, singurătate…adică singuri complet nu suntem nicicând, Îl avem măcar pe El lângă noi, indiferent de cine crezi tu că-i El. Totuși, în acele moment eram nu numai cu El, eram și cu Mine, puțin detașat… În clipele singurătății mă regăseam, ca și când dintr-o mulțime de alte persoane cu același chip ca al meu mă găsesc tocmai pe Mine. Se întâmplă adesea să se perinde prin capul personal o armată de fețe cu aceeași mască, dar în singurătate, doar atunci, puteam să mă deslușesc.

Eu, marea, soarele… și mă mai și plângeam? De ce? Dependența de ceilalți rămâne tot dependență, dar mai e ceva ce seamănă cu ea…dorul! Nu știu dacă și răsare… cel puțin nu din dependență, sper. Dorul răsare din neant în momentele de singurătate, iată un alt atu al ei! Nu contează de unde vine, cum a ajuns, dacă-i obosit (deși uneori te obosește), ci contează că indubitabil există, e aici, nu-l poți nega. Dorul naște dependență sau invers? E ca la găina cu oul, încă nu ne-am lămurit pe deplin, dar ne dăm cu părerea (suntem români/ oameni, deh!).

Dar eu vorbeam de mare și de soare și era important. Am divagat și am uitat cele două elemente vitale spiritului meu. Așa se-ntâmplă și-n viața de zi cu zi, divagăm și ajungem pe arătură fără vreun semn de ”hăis” sau de ”cea”. Nu știu sigur în a cui arătură am ajuns, dar mi-e clar un lucru: singurătatea nu e amară, e umplută cu miere, dar… pentru a ajunge la ea, ca și-n cazul unei bomboane care se respectă, trebuie să muști cu dinții din ea, fără frică!

După ce am avut companie o perioadă destul de îndelungată, mi-am dat seama că mușcasem din singurătate de dinainte să-mi dau seama de ea și că mierea începea să mă umple. Acum băltesc în Mine, e lipicios și mi-e bine, iar dacă fac rime, e pentru că-mi convine! Da, mi-era mai bine când eram singur, încă nu m-am învățat pe deplin cu oamenii, spiritul meu e prea liber, e sălbatic. Partea curioasă e că nici nu mă las domesticit… asta las la latitudinea publicului dacă e bine sau rău. Momentan, acul înclină spre nicăieri, una simt eu și alta publicul. A naibii dihotomie, și singur și mulțumit… sau nu-s singur?

 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Singurătate? (proză scurtă)&8221;

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s