CITIT-AȚI OARE ”Călătoria sufletelor” de ph.D. MICHAEL NEWTON?

Volumul de față face parte dintr-o trilogie scrisă de psihologul și hipnoterapeutul de origine americană, Michael Newton. După cum el însuși declară la începutul acestui volum, a trebuit să ducă o luptă cu sine însuși și cu credințele sale înainte de a se apuca de cercetarea ce reprezintă baza acestui studiu. Sceptic la început, Newton și-a dezvoltat propriile metode de realizare a regresiilor care mergeau pe studierea diferitelor vieți ale celor 29 de subiecți luați în discuție în primul volum, care reprezintă, de fapt, rezultatul material al unui studiu științific (chiar dacă unii ar pune hipnoterapia și hipnoza undeva la marginea extremă a domeniilor științei, considerate fiind, adeseori, drept științe periferice sau pseudoștiințe).

Cu o experiență de peste 30 de ani în domeniu hipnozei și hipnoterapiei, autorul ne dezvăluie relatări aproape șocante și pe alocuri unice despre viața din lumea spiritelor, viața ”de dincolo”. În carte apar detalii cât se poate de plastice despre ce înseamnă călătoria sufletului după moarte, cu cine ne întâlnim pe celălalt tărâm, ce înseamnă grupurile de studiu a sufletelor și cum coordonează un ghid spiritual aceste grupuri, în ce scop alegem să ne întoarcem prin intermediul altui trup într-o viață nouă, felul în care ne alegem corpul și misiunea pe care ne-o stabilim în viață alături de multe altele.

1275414655_Calatoria-sufletelor_m

foto: librariaimagomundi.ro

Cartea frapează prin declarațiile subiecților care demontează adeseori mituri legate de ce găsim ”dincolo”, despre ideea de Rai sau Iad ori despre ghizii spirituali care ne coordonează pe Pământ și care ne protejează aici, alături de alte spirite binefăcătoare. Senzația lăsată după lecturarea acestui volum depinde de așteptările fiecărui cititor. Aici nu veți găsi mesaje înfricoșătoare ori de atenționare, nu veți găsi o singură variantă corectă sau uniformă despre lumea spiritelor și nici nu este o carte despre fantome. Personal, mie mi-a lăsat atât la final, cât și pe parcursul lecturii, o mare senzație de liniște și împăcare cu propria persoană și cu ceea ce poate fi numit ”destin” în această viață. N-am să ascund faptul că sunt o persoană care a practicat regresia și hipnoterapia de mai multe ori și în diferite scopuri, astfel că aceste precedente au fost, poate, câteva motive de lecturare a cărții dincolo de curiozitatea intrinsecă pe subiectul dat.

Nu încerc să conving prin această recenzie, așa cum n-am urmărit acest lucru nici prin alte recenzii, ci am ales să împărtășesc o experiență care ar putea să intereseze și pe alte persoane. Cititorul este liber să-și formeze propria opinie. Personal, recunosc că aveam o apetență pentru acest tip de subiecte din ultimii ani. Probabil că cei care nu au mai citit nimic în domeniu vor avea o reținere în a parcurge lectura… sau nu… indiferent de asta, trebuie să recunoaștem că subiectul este unul fierbinte și veșnic actual, căci și cei mai mari gânditori ai lumii s-au întrebat uneori: ”Ce este dincolo de moarte?”.

Volumul doi se numește ”Destinul sufletelor” și continuă baza începută în acest volum cu alte studii de caz pe diverse teme de studiu.

michael newton

MICHAEL NEWTON, autorul

foto: amazon.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s