Vremea tornadei – 10.

Timpul școlii pentru Toni, timpul negru. Mai mult împins de un simț de datorie față de părinți, decât de cheful de a-și revedea colegii, băiatul intră, încă o dată, în clasă. Ce diferit curgea viața lui față de ce trăise în studenție Horațiu… Băiatul părea să simtă automat un moment de neliniște, de jenă, imediat ce pătrundea pe poarta școlii. Era ceva între acești pereți… și mai erau și ei, colegii. Cum ajungea înăuntru, sonda, rapid, clasa. Chiar și după ce intra profesorul cu care aveau prima oră, parcă se ruga să rămână în configurația în care erau atunci, deoarece ”băieții răi” lipseau uneori. Fără unul din ei, implicit grupul era mai slab și avea alte preocupări. Problemele mari apăreau când erau toți la școală. Nu întotdeauna dorința i se îndeplinea. Uneori, chiar și după un sfert de oră după fix, mai apărea și veriga lipsă, care-i zdrobea speranțele lui Toni.

Ziua de azi era una dintre cele mai grele. Era cald și se adunaseră toți cei din grupul cu pricina, mai veseli ca oricând. Printre mijloacele de recreere ale copiilor se număra și un anume joc care nu tocmai sănătos pentru unii dintre ei. Găsiseră de ceva timp un joc care se numea ”Grămada”. Când era pauză se adunau toți ”ai lor” și unul dintre ei striga ”grămadaaa”, după care alegea un coleg pe care îl arunca pe jos și se suiau toți, unii peste alții, deasupra lui. Alegerea ”victimei” se făcea din priviri, pentru ca surpriza să fie mai mare. Când și când cel ales riposta, dar era inutil, ajungea mereu la pământ. La strigătul ”grămada cere vârf!”, ultimul din gașcă se urca peste toți ceilalți.

Toni se simțea o țintă, se știa o țintă. Dacă până atunci el fusese muștruluit verbal în câte și mai câte feluri de colegi, părea că azi îi va veni rândul la ”grămadă”. Nu o știa. Prima oră trecuse fără să se întâmple nimic. Numai ce sună clopoțelul pentru pauză, că ”gașca veselă”, așezată concentric la catedră, șușotea și-și transmitea semnale optice ghidușe. Toni se ridică din ultima bancă, locul pe care și-l alesese, deși era mic, pentru a se îndrepta spre ieșire. Ajuns în dreptul copiilor de la catedră, unul din ei, mai gras, îl luă de braț și-l întoarse spre el, zicând:

– Ia hai încoace, Stancule! Unde te duci, hă?

Nici nu avu timp să reacționeze. Era încremenit. Încercă să se smucească din brațele puternice ale celuilalt.

– Lasă-mă-n pace, Mateescule! Ia mâna de pe mine! Lasă-mă!

Se smucea tot mai tare, reușind să-și provoace dureri, căci brațul colegului dolofan îl prinsese ca o menghină. Toți râdeau draconic. Toni începu să tremure și să se zbată sălbatic. Dintr-o mișcare, Mateescu îi puse o piedică și acesta căzu la pământ. De aici totul era pierdut. Ce joc cumplit! Toni se zbătea ca un căprior prins de un leu. Pentru leii clasei, el nu reprezenta decât o pradă ușoară. Ce mici erau… ce diabolici, uneori!

– Lasă-măăă! Băăă, dă-te de pe mine! Bă!

Glasul lui Toni se stingea ușor căci rămânea fără aer. Ceilalți tăbărâseră peste el profitând de moment, râzând încontinuu. Curând se auzi strigătul de final, ”grămada cere vârf!” și de acolo totul se derulă pe repede înainte. Totul durase doar câteva secunde și băiatul se trezi din nou liber, se ridică de jos și ieși, nervos, pe ușa clasei. În clasă mai erau și câteva fete care urmăriseră totul, dar nu putură schița niciun gest. Erau dintre cele nedorite, ostracizate.

Pe coridor, Toni fierbea de indignare și tremura continuu. Coborî scările de la etaj, încercând, cu greu, să-și facă loc printre cei ce urcau în turmă. Între timp se sunase de intrare. Ignoră pe unii colegi de la o clasă vecină, din același an, care se schimonosiră la el, după cum le era obiceiul. Urmă, drept, coridorul spre cancelarie și intră, răvășit, în holul cancelariei, unde dădu peste o profesoară.

– Bună ziua! Domnul Traian este?

Profesoara tocmai își scosese o țigară din poșetă și-și căuta bricheta.

– Da, e în cancelarie…

Intrând, Toni îl văzu imediat pe dirigintele său, dom’ Traian, după cum îi spuneau elevii. Era un om de înălțime medie, cu un cap pe jumătate cucerit de calviție și fire albe, care obișnuia să vorbească cu un accent rural.

– Ce e, băi, Toni?

Copilul, aproape în șoaptă, începu să-i spună totul.

– Dom’ Traian, colegii au făcut grămada pe mine. M-au forțat să stau jos și să se urce toți pe mine.

– Păi cinie?

Bărbatul se uita mirat la copil, parcă era prima dată când se confrunta cu o situație de acest gen.

– Mateescu și toți ceilalți. Vă rog să le spuneți să mă lase în pace și să nu mai se ia de mine! Dacă nu, mă lasă mă duc la Poliție, să știți!

Acolo, în cuvântul ”Poliție”, copilul își puse tot sprijinul, așa făcea mereu în situații de criză și era într-un fel și un mijloc de convingere. Dirigintele nu mai avu altceva de făcut decât să meargă cu copilul în clasă. Când intră cu el, toți tăcură.

– Mateescule, ia vină aci!

Dirigintele avea tonul și privirea aceea care prevesteau ceva al naibii de serios. Mateescu încercă să se scuze, ridicându-se în picioare, și venind spre diriginte.

– Da’, dom’ diriginte, io…

– Taci din gură!

Vorbele dirigintelui tunară în sală.

-Bine, dar nici măcar…

-Băi, tu vrei să te plesniesc? N-auzi să taci?

Mateescu rămase tăcut. De acum doar asculta predica profesorului, care-i amintea de câte ori i-a spus, lui și celorlalți, să nu se mai joace așa că se vor răni. De câte ori încerca băiatul să se apere, dirigintele intervenea, intempestiv, peste el pe un ton grohăitor, emițând diverse amenințări și atenționări. După câteva minute de morală, dirigintele plecă, fără a fi rezolvat concret ceva. Nu era prima dată, dar speranța moare mereu ultima, nu-i așa? Toni simțea încă vie amenințarea, ba chiar mărită, dată fiind prospețimea evenimentului. În ziua aceea ”băieții răi” îl lăsară în pace. Toni se simțea mai mic, mai insignifiant ca înainte, iar mesajul ajunsese bine la el: reducerea celuilalt la nimic, îngenuncherea și zdrobirea lui. Ce le făcuse băiatul? El era „celălalt”. În mintea copiilor, unele semințe și instincte erau destul de dezvoltate la acea vârstă. Să fi fost alegerea jocului o întâmplare?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s