Prietenie adevărată demonstrată (Q.E.D.): cronică de film

Am avut plăcerea să asist la premiera mult așteptatului film românesc Q.E.D. la Cinema City Baia Mare. Poate vă întrebați de ce am așteptat mult această peliculă. Prima explicație e un nume: Ofelia Popii, actrița mea preferată de la TNRS pe care o mai văzusem într-un film despre care am scris pe blog: Undeva la Palilula. Trecând peste preferințele mele, trebuie să recunosc că subiectul m-a atras mult. Este vorba de istorie, în primul rând, iar eu am rămas mereu, într-un fel sau altul, legat de acest domeniu. Totuși, dincolo de fațeta istorică, aici se povestesc întâmplări din viață, reacții, atitudini și se contemplă caractere. E un film istorico-social, mai degrabă.

qed-film-alb-negru

foto: herald.ro

Filmul n-a dezamăgit. Unii îl puseseră la zid înainte să-l urmărească și l-au clasificat ca pe o ”mizerie, la fel ca toate filmele de după Revoluție”. Firește, nu erau oameni de referință, dar mentalitatea negativă cu privire la cinematografia românească persistă, mai ales în rândul tinerilor. Și eu sunt tânăr, însă eu am fost mereu un fan al cinematografiei românești. Fără motiv.

Mi-au rămas în minte trei personaje din film, nu neapărat doar cele principale: Elena Buciuman (Ofelia Popii), Alecu Voican (Florin Piersic Jr.) și David Buciuman (Marc Titieni). De ce?

Elena – pentru că reprezenta femeia muncitoare din popor, DAR care își trăia viața cu ochii larg deschiși și nu se compromitea sistemului. Elena a rămas să ducă greul de după plecarea soțului ei în Franța, iar acest lucru a avut impact în viața ei familială și profesională. Elena e o femeie normală, cu calități și defecte, umană, supusă ispitelor… ispita cea mai mare la care a fost supusă a constituit, poate, întregul subiect al acestui film. Cu toate acestea, Elena n-a cedat, a demonstrat că este o persoană puternică și cu principii. A reușit un lucru rar întâlnit în acea perioadă: a împăcat și capra și varza, respectiv și-a facilitat situația pe lângă Alecu, dar nici nu l-a trădat pe Sorin (Sorin Leoveanu). La final, Elena n-a dezamăgit. Un caracter sincer în cinstea căruia am dat titlul acestei mici cronici de film.

Alecu – pentru că a rămas până la final un personaj cameleonic, dual. Alecu era prins între multe ițe care nu-i dădeau pace în traiul de zi cu zi: fidelitatea față de Securitate, avansarea în carieră, divorțul nedorit (aparent) de către acesta (și care, după părerea lui, l-a împiedicat în avansarea pe scara ierarhică pentru că, după cum știm, ”familia e celula de bază a societății”) și câteva umbre de bunătate care se întrezăreau în caracterul său. Alecu n-a fost un personaj negativ. Dacă a fost, înseamnă că a era, de fapt, demonic și m-a păcălit complet. Aparent, Alecu își dorea doar avansarea în carieră. Cu toate acestea, nu a ales calea bătătorită a celorlalți – apologia continuă a șefilor în orice situație pentru a le câștiga simpatia. A ales calea cea grea, a ales s-o facă ”his way”, ca Sinatra. Nu s-a dat de-o parte tehnicilor îngrozitoare de spionaj ale Securității în cazul Pârvu pentru că era prins până-n gât în sistem, iar de pe bancă e foarte ușor să zici că ar fi putut să renunțe la tot. Înainte nu era așa, șansele rămâneau minime pentru cei ce ieșeau din sistem, nu toți aveau curajul să-și asume asta. Totuși să nu-i plângem de milă. Ce m-a determinat să subliniez umbrele de bunătate din caracterul lui a fost scena dintre el și fosta sa soție (Medeea Marinescu). Dacă veți fi atenți la scenă, vă veți da seama de ce spun asta. În ochii lui Voican se vedea regret și vină față de alegerile făcute uneori în viața de cuplu, poate constrâns fiind din spate de poziția sa în Securitate.

David – pentru că m-a intrigat la început prin acțiunile sale rebele și aparent fără niciun temei până când am deschis ochii. David avea mare nevoie de tatăl său, iar acest lucru se vede clar din scena în care toți membrii familiei așteptau un telefon de la el. David aproape stătea lipit de receptor și era primul care-l ridica atunci când zbârnăia soneria. Despre micul dialog cu tatăl avut prin telefon nu mai e nevoie să spun nimic, cuvintele nu-și au rostul. Așadar, absența lui în viața copilului s-a materializat prin acțiunile sale de teribilism de la școală care o puneau în dificultate pe Elena ce nu înțelegea nimic din comportamentul lui David. În tot tăvălugul trăit de după emigrarea soțului în Franța, Elena poate că a fost mai puțin atentă la sufletul lui David, altfel nu-mi explic cum de nu a citit dorul enorm de acesta în faptele comise de copil la școală.

QED1-1024x680

foto: cronicaromana.net

Toate aceste lucruri nu sunt condamnabile, ci lăudabile pentru producătorii filmului, deoarece fără ele, poate că totul s-ar fi redus la un film de spionaj, sec, mai gri decât comunismul. De asemenea, referitor la culoarea gri, este de lăudat alegerea acestei culori în redarea peliculei pentru efectul său artistic și al mesajului de dincolo de acesta.

Una peste alta, Q.E.D. a demonstrat că așteptarea a meritat și că puțul cu povești din Epoca de Aur încă n-a secat. Exploatarea lui încă merită, dar ca orice exploatare, trebuie să se facă judicios pentru a evita riscurile: plafonarea și plictisirea publicului. Mai erau multe de spus, dar aștept să vă aud/ citesc și pe voi după ce ați văzut filmul. Mi-a plăcut!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s