Octavio Paz – ”Buchetul albastru”

M-am deşteptat, lac de sudoare. Din pardoseala de cărămidă roşie, stropită de curînd, se desprindea o boare fierbinte. Un fluture cu aripile cenuşii zburătăcea bezmetic jur-împrejurul becului galben. Am sărit din hamac şi am străbătut desculţ încăperea, ferindu-mă să nu calc vreun scorpion ieşit din ascunzătoare să se mai răcorească puţin. M-am apropiat de ferăstruică şi-am tras adînc în piept aerul cîmpiei. Se simţea răsuflarea nopţii, uriaşă, feminină. M-am întors în mijlocul odăii, am golit ulciorul în ligheanul de cositor şi am înmuiat ştergarul. Mi-am frecat torsul şi picioarele cu cîrpa udă, am aşteptat să mă zvînt şi, după ce m-am încredinţat că nu mi s-a ascuns nici o gînganie prin cutele hainelor, m-am îmbrăcat şi m-am încălţat. Am coborît sărind treptele scării vopsite în verde. În poarta hanului am dat peste hangiu, un tip chior şi suspicios. Cu voce răguşită mă întrebă:


– Unde vă duceţi, dom’le?
– Să dau o raită. E tare cald.
– Hmm, totul e închis la ora asta. Şi aici n-avem lumină electrică. Mai bine nu plecaţi.
Am ridicat din umeri, am mormăit „mă întorc imediat” şi m-am adîncit în întuneric. La început nu vedeam nimic. Am mers orbecăind pe uliţa pietruită. Mi-am aprins o ţigară. Pe neaşteptate se ivi luna dintr-un nor negru, luminînd un zid alb, dărîmat pe alocuri. M-am oprit, orbit de atîta alb. Suflă o pală de vînt. Am respirat mireasma tamarinilor. Noaptea stătea de strajă, înţesată de frunze şi de gîze. Greierii cîntau printre ierburile înalte. Mi-am ridicat faţa: sus îşi aşezară tabăra şi stelele.
M-am gîndit că universul era un vast sistem de semne, o conversaţie între fiinţe infinite. Actele mele, ţîrîitul greierilor, licăritul stelelor, nu erau decît pauze şi silabe, cuvinte risipite ale acelui dialog. Care să fie oare cuvîntul din care eu eram o silabă? Cine rosteşte acest cuvînt şi cui i-l spune? Am aruncat ţigara pe caldarîm. În cădere, descrise un cerc luminos, împrăştiind scîntei mărunte, ca o cometă minusculă.
Am mers îndelung, fără grabă. Mă simţeam liber, în siguranţă pe buzele care în clipa aceea mă rosteau cu nespusă fericire. Noaptea era o grădină de ochi. Trecînd o uliţă, am simţit că cineva se desprindea dintr-o poartă. M-am întors, însă n-am izbutit să desluşesc Nimic. Am iuţit pasul. După cîteva clipe am auzit zgomotul înfundat al unor cizme pe pietrele încinse. N-am vrut să mă întorc, deşi simţeam că umbra se apropie tot mai mult. Am încercat să fug. N-am fost în stare. M-am oprit brusc. Înainte de a mă putea feri, am simţit vîrful unui cuţit în spinare şi o voce blîndă:

octavio_paz2

foto: oasisfm.cl

– Nici o mişcare, domnule, sau sunteţi mort.
Fără să-mi întorc capul, am întrebat:
– Ce vrei?
– Ochii dumneavoastră, domnule – răspunse vocea gingaşă, aproape îndurerată.
– Ochii mei? La ce ţi-ar folosi ochii mei? Iată, am nişte bani. Nu mulţi, dar oricum tot e ceva. O să-ţi dau tot ce am, dacă mă laşi. Doar n-o să mă omori.
– Nu vă temeţi, domnule. N-o să vă omor. Am să vă scot numai ochii.
– Dar pentru ce îmi vrei ochii?
– Un capriciu de-al drăguţei. Vrea un bucheţel de ochi albaştri. Şi pe aici nu prea sunt.
– Ochii mei nu-ţi slujesc la nimic. Nu-s albaştri, ci galbeni.
– Vai, domnule, vreţi să mă înşelaţi. Ştiu prea bine că îi aveţi albaştri.
– Nu-i scoţi unei fiinţe omeneşti ochii din pricina asta. O să-ţi dau altceva.
– Nu mai faceţi fasoane -, îmi spuse cu asprime. întoarceţi-vă.
M-am întors. Era mic şi plăpînd. Pălăria din fibre de palmier îi acoperea pe jumătate chipul. Ţinea în mîna dreaptă un cuţit lung ţărănesc ce strălucea în bătaia lunii.
– Luminaţi-vă faţa.
Am aprins un chibrit şi mi-am apropiat flacăra de chip. Scăpărarea m-a făcut să-mi mijesc ochii. El îmi deschise pleoapele cu mînă sigură. Nu mă putea vedea bine. Se ridică pe vîrfuri şi se uită lung la mine. Flacăra îmi ardea degetele. Am aruncat-o. Rămase o clipă tăcut.
– Te-ai convins? Nu sînt albaştri.
– Vai, mare şmecher mai sunteţi – răspunse. Ia să vedem, mai aprindeţi o dată.
Am mai aprins un chibrit şi l-am dus aproape de ochi. Trăgîndu-mă de mînecă îmi porunci:
– Îngenunchiaţi!
M-am aşezat în genunchi. Cu o mînă m-a prins de păr, dîndu-mi capul pe spate. Se aplecă peste mine, curios şi încordat, pe cînd cuţitul cobora uşurel pînă-mi atinse pleoapele. Am închis ochii.
– Deschideţi-i!, porunci.
Am deschis ochii. Flăcăruia îmi ardea genele. Îmi dădu pe neaşteptate drumul.
– Păi, nu sunt albaştri, domnule. Iertăciune.
Şi se făcu nevăzut. Mi-am pus coatele pe zid, cu capul între mîini. Apoi m-am îndreptat. Cu poticneli, căzînd şi ridicîndu-mă, am gonit un ceas întreg prin satul pustiu. Cînd am ajuns în piaţă, l-am văzut pe hangiu aşezat tot în faţa porţii. Am intrat fără un cuvînt. A doua zi am fugit din satul acela.

 

Trad: Tudora Şandru-Mehedinţi

sursa

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

SUNT UN ADOLESCENT REBEL

.... si asa vreau sa raman...

Blogul unei cinefile

Filme, seriale, recenzii și recomandări

Onișoară Claudiu-Liviu Blog

Poezie, proză scurtă, articole, eseuri.

CLIPE DE RAI DIN IADUL MEU

SCRIE! Nu sta degeaba că degeaba stai

Fum de Ţigară

Simte,dar taci.Scrie.

Dintr-o suflare

Povești de suflet

Personaje de Basm

„Cărțile reprezintă umanitatea dată la tipar.” Barbara W. Tuchman

Poetaria Journal

© Ioana Haitchi - Blog de poezie, traduceri, eseuri, ştiri culturale

*Ana-Maria.PM*

Poetry lover, coffeeholic & books addict

Colțul Cultural

Repaus cu cap

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

365 dni w obiektywie LG

365 days a lens LG

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close