CRONICA CENZURII: Spania la cinema (1)

        Cronica cenzurii

            Perioada cuprinsă între 1951 şi 1962 a fost decisivă în istoria post-belică a Spaniei. Acceptarea internaţională şi consolidarea franchismului graţie anticomunismului nord-american, în special, oficializat de Războiul Rece, începutul mobilizării de la economia rurală la cea industrială şi fluxul turistic masiv sunt emblematice pentru perioada ce ne interesează.

Această tranziţie sociologică de la o Spanie rurală către o Spanie protoindustrială a fost bine oglindită într-un film cheie a acestei perioade, El ultimo caballo (Ultimul cal, 1950)” scris şi regizat de Edgar Neville, o figură simbolică a cinematografiei spaniole.

El_ltimo_caballo-711030695-large

foto: filmaffinity.com

Filmul amintit tratează transformarea unui arhaic regiment de cavalerie într-un regiment motorizat. Protagonistul, un tânăr ce teocmai a terminat serviciul militar, îşi doreşte să cumpere calul ce l-a însoţit în tot timpul cât a fost în armată însă, pe străzile Madridului, blocurile au fost transformate în garaje ori depozite de maşini ce nu-i pot oferi adăpost. Întregul film al lui Neville este o lamentare romantică cu tentă filoliberală despre daunele complicatei „vieţi moderne”, ale societăţii industriale şi nostalgia pentru timpurile deja îndepărtate în care viaţa era mai simplă, solidară şi idilică, în viziunea autorului. Cinematografia spaniolă începea să reflecte sfârşitul autarhiei şi avântul protoconsumerismului. Sociologic vorbind, aceste mutaţii se traduceau printr-o desprindere de oligarhiile agraro-financiare tradiţionale în favoarea unei burghezii comerciale şi protoindustriale ce acumula capital prin supraexploatarea unei clase muncitoare neajutorată din punct de vedere sindical.

În cadrul Ministerului s-a creat Direcţia Generală de Cinematografie şi Teatru (Dirección General de Cinematografía y Teatro)” la conducerea căreia s-au succedat nici mai mult, nici mai puţin de cinci funcţionari. Motivele pentru care aceştia “dispăreau” de la conducere implicau scandaluri legate de neaplicarea corespunzătoare a cenzurii ori de culoarea politică (în cazul primului dintre ei ce prezenta o tentă “filoliberală”). Este de remarcat faptul că în ciuda dezvoltării sectorului economic s-a produs o monopolizare a cenzurii şi a restricţiilor libertăţii de informare şi expresie. În slujba cenzurii, greutatea autoritară a bisericii a continuat să fie foarte mare, mai cu seamă după semnarea Concordatului cu Vaticanul din 1953, ce confirma excepţionalele puteri ecleziastice din cadrul statului spaniol. Biserica dispunea obligativitatea statului de a supraveghea pentru ca “în instituţiile şi serviciile de formare a opiniei publice, în special în programele de radiodifuziune şi televiziune să se ofere locul meritat expunerii şi apărării adevărului religios prin intermediul preoţilor şi ecleziaştilor” (conform art.29). Prin această acţiune i se recunoştea bisericii dreptul de cenzură pentru a nu permite infiltrarea cărţilor, publicaţiilor şi materialului de studiu contrar dogmei şi moralei catolice. Astfel începe monopolul pieţei cinematografice având ca ținte familia și școala, controlată în majoritate prin tutelă şi capital ecleziastic. În acest sens este ilustrativ catalogul de filme pentru anul 1951 al firmei Magister S.A. (a cărei deviză se intitula “Cinema-ul în serviciul binelui şi adevărului”) ce indica în catalogul ei că “au fost suprimate pentru noi pasaje şi planuri din unele filme cu scopul de a susține morala catolică (trad. aprox.)”. Date fiind aceste condiţii nu e de mirare că ministrul Turismului şi Informaţiilor l-a numit pe José María García Escudero, un catolic model, responsabil al Direcţiei Generale de Cinematografie şi Teatru.

Poate unul dintre cele mai polemice filme ale acelei perioade a fost Alba de Ameríca, pretinsa poveste a lui Cristofor Columb şi a descoperirii Americii.

25883261

foto: todocoleccion.net

Alba de Ameríca a fost promovată de către fostul Institut de Cultură Hispanică drept replică la supărătoarea versiune britanică Christopher Columbus (1949) de David MacDonald, catalogată drept „antispaniolă” şi interzisă difuzării în Spania. În Alba de Ameríca se admiră voinţa tenace a eroului predestinat (Columb), capabil să-şi salveze propria firmă navală din intrigile şi tentaţiile bancherului Isaac (”arhetipul evreului amoral”). Toate acestea pe fondul exemplarităţii sentimentelor sale filospaniole. O exemplaritate pătată de pofta pentru bogăţiile materiale ale noilor pământuri în contrast cu prozelitismul făcut noilor triburi pentru credinţa creştină propovăduită de regina Isabel I a Castiliei, „Catolica”.

Imediat după dărâmarea blocului internaţional antifranchist, tema Războiului Civil şi a sechelelor sale a fost reluată de către unii producători spanioli precum Carlos Serrano de Osma în Rostro al mar (trad. aprox. Chip Mării, 1951) ce prezenta suferinţele din lagărele sovietice în paralel cu bătălia ideologică mondială a „Războiului Rece”.

rostro al mar 001

foto: cadaques.eu

Această perspectivă propagandistică, unită sentimentului naţional-catolic ce a înlocuit ideologia franchistă, a creat un pod între cinematografia de propagandă militară şi cea de propagandă ecleziastică. Însă cel mai important conflict legat de cenzură din timpul mandatului lui Garcia Escudero a fost, fără îndoială, cel al producţiei spaniole Surcos (Brazde, 1951).

Surcos-501141061-large

foto: filmaffinity.com

Filmul, realizat de José Antonio Nieves Conde (membru al ramurii opozante regimului franchist ) şi inspirat de neorealismul italian tratează tema exodului ţărănimii către marele oraşe (se estimează că între 1951 şi 1956 aproximativ 250.000 de ţărani şi-au abandonat anual glia) şi reprezenta calamităţile unei familii rurale emigrată la Madrid. Dacă, iniţial, cenzura acceptase sinopsisul filmului, finalmente, a interzis ultima scenă. În această scenă avea loc o întoarcere moralizatoare a familiei pe pământurile sale. După cenzură, a fost înlocuită cu o cea în care fiica personajelor principale, în drum spre satul natal, sare din tren şi se întoarce în Madrid. Totodată, cadrele cu cartiere rău famate, cu delincvenţi şi prostituate i-au deranjat pe unii cenzori. Împotriva tuturor rezistenţelor din sânul Ministerului, versiunea inițială a filmului a fost autorizată în final, deoarece Franco nu i-a pus nicio piedică atunci când a vizionat-o. Faptul că Escudero a apărat acel film catalogat de biserică „extrem de periculos”, i-a grăbit căderea în dizgraţie.

VA URMA

TRADUCERE ȘI ADAPTARE: MIHAI COTEA

SURSA: La censura: función politica y ordenamiento juridico bajo el franquismo (1936-1975) <cap.5- Contexto político español en el período 1951-1962>

AUTOR: Roman Gubern

Anunțuri

1 gând despre „CRONICA CENZURII: Spania la cinema (1)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

SUNT UN ADOLESCENT REBEL

.... si asa vreau sa raman...

Blogul unei cinefile

Filme, seriale, recenzii și recomandări

Onișoară Claudiu-Liviu Blog

Poezie, proză scurtă, articole, eseuri.

CLIPE DE RAI DIN IADUL MEU

SCRIE! Nu sta degeaba că degeaba stai

Fum de Ţigară

Simte,dar taci.Scrie.

Dintr-o suflare

Povești de suflet

Personaje de Basm

„Cărțile reprezintă umanitatea dată la tipar.” Barbara W. Tuchman

Poetaria Journal

© Ioana Haitchi - Blog de poezie, traduceri, eseuri, ştiri culturale

*Ana-Maria.PM*

Poetry lover, coffeeholic & books addict

Colțul Cultural

Repaus cu cap

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

365 dni w obiektywie LG

365 days a lens LG

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close