CRONICA CENZURII: Spania la cinema (2)

Cronica cenzurii

URMARE A PRIMEI PĂRȚI A SERIEI DIN DATA DE 12.01.2015

Succesorul lui Garcia Escudero, Joaquín Argamasilla, a adus o inovaţie în ceea ce privește partea economică dedusă după implementarea cenzurii. Astfel, de acum, printr-un nou ordin, se clasifică filmele naţionale în funcţie de calitatea lor în diverse categorii (Interes Naţional, 1A, 1B, 2A, 2B şi 3). În funcţie de categoria în care era distribuit filmul, producătorul obţinea un anumit procentaj în numerar drept subvenţie statală peste costurile de producţie. Aceasta oscila de la 50% (pentru cele de Interes Naţional) la 25% ( pentru categoria 2B) şi niciun procent pentru ultima categorie. Sub categoria 2A, investiţia în film deja devenea nerentabilă. Este lesne de înţeles că uzul catalanei în filme continua să fie interzis, chiar și atunci când se trata un ceremonial religios catalan.

Un loc important pe lista neagră a cenzurii generate de Biserica Catolică îl ocupa adulterul, însă din ascunderea sa în filme importante de producţie străină a rezultat, de multe ori, o improvizaţie nefericită. Astfel, în pelicula Mogambo,

220px-Mogambo_pòster  foto: ca.wikipedia.org

de John Ford, cuplul format din personajele interpretate de Grace Kelly şi Donald Sinden devin frate și soră pentru a face mai acceptabilă atracţia dintre personajul ei şi cel al lui Clark Gable. În urma ”corecturii” se evită adulterul, dar se întâmpină o situaţie mai gravă, cea a incestului.

În filmul lui Joseph Mankiewicz, The Barefoot Contessa (Contesa desculţă, 1954), pentru a se masca un caz de adulter, soţul impotent a fost transformat în fratele protagonistei.

MV5BMjE0NDU3MzEzM15BMl5BanBnXkFtZTcwNTY1MTcyNA@@._V1_SX214_AL_  foto: imdb.com

Această rigoare a cenzurii intră în fricţiune cu lenta şi timida evoluţie politică spaniolă graţie co-producţiilor. Spania acelor vremuri era izolată de lumea cinematografică internațională, dar datorită peisajelor sale şi salariilor mici ale tehnicienilor şi figuranţilor, intră în lumea co-producţiilor internaţionale. Primul pas important şi mult criticat a fost făcut prin coproducţia hispano-britanică, „La Princesa de Éboli” (original: That lady) regizată de Terence Young (primul regizor al seriei James Bond).

images  foto: moviepostershop.com

Pelicula spunea povestea Anei de Mendoza de la Cerda, supranumită „prinţesa de Eboli”, una dintre apropiatele curţii lui Felipe al II-lea (zvonurile spun că i-ar fi fost şi amantă). Cum subiectul fostului rege, Felipe al II-lea, era destul de delicat în acele vremuri (nici istoricii nu ajunseseră la un numitor comun), la prezentarea scenariului cenzurii, acesta a fost interzis, găsindu-se o soluţie alternativă: realizarea a două versiuni distincte- una pentru Spania şi cealaltă pentru restul lumii.

Dacă cinematografia străină era dăunătoare în viziunea Ministerului de Informaţii şi Turism, această daună era relativ minoră comparativ cu producţiile autohtone. Dacă în unele limite puteau apărea pe ecran scursurile societăţii ori familiei dintr-o ţară străină, acele scursuri nu puteau fi arătate în societatea, ori în familia spaniolă şi în filmele autohtone supuse cenzurii scenariilor. Efectele acestei cenzuri erau demoralizatoare, în special pentru tinerii debutanţi precum Fernando Fernán Gómez. Acesta își făcuse debutul cu filmul Manicomio (Balamuc, 1953), inspirat din lucrări ale unor autori celebri precum Edgar Allan Poe, Leonid Andréyev sau Ramón Gómez de la Serna.

7e5b6f0679f6833c26c2639576dabe98  foto: argenteam.net

Scenariul a fost total interzis, motivul invocând faptul că tema nebuniei nu putea fi luată în glumă. Replica producătorului nu s-a lăsat așteptată: „Asta, în ţara lui Don Quijote, mi s-a părut absurd” [1]. După lupte aprige s-a obţinut autorizarea scenariului.

Un alt tânăr regizor, pe atunci, a avut unele dificultăţi cu cenzura- Juan Antonio Bardem. Filmului său, Muerte de un ciclista (Moartea unui ciclist, 1955), premiat la Cannes, la insistenţele cenzurii, i-a fost modificat finalul prin introducerea unei pedepse perechii adultere reprezentată de protagoniști.

Muerte_de_un_ciclista_-_tt0048394_-_1955_-_arg  foto: cartelespeliculas.com

Personajul feminin moare într-un accident automobilistic, iar cel masculin se predă poliţiei. Dincolo de acestea, au mai fost suprimate unele cadre care prezentau scene ale câtorva manifestări studenţeşti antisistem. Muerte de un ciclista, coproducţie hispano-italiană, s-a difuzat amputată şi în Italia.

             Aceste fapte şi precedentele lor au determinat Sindicatul Spaniol Studenţesc, prin intermediul unor reviste aparținătoare lui, să adopte o atitudine critică împotriva conformismului şi falsităţii cinematografiei spaniole. Acestea au dus, ulterior, la vestitele Conversaciones Cinematograficas de Salamanca (Conversațiile Cinematografice de la Salamanca), care au avut loc în luna mai a anului 1955. În cadrul lor s-au reunit, deopotrivă, vechi cineaşti, tineri debutanţi, dar şi persoane consacrate din industria filmului. Scopul lor era deschiderea unor noi orizonturi în cinematografia spaniolă, aflată într-un punct mort.

VA URMA

TRADUCERE ȘI ADAPTARE: MIHAI COTEA

SURSA: La censura: función politica y ordenamiento juridico bajo el franquismo (1936-1975) <cap.5- Contexto político español en el período 1951-1962>

AUTOR: Roman Gubern

[1] Interviu cu Fernando Fernán Gómez de Francisco Llinás, Miguel Marías si Augusto Martínez Torres în „Nuestro Cine”, nr.94 (februarie 1970), p.59

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;CRONICA CENZURII: Spania la cinema (2)&8221;

  1. Nu ştiu dacă cenzura are vreun efect, atâta timp cât internetul este plin de fel de fel de filme şi texte , mai neortodoxe, să le numesc aşa.
    Eu sunt de acord să fie interzise de peste tot filmele şi textele care duc la degradarea moralităţii. Dar asta este doar părerea mea. 🙂

    • Draga mea Ștefania, asta se întâmpla în anii ’50 în Spania, când țara era răpusă de un flagel extremist numit franchism, condus de dictatorul Francisco Franco și nu exista internet, iar televiziunea era izolată, mai eficient lucra cinematograful. Eu nu sunt de acord cu interzicerea filmelor ”care duc la degradarea moralităţii” din simplul motiv că aceasta atacă la tot ce avem mai de preț în noi, se numește ”liber arbitru”. De ce ne temem? Că ne influențează ce vedem ”greșit” acolo? Aici greșim, că ne TEMEM. Când lumea va învăța ce e libertatea, nu va mai fi nevoie de cenzură…

  2. Pingback: CRONICA CENZURII: Spania la cinema (3) | Colțul Cultural

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s