CRONICA CENZURII : Spania la cinema (6), ultima parte

Cronica cenzurii

URMARE DIN 09.02.2015   cu scuzele de rigoare pentru întârzierea acestei ultime părți. Cauzele acesteia au fost de natură pur tehnică

Cu toate acestea, acea tendinţă ce se îndrepta spre cinematografia ideilor urma să banalizeze următoarele opere ale lui Bardem, incapabile de a obţine magnificul cadru între particular şi colectiv a penultimelor două antemenţionate. La venganza (Răzbunarea, 1957) propunea o alternativă dramei rurale convenţionale despre înfruntările dintre două familii, asumând alegoric propunerea unei „reconcilieri naţionale” lansată de PCE (Partido Comunista de España; Partidul Comunist Spaniol).

11730915

foto: todocoleccion.net

Rulată color şi în sistem panoramic, redusă atrocic din chestiuni de producţie – şi, în parte, de cenzură – cu o distribuţie mai puţin norocoasă decât a antecesoarelor şi cu o explicaţie excesivă a postulatelor ideologii, această producţie importantă s-a dovedit un foarte mare eşec comercial.

Ceva asemănător s-a produs cu o altă super-producţie de-a sa, Sonatas (Sonate, 1959), ce aborda romanele lui Valle-Inclán despre Războaiele Carliste şi exportarea liberalismului în Mexicul secolului XIX, propunând o nouă alegorie pentru frustrata tradiţie spaniolă, înfruntată mereu cu diversele forme de absolutism.

În ciuda mediilor implicate şi a limpedei reconstrucţii a noii conştiinţe, filmul nu a impresionat nici ca mare spectacol, nici ca film ideologic. La fel de excesiv schematică s-a dovedit şi A las cinco de la tarde (La cinci după-amiază, 1960), unde opera teatrală a lui Alfonso Sastre servea drept punct de referinţă pentru o explicită luptă de clasă situată acum în mediul taurin.

14993368

foto: todocoleccion.net

Însă, toate aceste eşecuri relative nu trebuie să păteze virtuţiile filmelor Muerte de un ciclista şi Calle Mayor, situate la limita permisivităţii cenzurii, implacabile portrete ale unei Spanii aflate între necesitatea schimbării şi rememorările tradiţionale. Toate acestea fuseseră servite printr-o punere în scenă ce, în unele ocazii, era excesiv de emfatică şi încărcată din punct de vedere literar, dar, în acelaşi timp, de o bogăţie stilistică ciudată în contextul cinematografiei spaniole, unde ambiţia artistică se alia cu politica.

 

SFÂRȘIT

TRADUCERE ȘI ADAPTARE: MIHAI COTEA

SURSA: Historia del cine español

AUTORI: Román Gubern, José Enrique Monterde, Julio Pérez Perucha, Esteve Riambau si Casimiro Torreiro

ed.Catedra, 1995

CAP. Continuismo y disidencia (1951-1962) scris de José Enrique Monterde

 

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;CRONICA CENZURII : Spania la cinema (6), ultima parte&8221;

  1. de ce să te mint, nu mă pricep, dar din tot ce am citit eu aici nu aveam habar absolut deloc înainte… dar chiar deloc … iată deci am mai aflat ceva și zic eu, în prostia mea, e de bine nu-i de rău … că am aflat 🙂 o zi faină 🙂

    • Merci, dacă nu aveam șansa să studiez câteva luni în Spania, nici eu nu cunoșteam informația, probabil, cu toate că sistemele totalitare mă incită la disecție. Deformare profesională 🙂 Mă bucur mult că am reușit să transmit ceva nou despre care se vorbește prea puțin la noi în țară. În afară de nazism și comunism, restul regimurilor totalitare sunt undeva în umbră pentru marea masă a populației. Eu am prezentat doar un mic aspect al franchismului. O zi faină și la tineee!!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s