Presupunându-mă

autor: (c) MIHAI COTEA

 

De multe ori, în viață, presupunem o grămadă de lucruri. Când suntem mici presupunem că vom crește pe-atât de mari pe cât ne dorim, apoi presupunem că vom intra la liceul dorit, pentru ca apoi absolvit, să presupunem și intrarea la facultate. Ce e dincolo de asta? Probabil o plimbare dintr-o presupunere într-alta, ca o promenadă prin bălți. De fapt ne temem. A nu te teme, a avea încredere, a ști, presupune că deja îți simți drumul. Iar am presupus…

 

Ce înseamnă ”a presupune”? Despărțit, cuvântul îmi arată că mă supun dinainte (pre-) la ceva. De ce aș face asta? Toți suntem puțin masochiști. Dacă nu ne lăsăm supuși de alții, ne supunem nouă înșine, propriului ego. Faptul că avem îndoieli și că ne lipsește siguranța cu desăvârșire e, probabil, o aplecare spre suferință din vremuri imemoriale (de când experimentam pe propria piele cunoașterea), care ne învăluie pe toți, nu are o preponderență personală.

 

De ce să nu fim sinceri? De câte ori n-am presupus că vom primi salariul la timp, de câte ori n-am presupus că am luat decizia corectă în locul celeilalte variante, de câte ori n-am presupus destinul? Aici e vorba de ”vălul de pe ochi” cu care ne-am născut… prin acord prealabil. Nu susțin că știu asta, ci presupun. Probabil avem o memorie sapiențială în stare latentă care stă supusă înaintea adaptărilor mintale terestre. Acea memorie originală se ”presupune” adaptărilor. Să te adaptezi e, probabil, soluția ideală, calea de mijloc. Până știu ceva cu siguranță, pasul următor e adaptarea. Mă pot presupune în fel și chip, atâta timp cât nu știu nimic, atâta timp cât am un văl pe ochi, trebuie să accept situația. Adaptare e sinonim cu acceptare din multe unghiuri de vedere.

 

Mai sunt unii care susțin că trebuie să știm, trebuie să ne închipuim că știm, trebuie să simțim că știm, să simțim, să știm, trebuie… Nici ei nu știu ceva sigur în adâncul sufletului. Prezentul e, la urma urmei, singura certitudine. Ceilalți doi tovarăși de drum, cel din față și cel din spate, sunt miraje. Unul a existat cândva, celălalt se formează pe traseu.  Suntem eternii copii ai vieții. Plecăm de aici, abia cu numele învățat. Restul? Restul e infinitul. Rămâne pentru altă experiență-lecție…

 

La încheiere se cuvine o morală sau un sfat. A da sfaturi e gratis, eu nu dau, pentru că nu știu pe deplin situația și persoana, doar presupun. În acest caz mă întorc la argument: știu că nu știu nimic, presupun tot ce-am să zic.

Anunțuri

4 gânduri despre „Presupunându-mă

  1. presupun că am înțeles bine că presupunerea e o amăgire uneori frumoasă alteori nu …

    1. Presupunerea e cam tot ce ne rămâne și ce ne ocupă mintea în lipsă de certitudini indubitabile. Da, un fel de amăgire 🙂

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

SUNT UN ADOLESCENT REBEL

.... si asa vreau sa raman...

Blogul unei cinefile

Filme, seriale, recenzii și recomandări

Onișoară Claudiu-Liviu Blog

Poezie, proză scurtă, articole, eseuri.

CLIPE DE RAI DIN IADUL MEU

SCRIE! Nu sta degeaba că degeaba stai

Fum de Ţigară

Simte,dar taci.Scrie.

Dintr-o suflare

Povești de suflet

Personaje de Basm

„Cărțile reprezintă umanitatea dată la tipar.” Barbara W. Tuchman

Poetaria Journal

© Ioana Haitchi - Blog de poezie, traduceri, eseuri, ştiri culturale

*Ana-Maria.PM*

Poetry lover, coffeeholic & books addict

Colțul Cultural

Repaus cu cap

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

365 dni w obiektywie LG

365 days a lens LG

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close