Târgoveții

autor: (c) Lilioara Macovei

 

Aici la Ţipaţi, orăşelul dintre dealuri, aflat de vreo cincizeci de kilometri de capitala judeţului, nu se mai întâmplă mare lucru. Altădată era forfotă mare, era aşa o voie bună şi o înţelegere între oameni pe care acuma o doresc toţi de prin părţile locului.

– S-a schimbat lumea, domnule, s-a înrăit, este egoistă, e cam rău aşa în general şi nici nu vrem cabinet de reabilitare a comportamentului uman.

– Dezinteres, ce mai, de unde atunci ridicarea conştiinţei, de unde lucruri bune dacă e aşa o dezordine în mintea şi inima oamenilor.

Până nu demult în Ţipaţi, în fiecare vineri se ţineau târguri, unde orice om venea să vândă ori să cumpere ceva şi mai mulţi veneau cu căscatul gurii. De când s-a schimbat primarul s-a mutat ziua târgului, este joi, păi, nu se cădea să fie în zi de post. La târg omul vine dimineaţa, stă câteva ore, ia o ţuică de prună, un cârnat, un mic acolo cu muştar de la străbunica, ca la urmă să fie toate înecate cu o bere, douăzeci, depinde.

Erau treburi fără logică, acuma nu garantez că primarul ar fi avut aşa ceva, dar a fost orientat. Are şi nevastă-sa o tarabă cu făcutul cârnaţilor calzi şi alături socru-său, una cu vin de butuc şi ţuică din diverse, nu spune din ce, e reţetă proprie. Cine mănâncă de la Speranţa, neapărat este îndemnat să treacă alături la udătură. Cine bea de la Zînel un ţoi, apoi ars ca lumea e pe gât şi zace câteva zile cu durere de cap şi alte repercursiuni şi nu este vreo uimire, oamenii sunt obişnuiţi.

– Dar micului şi cârnatului gras, ce să-i dai, domnule? Ceva să-l ardă la grăsime, de asta suntem noi sprinteni şi după douăzeci de ani de fumat şi mers la târguri joia, ne rugăm să vină popa satului mai repede la spovedeală că ne poate scăpa dincolo, fără aceste treburi şi-i păcat mare.

Azi parcă e mai multă lume, e şi mai cald afară şi fiecare are un gând bun, să vândă bine şi cel care cumpără să dea un preţ mai mic, numai gurile cască nu au obiective. Scuipă seminţele cumpărate de la Panseluţa lui Ciocan şi nici o clipă nu se gândesc cum sunt prăjite şi învârtite acestea. Panseluţa are o droaie de puradei şi stau toţi într-o cocioabă aproape dărâmată, dar ea niciodată nu vine la vândut seminţe fără unghii vopsite. A naibii, Panseluţa! Când bărbatu-său o urmăreşte să nu dosească banii, ea-l batjocoreşte în gura mare, chiar dacă acasă o aşteaptă câteva perechi de palme date cu dosul.

– Ce vrei? Stai cu mâna la buzunar păzindu-ţi fericirea şi mă urmăreşti pe mine? Du-te şi tu şi caută ceva, vezi cum se bagă banii în geantă, cum se scot, poate ajuţi şi tu pe cineva, ce te holbezi la mine? Numai eu să muncesc, negru’ dracului, că eşti ca noaptea. Măi, întunecatule, du-te că te aşteaptă treaba şi nu mai lua sămânţa de pe ziar, că nu mai am ce vinde.

– Panseluţo, taci că azi nu te-am pocnit şi mă gâdilă palma dreaptă. Tu mă faci de râs, aici, în târg?

Şi distracţia continuă spre deliciul celor din jur.

Aici, găseşti tot feluri de fleacuri dar şi lucruri chiar bunişoare. Nu totdeauna cumperi ce ai nevoie, iei şi ce nu-ţi face trebuinţă şi când o fi să le întrebuinţezi aproape că-s degradate dar aşa se face la un târg ca ăsta. Pe tarabe ori pe jos vezi saci plini, cutii de diferite forme şi culori, unele produse stau direct pe capota maşinii sau în mijlocul de transport cu care a venit vânzătorul. Este gălăgie, forfotă, amestecate toate cu poliţia, primarul, popa parohiei care vrea să vândă nişte prosoape adunate în timpul postului, crâşmarii ageri cu privirea după pahare înflorate de plastic, tinerii de la liceu care se ascund de profesorii duri, pensionarii căutători de bastoane lăcuite, şomerii fără direcţie, muncitorii fugiţi de pe şantier, învăţătorii care vor să cumpere clanţe la uşile şcolii lor, asistente medicale care caută spirt şi tifon, secretarele de la primărie care sunt disperate în găsirea dosarelor cu burduf, instructorii de la şcoala de şoferi care ochesc potenţiali elevi şi câte nu vezi într-un asemenea loc.

tarani-targoveti de Ionel Dumitrescu

”Țărani târgoveți” de Ionel Dumitrescu

foto: onlinearts.ro

La intrarea în târg tocmai se vede căruţa lui Filaret, bărbatul de vreo patruzeci de ani, mândru încă de la naştere şi plin de glume de pe parcurs. A venit cu băiatul lui, cu Cristal şi cu viitoarea noră, Crenguţa lui Ramură, să observe ce noutăţi sunt pe-aici dar şi să vadă lumea că băiatul lui e aproape însurat.

Da, Cristal Tulbure, zis Cristalin, se iubeşte rău de tot cu asta a lui Ramură, cu Crenguţa şi dacă e aşa, s-au gândit să pună de-o nuntă.

Filaret tocmai ce a dat nas în nas cu Dobre, un vecin la două case de el şi cu mare strângere de mână îl şi şochează:

– Măi, vecine, mâine poimâine te chem la nunta lui Cristal.

– Păi, ce, ăsta se vrea însurat?

– Cum, mă? Are şi el o vârstă, a găsit fată bună şi de ce să mai stea? Tot degeaba stă că n-are muncă, măcar să stea împreună cu cineva, că poate statul lor se înjumătăţeşte, nu?

– Dar ce vârstă are ăsta pirpiriu al tău? Prea arată de clasa a şasea.

– Taci mă, cum să arate aşa? Are douăzeci, e bun de familie, are şi inspiraţie de bărbat, ce vorbeşti tu.

– Ce inspiraţie? Dar, fata câţi ani are, nu face şcoală, nimic?

– Ei, şcoală, are optşpe, gata şcoala, o dă pe familie. Se iubesc mă, o să-i ajut eu, mergem înainte.

– Tu cu ce să-i ajuţi, că nu degeaba te cheamă Tulbure. În afară de mârţoaga asta de cal şi căruţa aproape ruptă, ce mai ai?

– Am îndrăzneală şi contează.

– Ai pe naiba, cu ce faci nunta?

– Am gândit-o eu cu Mioriţa, nevastă-mea şi o să fie de pomină.

hateg zi de targ

Hațeg, zi de târg

foto: costyconsult.wordpress.com

Dobre a lucrat controlor la CFR şi când i s-au găsit banchete tăiate de ciudă, rupte din a doua încercare, mijloace fixe aflate în inventarul lui, a fost pus să le plătească. Aşa s-a văzut nevastă-sa, cu vreo opt bucăţi în curte. Acuma la pensie, Dobre le-a recondiţionat şi le închiriază pe unde poate, ba la crâşma din sat iarna, ba la câte un parastas să stea părintele că aşa e mai omeneşte, ba când se face câte-o nuntă, cumetrie, logodnă, divorţ, să iasă un gologan acolo.

– Filaret, uite mă, ia banchetele de la mine şi restul aranjezi. Ţi le dau mai ieftin că ne cunoaştem.

– Păi, ce fac eu cu opt?

– Ai ce face, numai dacă te duce mintea. Pe una îi aşezi pe ăştia tineri, când îi duci la cununie şi-i şi aduci, apoi una pentru socrii mici, una pentru naşi, ei, lasă că le găseşti trebuinţă.

– Să ştii că ai dreptate!

– Îi pun şi blazon.

– Cum adică, blazon?

– Ca la caleaşca regală, să fie o etichetă acolo.

– Şi ce etichetă pui tu?

– De la berea ,,Noroc” pentru tineri, frumos pusă în spatele căruţei iar bancheta acoperită cu ,,Răpirea din Serai”.

– Nu vreau mă cu răpirea, că nu e cazul, alta dacă ai, că nu s-a răpit nimeni de nimeni.

– Atunci o întorc pe dos.

– Tu râzi de nunta mea?

– Vreau să te scot din cheltuieli Filaret, nu râd. Da, ia spune unde faceţi nunta?

– Pe terasă la Buchet, la crâşma din margine, că la centru nu vrem. Aici, luăm de o sută de lei mici pâine şi muştar, că îi dă fetei bani bunică-sa din pensia din luna aia şi de o sută luăm bere că luăm împrumut de la mama mea tot din pensie.

– Cum, atât? Şi dacă moare bunică-sa şi maică-ta?

– Nu moare mă, că asta ne mai trebuie. Dar, e cam destul că la daruri, cine are să dea ceva? Aşa că ne facem distracţia şi gata, toţi la casele lor.

Acum, în joia asta, Filaret vrea să vadă ce mai este prin târg. În sufletul lui Cristal se cuibăreşte o mare bucurie când vede cât este de sănătoasă Crenguţa şi ce frumos râde de răsună târgul. Ea este o veselie când îşi vede viitorul bărbat îmbrăcat în blugi proaspăt luaţi de pe sârma cu rufe şi cu geacă de scai plină cu ţinte, ici şi colo câte una două lipsă că aşa e modelul. În picioare Cristal are sandalele lui frate-său că sunt mai negre, iar Crenguţa moare de dragul lui. Tare se mai iubesc! Sunt tineri şi restul nu mai are importanţă.

Pe ei nimeni nu i-a întrebat ce părere au despre nuntă, dacă vor, dacă nu, dar nu e asta o problemă, bine că Filaret cu Mioriţa fac totul.

Cine să vină la nuntă?

Ei, cine, familiile lor şi atât. Total o sută de persoane, câte un mic şi o treime de litru de bere, ajunge, restul să-şi mai cumpere şi ei şi apoi dans, cântec şi cam atât. Nu dezmăţ poate vreo contradicţie ca sămânţă de scandal că aşa e la nuntă, dar să nu cumva să fie şeful de post în târg, că nu se scapă fără amendă.

– Să le fie casa de piatră!

În târg este mare înghesuială, se întreabă unii pe alţii ce au vândut, ce au cumpărat, dacă sunt micii calzi, dacă e vinul bun. Pe aproape de amiază se strâng tarabele, se încarcă marfa nevândută, se dau bice cailor, se ambalează maşinile şi în urma tuturor rămân mormane de deşeuri, că doar şi-au plătit locul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s