Junii Turci și Problema Armeană (1)

Declinul Imperiului Otoman, odată o putere importantă pe continetul european, începe încă de la începutul secolului al XIX-lea (proclamarea independenţei Greciei, 1822). În cadrul acestui context, două fenomene opuse îi plasează pe armeni într-o situaţie de risc maxim: dezmembrarea Imperiului şi trezirea conştiinţei lor naţionale. Rusia, prezentă în Caucaz de la începutul acestui secol avut în discuţie, constituie principala ameninţare în faţa turcilor. După anexarea Armeniei orientale, armenii din această zonă sunt împărţiţi în 3 direcţii: Persia, Imperiul Otoman şi Imperiul Rus.

În cadrul acestei situaţii, Imperiul Otoman pierde rând pe rând cuceririle sale, în timp ce minorităţile, atente la pulsul Europei agitate de idealuri naţionaliste, iau cunoştinţă de propria identitate nemaisuportând sistemul exclusivist de până atunci şi înăsprirea acestuia de către birocraţia otomană. Apariţia naţionalismului armean antrenează o dublă mişcare revendicativă: pe de-o parte legală, exprimată de patriarhul armean din Constantinopol care expune problema armeană pe scena internaţională și pe de altă parte clandestină, prin acea facţiune a mişcării ce, o dată cu apariţia partidelor revoluţionare în 1890, anunţă terorismul şi lupta armată. Pentru a da o lecţie armenilor şi pentru a testa hotărârea Puterilor, sultanul Abdul Hamid hotărăşte o execuţie în masă- 200.000 de oameni sunt ucişi sub privirile indignate ale ambasadorilor şi consulilor europeni între 1895-1896. Prin caracterul lor sistematic şi selectiv, aceste masacre iau o formă genocidară. Puterile se mulţumesc să protesteze, astfel că nu există niciun fel de intervenţie militară, iar criminalii nu sunt pedepsiţi. Masacrele întăresc mişcarea de rezistenţă organizată de Federaţia Revoluţionară Armeană (partidul Daşnak) prin susţinerea populaţiei armene în favoarea unor lupte de gherilă.

Young_Turks_1909_2

foto: Wikipedia

Cu toate acestea, puterea sultanului începe să slăbească. Sprijinită de partidele armene, în special de FRA, mişcarea naţionalistă turcă începe să se dezvolte. În iulie 1908, un puci organizat de Partidul „Unitate şi Progres” pune capăt absolutismului otoman şi stabileşte un regim constituţional. Junii Turci, cum îi denumeşte Europa, îşi fac apariţia pe scena politică turcă şi europeană. Junii Turci își au originile în grupurile de studenți autoproclamate ca „progresiste”. Ei au inițiat activități clandestine și disidență politică după anularea constituției de către sultan. Inspirați din activitatea revoluționarilor italieni Carbonari, ei au format celule clandestine, interconecate. Amputarea ultimelor teritorii europene şi africane, care reduc Europa otomană la o fărâmă de teritoriu în jurul Constantinopolului şi influenţa ideologilor turci şi azeri imigraţi din Baku radicalizează acest partid care propovăduieşte panturcismul şi chiar turanismul. Acesta se bazează pe convingerea că toate popoarele turcofone trebuie să fie unite într-un ansamblu unic, cuprins între Asia centrală şi Mediterana, şi că abia atunci va fi reconstituită vârsta de aur în care Turan, strămoşul turcilor, a luptat împotriva lui Aria, strămoşul arienilor, extinzându-şi puterea în întreaga Asie. Pentru Yves Ternon, în cartea „Statul criminal”, cele două elemente, respectiv înfrângerile succesive şi delirul ideologic pe care acestea l-au provocat, reprezintă condiţiile structurale ale genocidului armean.

young turks

foto: chronozoom.com

Radicalismul Junilor Turci se exprimă începând cu 1909 prin masacrele din Cilicia care capătă o formă genocidară: acum sunt ucişi 30.000 de armeni, iar responsabilitatea revine Partidului „Unitate şi Progres”. După pierderea a 5 milioane de locuitori ce făceau parte din posesiunile europene ale otomanilor, armenii devin principala minoritate etnică de sub dominaţia otomană, o minoritate care nu are un stat care să o accepte, precum cea greacă. Junii Turci nu ţin seama de natura revendicărilor armene, aceştia, sub umbrela partidului „Unitate şi Progres” devin o mişcare exclusiv naţionalistă, a cărei raţiune de a fi se rezumă la o frază: „Turcii sunt un popor care vorbeşte turca şi locuieşte în Turcia”. Ideologia Junilor prezintă un mixaj neomogen de naţionalism iredentist – panturcismul – şi de rasism – turanismul. În momentul în care izbucneşte războiul, Junii Turci sunt convinşi că viitorul naţiunii lor este în Asia şi că lor le revine sarcina de a deschide calea panturcismului. Prima etapă a acestei cuceriri este Azerbaidjanul, între Azerbaidjan şi Turcia, de-o parte şi alta a frontierei, locuind armenii. Convingerea Junilor Turci era că armenii reprezintă un pericol de moarte pentru panturcism, astfel că războiul le oferă oportunitatea de a lichida inamicul intern şi de a termina definitiv cu intervenţiile străine prin anularea tratatelor care, de un secol, reprezintă fundamentele intervenţiei Puterilor.

armeni genocid

foto: descopera.ro

În acest context, responsabilii comunităţii armene îşi exprimă atitudinea încă din august 1914 în favoarea neutralităţii ţării, deşi, dacă aceasta se angajează totuşi într-un conflict, armenii îşi vor îndeplini cu loialitate datoria de cetăţeni otomani, ceea ce s-a şi întâmplat. După înfrângerea suferită de armata turcă de la Sarikamish, în ianuarie 1915, de la ofiţeri la soldaţi, turcii îi consideră pe armeni ca responsabili ai unei înfrângeri care ţinea numai de o greşeală de tactică. Acuzaţia era fondată pe existenţa a patru legiuni ruse formate din armeni veniţi din străinătate – pe care guvernul rus i-a instruit în vederea orientării trupelor ruse în labirintul munţilor armeni. Cu toate acestea, armenii din provinciile otomane nu au fost responsabili pentru iniţiativa luată de ruşi, iar guvernul otoman nu obţine nicio probă a pretinsei lor trădări. Climatul începe să se tensioneze… Începând cu decembrie 1914 şi februarie 1915, sub presiunea unei fracţiuni a Comitetului Central a partidului „Unitate şi Progres”, condusă de medicii Nazim şi Behaeddini, se decide suprimarea armenilor.

MÂINE, PARTEA A DOUA

preluare după:

YVES TERNON, Statul criminal:Genocidurile secolului XX

Institutul European, Iaşi, 2002

 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Junii Turci și Problema Armeană (1)&8221;

  1. Pingback: Junii Turci și Problema Armeană (2) | Colțul Cultural

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s