CITIT-AȚI OARE ”O educație libertină” de JEAN BAPTISTE DEL AMO?

Imperiul Francez, Paris, secolul al XVIII-lea, Gaspard. Un tânăr ambițios călătorește la Paris pentru a-și depăși condiția, un oraș care, din primele rânduri ale cărții, este descris drept o cloacă cu oameni rigizi, aparenți și nepăsători, toți porniți spre un anumit fel de căpătuire. Totuși, Gaspard nu e unul dintre ei, e mult mai mult decât atât, după cum aveam să aflu pe parcursul lecturării romanului ”O educație libertină” de Jean-Baptiste del Amo.

Pentru Gaspard, șansa dintâi și primul loc de muncă se ivește pe malurile Senei, fluviul pestilențial al capitalei franceze, după cum e descris în volum, sălașul dejecțiilor, leșurilor și a vechiturilor, care-l atrage în mod ciudat încă de la bun început. Gaspard a fost nevoit să muncească în interiorul acestui fluviu, efectiv, la desfacerea legăturilor care legau bucățile de lemne venite pe fluviu și folosite la diferite întrebuințări.

Primul bărbat, Lucas. Un prieten care l-a ajutat pe micul nostru ”erou” la anaghie, l-a adăpostit în cămăruța lui, i-a devenit coleg de muncă și cu care a păstrat o legătură scurtă pe parcursul poveștii noastre. Gaspard părea să tânjească după ceva. Prietenie? Doar atât? Nu s-a mulțumit cu asta și al doilea moment-cheie îl duce la Billod, un peruchier care se ocupa de accesoriile ”must have” ale acelor vremuri pentru aristocrația și burghezia pariziană. E, probabil, inutil să amintesc că în perioada desfășurării acțiunii cărții, la mare modă erau perucile, pudra, dantelăriile și alunițele false, toate creând un ansamblu, aproape unisex, al celor care le adoptau.

Lucrul, ca asistent al lui Billod, îi deschide lui Gaspard o cu totul altă perspectivă, pentru că datorită noii sale ocupații, acesta îl întâlnește pe mentorul său, contele Etienne de V., un personaj crucial al cărții. La atelierul lui Billod, Gaspard se descoperă, își observă un potențial adormit ochilor lui până înainte și învață să se folosească de el. Nimic nu ar fi fost la fel fără intervenția și fascinația diabolică și reciprocă a lui Etienne de V. Tânărul vede în el un model, creează aproape o obsesie față de acest individ misterios, îl urmează, îi confesează ambițiile lui, iar contele profită de acest lucru. Transformarea lui Gaspard are loc încontinuu sub ochii cititorului, lent, convingător și instigator. În cele din urmă, tânărul nostru se lămurește și ne lămurește asupra sentimentelor avute pentru Etienne. Îl dorește, nu doar ca model, ci ca bărbat. Contele, un personaj versat și hârșâit bine în creme de la creme-ul epocii, îi răspunde pe măsură, într-un stil propriu caracterului său, după ce-l introduce în lumea bună din Paris. Așa ajunge Gaspard pentru prima dată la familia d’Annovres, cu care va zăbovi un timp îndelungat ceva mai încolo de acest moment. Putem considera această familie, ultima haltă a lui Gaspard în ascensiunea sa aventuroasă din Paris.

Gaspard, după ce-și îndeplinește poftele carnale cu contele, sau invers, rămâne, aparent, singur, din voința ultimului. ”De-acum, măcar, știi la ce ești bun” (p.167), e ultima replică a lui Etienne după acest moment, faptă care-l va conduce pe băiat, după plecarea de la Billod, la alt moment tulburător al cărții: bordelul. Printr-un concurs de împrejurări, Gaspard se cunoaște cu Emma, o prostituată care-l conduce la locul ei de muncă și la viitorul adăpost al personajului nostru. Emma locuiește într-un soi de casă de toleranță, un loc în care deopotrivă fetele și băieții prestează servicii doritorilor de senzații tari. Rămas fără un acoperiș deasupra capului, Gaspard acceptă oferta de a locui și lucra în locul respectiv. Prostituția ajunge să-l dezorienteze pe Gaspard, să nu se mai poată identifica nici măcar cu sine însuși. Asta la început. Băiatul își dovedește versatilitatea încă o dată și se adaptează nevoilor renunțând la una dintre valorile umane definitorii care îi conturează pe unii dintre noi: demnitatea. O dată trecut acest prag, restul vine de la sine.

o-educatie-libertina_1_fullsize

coperta 1; foto: elefant.ro

După ce o părăsește pe Emma într-un moment în care prieteniile adevărate se confirmă, Gaspard revine, cu inima îndoită, la cuibul familiei d’Annovres. Îndoielile îi sunt spulberate de călduroasa primire cu care e primit de contesă și de confirmarea primită din partea intuiției sale cu privire la conte. Îl citi pe bătrânul conte și-l luă drept amant, fără ezitare. Gaspard trece repede peste scrupule generând, prin rapiditatea sa, semne de întrebare unui cititor avizat. Ar fi făcut orice ca să nu mai ajungă înapoi de unde a venit, la ferma de porci a părinților săi din Quimper.

Din acest punct înainte, se desfășoară doar treptele, persoanele-trepte din viața lui. ”Oamenii nu mai erau decât ființe pe care-și baza el parvenirea, pentru că toți păreau să joace același joc: să urce, să se cațere, să strivească, să omoare, să ia, să pună mâna și să stăpânească. (…) Oamenii nu sunt decât scândurile unei scări, trebuie să pui piciorul pe fiecare dintre ele ca să te ridici, își spuse Gaspard. Și fu mândru de metafora sa” (p.245).

Felul în care Gaspard se raportează la fiica lui d’Annovres, deslușește și mai mult starea în care se găsește sufletul său la acel moment. ”M-aș culca, oare, cu ea?, se întreabă Gaspard. Trebui să admită că i-ar plăcea s-o aibă, deși n-ar fi avut la ce s-o folosească, doar să se convingă de puterea pe care o are asupra-i”(p.275). Cățărărarea pe instabila scară socială nu se oprește aici. Gaspard se plictisește și de d’Anovvres și ajunge la un alt bătrân, baronul Raynaud. De toată această asceză-suferință e vinovat, în opinia lui Gaspard, contele de V., feblețea și osânda sa. ”Își promisese să se răzbune pe Etienne și acum voia o recompensă din partea lumii. Deposedat de propria personalitate, Gaspard voia să se elibereze de cei care-i produseseră transformarea. Întreg secolul trebuia să fie pedepsit pentru a obține dreapta răzbunare. Epoca, orașul și Fluviul.” (p.280).

Fluviul, scris mereu cu majusculă, dă numele primei și celei de-a patra părți a cărții, părând să posede o personalitate proprie. Gaspard are o legătură puternică cu această personalitate aproape ubicuă de care e legat încă din perioada Quimper printr-o legătură sumbră care-l va aduce în momentul zero al volumului, la Paris.

Printr-un concurs de împrejurări, într-un moment de cotitură, Gaspard se reîntâlnește cu Etienne. Acum, ambii sunt pe poziții de egalitate, material și sufletește. Tot acest parcurs sinuos și dureros pentru Gaspard, lasă urme în el, care încep să se materializeze printr-un soi de dorință, care-l posedă, de a scoate din burta sa toată ”mizeria” care-l definește, acum, ca om. ”Contele, baronul, clienții: se întorcea mereu la ei, și tirania lor îi avertiza mereu că n-avea să scape, orice ar face ca să se elibereze.Carnea lui era acum o închisoare de mare siguranță din care nu puteai evada cu niciun chip. Găsi ciobul de oglindă acolo unde-l lăsase. Gestul se impuse de la sine” (p.301). Probabil vă întrebați de ce a ales să se cresteze pe abdomen. Poate foamea… foamea a fost o prezență constantă în viața lui și, într-un fel, aceasta i-a delimitat parcursul ales. Aveam să aflu, la finele cărții, că, dincolo de asta, foamea a fost doar un imbold. Gaspard nu mai era uman, încă din punctul inițial al acțiunii. Voi lăsa cititorii să vadă de ce.

Ironic sau nu, acel ciob de oglindă i-a rămas singurul tovarăș de drum al noului nostru parvenit. El i-a adus sfârșitul atunci când dezumanizarea personalității lui atinsese apogeul și alungase orice persoană din jurul său. O destinație tristă, chiar tragică, dar complet de așteptat după reîntâlnirea cu Etienne și reîntregirea modelului său educațional libertin aplicat pe băiat. Cred cu tărie, că finalul ar fi fost același și fără revederea cu contele, deoarece Gaspard purta deja o pecete blestemată în suflet.

Copyright-©-Sylvain-Norget

autorul; foto: weart.ro

Etienne e marele păpușar, din umbră, al cărții de față, bărbatul malefic care, la final, scapă basma curată lăsând o întrebare cititorilor pe care mi-am pus-o eu, în primul rând: Mai poate rămâne acesta (contele) OM, știind la ce au condus acțiunile sale? În minte-mi vine o ipostază: vinovat moral, dar la unul ca Etienne de V., moralitatea e un moft, o insultă, încă un plictis. De fapt, cred că adevăratul personaj principal al cărții rămâne tocmai el, contele de V., Gaspard mulțumindu-se doar cu rolul de paravan tragic al poveștii lui del Amo.

Gaspard ajunge să aducă, indirect, moartea baronului Raynauld, dar rolul acesta s-a dovedit prea greu pentru el, dovadă că se stinge după ce profită, prea puțin timp, de statutul de aristocrat nou îmbogățit. Gaspard nu și-a putut depăși maestrul.

Recomand cartea tuturor celor ce-și caută, încă, un parcurs în viață. Poate îl veți găsi acolo, sau poate nu. Cine știe? În orice caz, volumul rămâne un ghid educațional desăvârșit și un succes răsunător pentru debutantul, la acea vreme, Jean-Baptiste del Amo.

Pentru mine, volumul rămâne o confirmare a tot ce nu vreau să devin în viață, un trai paralel și o posibilitate de care mă lipsesc oricând.

O educație libertină

Jean-Baptiste del Amo

editura Vellant, 349 pagini

traducerea din franceză a cărții de Alexandru Matei

material VIDEO cu autorul, vorbind despre carte, în cadrul emisiunii ”DIGICULT”, AICI

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;CITIT-AȚI OARE ”O educație libertină” de JEAN BAPTISTE DEL AMO?&8221;

    • Tu cum ai numi-o / defini-o, Daniela? Eu, în postura lui Gaspard, n-aș rezista atât cât a rezistat el și, ar însemna, să-mi arunc la gunoi sufletul și crezurile. Și eu sunt destul de libertin în educație și atitudini, dar nu confund asta cu deraierea.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s