Vremea tornadei- promo fragment 1: Toni

Toni ieși, ca o furtună, pe ușa casei, cu o figură indignată și amărâtă în același timp. Avuse o ceartă cu bunica, pornind de la un motiv pueril, ca de obicei. Uneori, părea că se întrec amândoi în a găsi motive de ceartă. Nu degeaba se spune că oamenii, când îmbătrânesc, dau în mintea copiilor. Din mai multe puncte de vedere. Totuși temperamentul oțelit și firea neînduplecată, mândria, se păstrau neschimbate în caracterul ei. Mai cu seamă mândria ieșea în evidență la orice ceartă.

Mirabela nu fusese acasă, ca să asiste la ceartă, ieșise de dimineață, fără explicații. De fapt, la ora aceea nici nu avea cui să-i dea explicații. Tocmai pe fondul neînțelegerilor dintre mamă și fiică avuse loc cearta degenerată dintre bătrână și nepotul ei.

Toni făcea ture, cu ochii în pământ, prin curtea casei. De câte ori avea loc o astfel de ceartă simțea un imbold să plece aiurea, ca să uite. Îi plăceau la nebunie călătoriile. Făcând câțiva pași paralel cu poarta, ajunse la gardul viu care se unea cu aceasta ca într-o conspirație ce voia, parcă, să țină toate relele casei înăuntru. De necăjit ce era, Toni luă o frunză și începu să o îndoaie pe jumătate, urmărind nervura transversală principală, apoi o rupse în bucățele mici. Mai luă încă una și încă una și, până la urmă, smulse, de ciudă, mai multe frunze din gard. Când îi era mintea tulbure, obișnuia să facă acest lucru. Poate și pentru că se simțea o frunză-n vânt, în asemenea situații. Cuvintele bunicii-i stăruiau în minte: ”Dacă nu-ți place, du-te la mă-ta. N-am nevoie de tine aici. Ia uite, domne, la el, al dracu’, mai face și mutre, că îți întorc două, de nu te vezi”. De câte ori intervenea problema alungării din casă, copilului i se punea un nod în gât, dar nu putea să plângă, ci tremura. De furie ori de frică…

Toni nu-și dorea să plece la maică-sa, pe care o percepea mai mult ca pe o străină, datorită lipsei îndelungate. Cu taică-su se avea destul de bine. Chiar în această dimineață reușise să-l sune de ”afară”, cerându-și scuze că nu a putut s-o facă mai devreme. Mircea Stanca lucra în Spania, ca șofer de TIR. Făcea curse în toată țara, ”făcea” Spania, cum se exprimă șoferii, de două ori pe săptămână. Două zile muncă, două pauză, apoi iar două de muncă și duminica pauză. Ultima dată când Toni vorbise cu maică-sa, Mircea era plecat de acasă și nu reușise să-l sune apoi, din lipsă de bani. Oricât de liniștite erau relațiile între Toni și taică-su, ele erau mai degrabă formale decât familiale. Se întrebau de sănătate, eventual discutau despre vreme și cam atât… rareori aduceau în discuție chestiuni care-i priveau personal, de parcă ar fi făcut un pact nescris de confidențialitate. Nu s-ar fi simțit în largul lui dacă bunica l-ar fi alungat, trezindu-se într-o țară străină, unde să fie nevoit s-o ia de la capăt cu toate, inclusiv cu cunoașterea propriilor părinți. Aici avea câțiva prieteni, cunoștea locul și mentalitatea celor de aici.

Băiatul își iubea bunica mai presus de orice și aprecia mult eforturile depuse de ea pentru el de-a lungul anilor. Tocmai de aceea, îi picau greu cuvintele slobode ale bătrânei, ce-i ieșeau, uneori, fără voie, din gură. Unele lucruri nu le mai poți schimba la un om bătrân. De fapt, cam toate! Oricum, Toni nu gândea așa. Din purtările bunicii, el vedea doar vârful aisbergului, care-l leza sufletește.

Acum o auzea de afară, pregătind mâncarea și trântind toate vasele cu care avea treabă. Loviturile acelea le încasa el pe interior, simțea că-i sunt dedicate. Într-un final își făcu curaj, deschise poarta și ieși pe poteca ce ducea spre acel plop, al lui și al Siminei. Acolo putea să se regăsească mereu, indiferent de situație. Și când te gândești că cearta a început de la un lucru insignifiant… păpărada… Păpărada nu era cu brânză, ci cu salam, un salam care-i displăcea. Ce absurd, nu? Dar toate condițiile fuseseră întrunite pentru acest mic dezastru. Semințele disputei, îngropate de Mirabela în mintea bătrânei, dăduseră rod, iar băiatul părea să se fi trezit cu fața la cearșaf. Cearta debută la servirea mesei, astfel că băiatul nici nu apucă să mănânce ceva. Dar, totuși, păpărada ce vină avea?

10407766_10152624172290458_4300474999731670547_n

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

My happy jar

All you need is less

clipe traite

Carpe Diem!

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

MeddArtis

„În viață risipim ani, iar la moarte cerșim clipe”.

călătorru'

“Să trăieşti pe Pământ poate fi scump, dar include o călătorie gratuită în jurul soarelui în fiecare an.”- A.B.

Gara pentru noi

blogul Renatei

Inimă de carte

recenzii de carte, semnal editorial

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Calator spre infinit

O lume este un loc in care existi

Cartea Daath Publishing

Books - a reflection of consciousness

Anca și cărțile

Când înveţi să citeşti, devii liber pentru totdeauna.

Imaginary Coffee

Sometimes we need fantasy!

Paul Militaru

Photography Portfolio

gânduri însingurate

eu cu gândurile mele… şi… atât!

Inchirieri de idei

Pe scurt despre absolut tot

GEORGE SORIN VENETE

#vorbește, sufletul nu te va ierta niciodată pentru tăcere!

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close