Vremea tornadei – promo fragment 3: Horațiu

Horațiu simțea chemarea… era prima dată când o auzea după foarte mult timp petrecut în monotonie și absurd. Simțea întoarcerea acolo ca pe o datorie față de sine, căci, oricum, nu mai cunoștea pe mai nimeni dintre cei ce încă locuiau acolo. Nu asta era important, ci hrana. Doamne, cum se hrănea cu aerul de acolo, îl inspira, îl degusta cu ajutorul minții, aproape că-i putea determina traseul de la inspirație la expirație. Dacă Dorina ar fi știut că era în locul unde ei se înțelegeau cel mai bine, cooperau, erau prieteni… probabil ar fi gândit în acele momente că acela era statutul la care ar fi trebuit să rămână. Cartierul, deși o mahala, era acum la zi cu îmbunătățirile materiale în ton cu vremea. Locuințele aveau și termopane și lumină electrică, atât de prețuită în vechiul regim, dar le dispăruse farmecul. În mintea copilului Horațiu, de atunci, se simțea protejat. Acum casele nu-i mai spuneau nimic și rar le mai putea citi viața prin luciul ferestrelor.

Cu toate acestea, pământul rămăsese la fel. Călcând pe el, îl percepea la fel ca odinioară. Dorința era prea mare, ca și emoțiile ce-l năpădiră, astfel că nu stătu mult pe gânduri și se descălță pentru a-i simți pulsul încă o dată. Era doar el, desculț, și casele din cartier. Nu avu curajul să se apropie de casa părintească, de teamă să nu fie dezamăgit. Era aproape de nerecunoscut acel loc, și era normal, casa fusese vândută unor cunoștințe ale șefului Securității din oraș, în urmă cu zeci de ani, prin pile. Cauza vânzării fusese un scandal în care părinții lui Horațiu fuseseră implicați și trebuiseră să evacueze casa. Acuzațiile de „complicitate cu elementele dușmănoase patriei și destăinuire de informații secrete” peste care au mai curs și altele, una mai stupidă ca cealaltă, i-au înspăimântat pe părinții lui Horațiu. Tatăl său se afla de ceva timp în Franța prin multe cunoștințe și bani aruncați, dar mama lui și copilul rămaseră singuri în țară pentru a înfrunta tăvălugul de acuze din partea celor care nu vedeau cu ochi buni dezertarea domnului Lascu în Vest. Marta, mama lui Horațiu, luase contact pe ascuns cu Lascu prin scrisori primite cu ajutorul unor prieteni mai bine ”plasați” și îi promisese că vor veni cu prima ocazie și ei acolo. Zis și făcut, numai că într-o zi, Lascu s-a trezit cu Marta la ușa sa, singură, cu un geamantan mic în mână și cu ochii-n lacrimi. Nu avuse curaj să-și ia și puiul cu ea. Horațiu fusese crescut de ambii bunici, cu rândul, iar pe la vârsta de 12 ani, la trei ani de la plecarea mamei sale în Occident, primise o scrisoare de la ea prin care îl anunța, printre altele, că la vârsta majoratului îl va aduce și pe el acolo. Bineînțeles că anii treceau și Horațiu primea tot mai puține scrisori și acelea mai mult din partea tatălui. Într-un final, a aflat că părinții divorțaseră, la scurt timp de la ultima scrisoare a mamei și ea a plecat cu un francez să locuiască pe coastă undeva… Așa se face că nu mai avea nicio legătură cu ea. Pe tată, Horațiu l-a mai văzut, mai ales după Revoluție, când a mai venit în țară de câteva ori până să moară, îngropat printre străini. Situația îl sâcâia uneori și nu se putea abține să nu se întrebe, în tot acest timp, de ce mama nu-l luase și pe el acolo. Părea că-l iubește, nu se simțise niciodată respins de părinți și totuși… și totuși nu crezuse în scuzele ei, cum că-i era teamă să-l treacă granița în condițiile acelea grele, el fiind minor. Că nu era atunci momentul, spunea ea…

8724937245_a9ae2b8284_o

foto: Flickr

Casa părintească din amintirile lui era roșiatică, fără etaj, doar cu două camere și o grădină mică în fața intrării. Acum o vedea de departe și nu mai semăna deloc… vecinii o văruiseră și lucrau în lemn la câteva anexe care nu se integrau în peisaj, dar probabil deosebit de necesare pentru ei. Horațiu trase aer în piept, adânc, o ultimă gură de aer, de data asta plină de praf, după ce trecuse o mașină. O făcu intenționat. Dorea să-i rămână-n gât acel gust de acasă pe care să-l țină minte veșnic. Își luă pantofii în mână și îi aruncă în mașină, apoi se urcă și porni spre oraș. Era încă desculț și-și simțea tălpile arzând…

Vremea tornadei coperta 1

pentru comenzi: coltulcultural@gmail.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s