„Cum să NU scrii un roman”, ghidul greșelilor pe care le fac autorii cel mai des

articol propriu, conceput pentru Hyperliteratura

„Cine nu muncește, nu greșește!”, o lozincă pe care am auzit-o adeseori în copilărie (și nu numai) din gurile celor ce-și motivau superficialitatea prin faptul că munceau, deci sunt datori să și greșească. E, totodată, o frază care mi-a revenit în minte odată ce am terminat de citit incursiunea lui Howard Mittelmark și a Sandrei Newman din volumul-tutorial Cum să NU scrii un roman. Arta greșelilor (editura Baroque Books).

Cartea, primită în dar de ziua mea de la un prieten care știa că „o mai dau pe scris”, pare, la prima vedere, un manual cu capul în jos. Nu e nici manual și nici nu e scrisă invers, decât, poate, la figurat. De fapt, Cum să NU scrii un roman se vrea a fi un colac de salvare simpatic ce dorește să vină în salvarea oricărui autor anonim de la nepublicare.

Faptul că mi-am făcut și eu debutul în acest an cu un mic roman realist și pentru că nu m-am lăsat de ideea de scris, a contat îndeajuns de tare ca să mă pun pe citit acest volum, pe principul „așezăm boii înaintea carului”. Mă bazez pe iertăciunea și toleranța cititorilor, care-mi vor înțelege greșelile din primul meu caz de roman, așa cum am făcut-o și eu, când, realizându-le, m-am pornit pe căutat cenușă de pus în cap. Cum altfel să mai fi dormit noaptea?! Considerată de mine drept carte de concediu, „albumul” de artă al greșelilor autorilor care-și caută, fără succes, publicarea, s-a dovedit o combinație extraordinară de învățare temeinică cu lejereala predării profesorului popular.

Mai pe românește, autorii ne arată într-un stil americănesc cum e cu scrierea corectă a unui roman care să treacă de vigilența editorilor severi. Dacă în România există o editură pentru aproape fiecare autor (anonim), în Statele Unite se cam trece pe la editor înainte de publicare, cel puțin asta lasă autorii să se înțeleagă. Pe modelul analizei pe text, se introduc mai multe citate născocite de autori pentru fiecare temă, trecând prin intrigă, personaje, stiluri, perspective, voci narative, decoruri și efecte speciale. Cartea e scrisă foarte „la mișto”, dar spune lucruri pe bune celor care-și apleacă privirea asupra mesajului ei.

P1090144

H. Mittelmark a scris și el un roman și mai multe cronici de carte pentru oficioase celebre din State, în timp ce S. Newman a conceput o istorie a literaturii universale, a scris două romane și, de asemenea, predă cursuri de creative writing la mai multe universități.

Personal, cred că m-am ales cu o muscă pe căciulă cât toate zilele. Printre râsete cu poftă și palme date peste frunte în urma exemplelor voit tâmpițele din carte, mi-am dat seama, ca românul, după gândirea cea de pe urmă, că și eu am bubele mele la scris (stupoare!). Cartea ajută un autor (indiferent de încadrarea crudă în publicat sau nepublicat) să reflecteze fără a fi nevoie de palme zdravene luate pentru asta, într-un stil jucăuș, dar ferm de tipul „ești simpatic, dar scrii ca o cizmă, nu mă urî!”.

Voi păstra aproape acest ghid amabil pentru consultări ulterioare de fiecare dată când voi avea nevoie de un prieten sincer cu simțul umorului. Recomand romancierilor, din principiu, pentru „asfaltarea gropilor” din scriitură și celor care nu scriu romane, că poate așa crește un public mai avizat care nu înghite chiar orice a văzut lumina tiparului.

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;„Cum să NU scrii un roman”, ghidul greșelilor pe care le fac autorii cel mai des&8221;

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s