Simfonia culturii – 24.

SIMFONIA CULTURII-page-001

CÉSAR FRANCK

César-Auguste Franck    (10 decembrie 1822 —8 noiembrie, 1890) a fost un compozitor și organist belgiano-francez, o figură de marcă ce a dat muzicii franceze emoția, tehnica solidă și seriozitatea pe care doar compozitorii nemți o aveau la acea vreme.

Ținând cont de toate acestea este, pe undeva firesc, poate, să amintim că Franck avea descendenți germani. Grație darului său nativ în ceea ce privea muzica, a fost înscris la conservatorul din Liège la vârsta de 8 ani. Progresul său a fost atât de cutremurător, că tatăl său, la 1834, l-a luat într-un turneu, iar apoi l-a lăsat la Paris, să studieze alături de compozitorul boem Anton Reicha, pe atunci profesor la conservatorul parizian.

2 ani mai târziu, întreaga familie se mută la Paris, inclusiv fratele mai mic a lui Franck, care cânta la vioară. 1837 e anul în care César intră la Conservatorul din Paris. Distincțiile nu au întârziat să apară, după acest moment, dar și momentele de tensiune. César ar fi trebuit să primească o bursă de studiu la Roma, dar tatăl său dorea ca fiul să studieze o carieră de virtuoz alături de fratele său mai mic, violonist.

Pentru a-i face pe plac tatălui și a câștiga câțiva bani, César concertează, o perioadă, alături de mezin.

După 1840, își orientează atenția spre orgă, compozițiile sale devin mult mai serioase, iar trei dintre ele sunt realizate cu scop precis: să-l impresioneze pe compozitorul maghiar Franz Liszt. În urma unor decepții cu privire la receptarea publicului a operelor sale, Franck întâlnește o perioadă de stagnare. Abia după ce se va desprinde de autoritatea tatălui, pretențiile și exploatarea acestuia, va reuși să-și găsească liniștea.

Începând din 1851, lucrează ca organist la diverse biserici din Franța. Experiența din acești ani îi va prinde de minune în cariera de profesor de orgă de la Conservatorul din Paris, pe care o va începe 21 de ani mai târziu, la 1872.

Franck moare în anul 1890, cu o lună înainte să împlinească 68 de ani.

Noua seriozitate în muzica franceză a secolului al XIX-lea derivă din munca lui César Franck și a elevilor săi. Franck a rămas un om integru până la stingerea sa. Un om altruist și de o bunătate aproape angelică. Cu toate acestea, calitățile sale i-au fost mai mult de natură să-l ”încurce” în compunera unor opere magnifice, dar contrastante precum: Beatitudinile, oratoriul său, ori poemele simfonice Vânătorul blestemat (1882) și Les Djinns (1884). Pe de altă parte, Sonata pentru pian și vioară sau Variațiuni simfonice sunt opere monumentale de căldură muzicală și sufletească de o natură muzicală puternică care au dăinuit oricăror mode ale timpului.

Traducerea și adaptarea: Mihai Cotea

acest articol este o traducere după un material al britannica.com

classical-music com
foto: classical-music.com
Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Simfonia culturii – 24.&8221;

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s