Paradox

Anul acesta îl începem cu un paradox, ca să-l trăim conștienți și bine ancorați, de acum încolo. Un minunat poem semnat de Natașa Valentina Roman.

 

În catedrala asta ţi-aş striga

violet

Că libertatea nu există

Că rodul pântecului cade

asurzitor

Şi prima palmă îmi frânge femeia

din carnea mea

Fiecare bătrân uitat e un cavou

stradal

Pe care îl miluieşti cu privirea

până la primul colţ

Moralitate până la

gândul negru

În catedrala asta se moare încet

pe tăcute

Şi nimeni

Nimeni

Nu strânge adânc cioburile în palme

 

homeless

foto: Flickr

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s