Ozana

Frunzele începură un tango sălbatic, brutal, lovindu-se una de cealaltă, împreunându-se, pentru ca apoi să se despartă. Rotocoale. Repetitiv. În dansul lor diagonal, sfârșiră despărțite de două picioare groase și roșii. Picioarele rănite și trudite ale Ozanei nu puteau lăsa pe nimeni indiferent. Până și frunzele ținură un moment de reculegere la vederea lor, înainte ca prima pală de vânt să le ducă spre alte ”ringuri de dans”.

– Ia uite, dom’le! Mai trăiește Ozana!

– N-aș fi crezut că va trece și de iarna asta… acum, cu primăvara asta nebună, cred că și ea e dezorientată…

– Ea e mereu dezorientată, mamă. Nu știi că nu e în stare să lege două cuvinte? Doar ”Ozana” zice, întruna, și lumea așa a botezat-o.

Ozana era privită de două femei, mamă și fiică, care așteptau în stația de autobuz. Stătea rezemată, din nou, de pervazul ferestrei unei bănci, locul unde-și ducea veacul în sezonul primăvară-vară. Ce ironie, Ozana la bancă. Tocmai ea care n-avea un sfanț în buzunar. Credea că, acolo, oamenii, având bani, o vor ajuta și avea răbdare așteptând. Mai avea nevoie de o șansă…

Robustă, cu ochi de un albastru limpede și cu un păr cârlionțat, privea din nou pierdută, mușcând dintr-un colac de pomană.  Aproape nu exista un locuitor al orașului care să n-o cunoască. Nu se plimba prea mult, dar locurile în care se învârtea erau aglomerate și, mai ales iarna, te cutremurai când o vedeai, înghețată, hibernând pe o bancă, indiferent de temperatura de afară.

– Eu nu înțeleg, mamă. De ce nu merge femeia asta undeva să ceară ajutor? Chiar așa nebună e? Ea nu-și dă seama când îi este frig? Tu ai văzut ce tumefiate îi erau picioarele astă iarnă?

– Cum erau?

– Umflate, dragă! Roșii și umflate.

– Păi, cum să-și dea seama, măi, mămică, dacă tu cu gurița ta ai zis că e dezorientată? Eu nu înțeleg oamenii ăștia… ăștia ce-au făcut toată viața lor?

– Au avut o viață normală, presupun.

– Un drac! Cum așa? Ăștia n-au lucrat de n-au locuință? Pe vremea lu’ Ceaușescu tot amărâtu’ avea locuință, mamă!

– Așa o fi, dar atunci de ce e pe stradă?

– De puturoasă! Cum a venit ”demahoția”, toată lumea e cu fundu-n sus, nu mai știu de ei, îs pierduți în spațiu… Vezi? No, îi bine amu’?

– Of… cum zici tu…

Ceea ce femeile nu știau e că Ozana fusese o femeie dintr-o familie de vază, dar circumstanțele o aduseseră pe străzi. Nu mai avea casă, dar, oricum, orașul întreg era considerat de ea ca fiind casa ei. De asta puteai să-ți dai seama din siguranța cu care găsea orice cotlon ascuns de pe cine știe ce străzi lăturalnice, ori vreo ghenă bine pitită, un adăpost la îndemână… Neșansa ei a fost comunismul și călău i-a fost Securitatea, cu nenumăratele ei percheziții și îndârjirea cu care a luptat împotriva alor ei. Neavând ”origini sănătoase”, Ozana, la rândul ei, a fost urmărită. Din cauza unei povești de dragoste, n-a reușit să-și termine studiile la facultatea de filosofie pe care o începuse. În mintea ei, Ozana încă filosofa… cum altfel să-ți explici tăcerea ei? Ori o fi vreun refuz și o pedeapsă față de lumea rămasă nepăsătoare în fața dramei sale?

Îmbrăcată într-un pardesiu crem, murdar, cu o pereche de botine scâlciate, o fustă de-o culoare indefinită, parcă făcută din zdrențe și un pulover galben, femeia se ridică de pe locul ei. Porni, adulmecând palele de vânt ce le goniră pe prietenele sale, frunzele. Zâmbea. Pentru ea, bucuria unei adieri proaspete și susurul râului ce trecea prin oraș erau adevărate simfonii. Ozana se reîntoarse la natură, acolo stătea ascunsă scriptura pe care era dispusă, mai mult ca oricând, să o descifreze, tăcut. Fără zarvă, fără pompă. Puținii cunoscuți care mai rămăseseră-n urbe îi mai aduceau, uneori, haine pe care ei nu le mai foloseau și încercau să discute cu ea. Femeia nu-i cruța, ei nu-i meritau vorbele.

Făcând câțiva pași, cuprinsă de vraja primăverii, nici nu observă că se apropia un polițist. Bărbatul era, probabil, nou angajat. Colegii lui nici nu se mai sinchiseau să o întrebe de sănătate. Ajungând în dreptul ei, polițistul se opri brusc. Femeia duhnea a fluide amestecate, ce lăsau un miros greu. Scoțându-și o batistă, pe care o puse la nas, o prinse cu două degete de braț:

– Bună ziua! Agent Daneliuc Mihnea, de la Poliția Comunitară. Îmi puteți arăta actele dumneavoastră?

Femeia se opri din mers, dar nu se întoarse spre el, fapt pentru care agentul o trase și mai tare de braț și o întoarse cu fața spre el.

– Alo! Mă auziți? Vă rog să-mi arătați actele.

Văzându-i cascheta de pe cap, Ozana se trase dintr-odată doi pași în spate și începu să respire sacadat. Se lipi cu spatele de zid, dând să plece, dar polițistul se apropie de ea, astfel că renunță, încremenită.

– Cum vă numiți, doamnă?

– E Ozana, domnu’ milițian!

– Agent de poliție, doamnă.

Întorcându-se, agentul văzu fața celeia care-i răspunse. Era bătrâna din stație. Cele două femei văzură de la distanță toată scena, însă bătrâna găsi de cuviință că-i e datoare organului legii cu câteva explicații proprii. Ce rost avea să-și piardă timpul?

– Mă scuzați… așa i se zice. Umblă lelea p-aci, dar nu știu să fi scos vreun cuvânt vreodată, vă dați seama că nici acte n-are.

Ozana privi nedumerită în acest timp, când la babă, când la agent. Nu reușea să-și controleze respirația și se voia cât mai departe de cei doi.

– Doamnă, de ce nu informați Poliția Comunitară dacă știți despre ea?

– Io? Da’ ce treabă am io? Las-o, dom’le, dacă-i a nimănui și n-are unde să stea.

– Păi, cum?

– Au mai încercat și alții, dar n-ai ce face cu nebuna. Am auzit că a fost dusă la un cămin amu-s câțiva ani, dar a plecat și de acolo. Cu asta n-ai ce face, domnucu’ meu. Îi place să stea pe stradă și văd că se adaptează foarte bine.

– Nu putem să rămânem impasibili în fața unor asemenea persoane, stimată doamnă. Înțelegeți că…

Dintr-odată, baba îl trase pe polițist spre ea. Motivul se dezvălui singur. Rapid. La scurt timp după aceasta. Agentul fu lovit, subit, de un miros fetid de urină proaspătă. Ozana se scăpase pe ea. Situația asta semăna prea tare cu momentul în care fusese alungată din casa ei de către un securist și o informatoare din vecini, o ”prietenă”. Aceasta pusese ochii pe casa ei de mult timp și turnase la Securitate informații despre tot ce se petrecea în familia acesteia. De-atunci, lucrurile merseră tot mai rău.

ozana

foto: Flickr

Reușise să lucreze într-o fabrică în ultimii ani ai comunismului, găsindu-și adăpost într-o garsonieră. Imediat după ’90, încercase să-și recupereze casa, dar procedura de retrocedare eșuă din cauza corupției. Fosta ei prietenă oferise mită în stânga și-n dreapta, mult mai mulți bani decât obținuse Ozana prin ipotecarea garsonierei sale, pentru a susține cheltuielile de judecată. Verdictul fiind dat, Ozana rămăsese fără bani, fără locuință, și fără casa părintească, pe care era sigură că o s-o recupereze singură. Pe străzi.

Văzând dâra de urină, bărbatul își puse din nou batista la nas și se strâmbă, măsurând-o din priviri.

– Pfoai de capu’ meu! Mi-e rău…

– Vedeți, dom’le? Ce v-am spus? Lăsa-ți-o dracu! Cine să o țină pe sălbatica asta?

Rămasă-n stația de autobuz, fiica bătrânei făcea semne disperate cum că se apropie autobuzul pe care-l așteptau. Bătrâna abia răzbi să-l prindă. Se urcară și se așezară pe scaun, uitându-se încă o dată spre locul în care stătea Ozana, lipită de zidul infamiei. În timp ce autobuzul pornea, polițistul se dădu bătut și plecă.

– Ce a vrut ăla, mami?

– Eh, un fraier! Credea că poți face ceva pentru scursurile societății…

Oprindu-se din tremurat și văzându-se din nou singură, Ozana profită de pala de vânt ce sosise să o mângâie cu drag și plecă cu ea. Fiecare cu prietenii lui, nu? Un lucru cert știa: acești noi prieteni ai ei, naturali, n-aveau să o dezamăgească nicicând. Ei erau mereu sinceri. Când erau reci și tăioși îi simțea și i-o arătau, iar când erau calzi și binevoitori, o împlineau sufletește. Natura nu e niciodată ipocrită.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Ozana&8221;

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s