GIOVANNI BATTISTA SAMMARTINI
Scurtă biografie:
Giovanni Battista Sammartini ( 1700 – 15 ianuarie 1775) a fost un compozitor, oboist, organist, director de cor și profesor de origine italiană. Printre personalitățile care i-au frecventat cursurile se numără Christoph Willibald Gluck, iar târnărul, pe atunci, Johann Christian Bach îl aprecia mult pe Sammartini. Influența sa merge până la compozițiile lui Joseph Haydn, unde o serie de stilizări par că ar purta amprenta lui Sammartini, cu toate că Haydn a negat mereu acest fapt.
Adeseori, Sammartini este asociat cu formarea simfoniilor prin schimbarea stilului opera-uvertură, cât și prin introducerea unui aer sobru și a unui uz de dezvoltare a tematicilor ce prefigurează unele compoziții ale lui Haydn și ale lui Mozart. O parte din lucrările sale sunt descrise drept galante, rococo, ca stil, fiind asociate cu idealurile Iluminismului. În volumul său, Anna Cattoretti scrie:
”impresia lăsată de opera lui Sammartini e că aceasta (opera) a contribuit masiv la dezvoltarea stilului Clasicist, care a atins apogeul exact când parcursul vieții sale lungi și prolifice se apropia de final”
Cattoretti, Anna, ed., Giovanni Battista Sammartini and his musical environment, Brepols, Turnhout, 2004
Are un frate, Giuseppe, compozitor și el, cu care este confundat adesea.
foto: bbc.co.uk
Traducere după un site Wikipedia de limbă străină