Budapesta ’56-60. – partea 2

prima parte

Pe lângă doleanţele opoziţiei din interiorul partidului (numirea lui Nagy în funcţia de prim-ministru), pe lista revendicărilor figurau obiective naţionale şi democratice cu caracter general: pluripartidism, libertate de expresie, revizuirea proceselor politice şi reabilitarea celor condamnaţi, independenţă economică, retragerea trupelor sovietice, restabilirea simbolurilor şi sărbătorilor naţionale tradiţionale. Intenţia studenţilor politehnişti era de a organiza a doua zi, în centrul capitalei maghiare, o amplă demonstraţie în sprijinul evoluţiilor politice recente din Polonia. Acţiunea a fost tratată, iniţial, cu refuz, de către autorităţi. Ulterior, Sándor Kopácsi, şeful poliţiei budapestane, a fost convocat la Ministerul de Interne, pentru a discuta cu oficialii maghiari şi noul consilier sovietic, Ivan Alexandrovici Serov, despre felul în care poliţia ar trebui să acţioneze înspre dizolvarea adunării studenţeşti. Poliţia ezita să acţioneze dat fiind faptul că nu avea mijloace necesare de împiedicare a manifestaţiei, precum în occident: tunuri de apă sau poliţie călare, ci avea la dispoziţie doar puşti. Acest fapt l-a indignat mult pe consilierul sovietic Serov, uimit de nedumerirea poliţiei în faţa unor manifestaţii fasciste şi imperialiste.

budapesta-56-60-logo

            În ziua de 23 octombrie, începând cu orele trei după-amiază, pe străzile capitalei mărşăluiau nu doar studenţii ci şi alte câteva mii de budapestani. Ţinta simbolică a marşului demonstranţilor a fost statuia generalului Iosif Bem, eroul polonez care comandase trupele poloneze maghiare în timpul revoluţiei paşoptiste.

1956-prima-zi-a-revolutiei-60000-studenti-si-cetateni-adunati

De acolo, demonstranţii s-au împărţit în 3 grupări. Una din ele avea să ia cu asalt clădirea Radioului, însă când lumea a încercat să intre cu forţa înăuntru, oamenii poliţiei secrete –ÁVH(Autoritatea Protecţiei Statului)- care o păzeau, au tras primele focuri de armă asupra demonstranţilor din capitală (primele victime ale revoluţiei maghiare au fost la Debrecen, unde s-a tras cu mitraliere împotriva demonstraţiei paşnice a mulţimii). Instantaneu, s-a declanşat o adevărată vânătoare de arme: cetăţenii Budapestei au luat cu asalt depozitele de arme ale uzinelor de profil, miliţiile de întreprinderi, cluburile sportive paramiltare şi magazinele de arme de vânătoare. Curios este că toate acestea se întâmplau în condiţiile în care paza depozitelor de armament intra în atribuţiile unităţilor de securitate, ceea ce ar putea face credibilă ipoteza potrivit căreia facilitarea devalizării acestora a fost o acţiune provocatoare organizată de KGB în colaborare cu AVH la ordinele exprese ale adversarilor stalinişti ai lui Hruşciov, interesaţi în crearea unei situaţii de haos în Ungaria, care să demonstreze unde poate duce destalinizarea şi să ofere pretextul credibil al înlăturării liderului sovietic reformist. Către orele 9 ale serii, după îndelungate ezitări, şi cu aprobarea Biroului politic al CC al PMU, Imre Nagy şi-a făcut apariţia în Piaţa Parlamentului de unde a îndemnat la calm şi a promis continuarea reformelor din ’53. Apoi, a ajuns la sediul partidului unde a stat până a doua zi când a primit propunerea oficială de numire în funcţia de prim-ministru de către Ernő Gerő şi Sandor Kopacsi. Nagy a acceptat imediat, în speranţa de a dezamorsa tesiunea creată fără să condiţioneze, precum Gromulka, revenirea sa în prim-planul vieţii politice de realizarea programului său politic.

tancuri-sovietice-in-budapesta-1956

foto:survincity.com

În zorii zilei de 24 octombrie, trupele a două divizii sovietice mecanizate, staţionate pe teritoriul Ungariei, au intrat în Budapesta, la cererea lui Andras Hegedüs, preşedintele Consiliului de Miniştri asupra ministrului sovietic Ghiorghi Jukov. Hotărârea a fost luată fără consultarea întregului prezidiu al PCUS. Trupelor li se vor adăuga, la scurtă vreme, alte trei divizii- una mecanizată sosită din România, iar celelalte două, dintre care una mecanizată şi una de infanterie, venite din Ucraina. Din punct de vedere strict militar, prima intervenţie militară sovietică a fost puţin eficientă. Vehiculele blindate şi artileria sovietică au fost trimise pe străzile aglomerate ale Budapestei fără o protecţie de infanterie adecvată, devenind astfel ţintele favorite ale tinerilor revoluţionari budapestani înarmaţi cu grenade şi cocktail-uri Molotov. Între defecţiunile militare majore, cea mai spectaculoasă rămâne cea a colonelului Pál Malèter, care primise ordin să restabilească ordinea la una din bazele importante ale revoluţiei, cazarma Kilián, în jurul căreia se comasaseră mulţi insurgenţi înarmaţi, ce executau foc asupra trupelor şi tancurilor sovietice.  Prin contact direct cu insurgenţii,Malèter s-a convins de dreptatea acestora, de faptul că ei nu erau “bandiţi”, “fascişti” sau “contrarevoluţionari”,ci “fii credincioşi ai Ungariei”,decizând să treacă de partea lor,informându-l telefonic pe generalul Tòth despre aceasta.

În dimineaţa zilei de 25 octombrie,se părea că evoluţia evenimentelor se îndrepta spre un deznodământ fericit,însă între timp,disensiuniledin vârful  partidului, dintre falia reformistă şi antireformistă,s-au adâncit.La şedinţa Biroului Politic al CC al PMU din aceiaşi zi, Gerő a fost înlocuit în funcţia de partid cu mai maleabilul János Kádár.

Pe data de 26 octombrie,s-a arborat în tot oraşul steagul naţional fără emblema noului regim şi a fost transmis decretul prezidenţial de amnistie generală, ce condiţiona amnistia de depunerea armelor până la ora 22, după acest termen, gărzile muncitoreşti putând deschide focul fără somaţie. Nu toate grupurile revoluţionare şi-au depus armele.

1956-steag

foto:tumblr.com

              La 27 octombrie s-a constiuit un nou cabinet, avându-l în frunte pe Imre Nagy. În ziua de 30 octombrie, o succesiune de evenimente vor marca ulterior cursul revoluţiei: enunţarea Declaraţiei guvernului sovietic cu privire la bazele dezvoltării şi întăririi prieteniei şi colaborării dintre URSS şi celelalte ţări socialiste; solicitarea lui Imre Nagy de retragere a trupelor sovietice din Budapesta (efectuată în zorii zilei de 31 octombrie, după acceptul Moscovei); eliberarea capului bisericii Romano-Catolice, József Mindszenty,urmată,în aceeaşi zi,de un discurs radiodifuzat al acestuia,ce menţiona restituirea fabricilor şi moşiilor foştilor proprietari ce a condus, pe de altă parte, la coagularea spontană a unui guvern de orientare creştin-democrată iar, pe de altă parte, la diminuarea drastică a popularităţii revoluţiei în rândurile muncitorilor şi ţăranilor; a urmat dizolvarea Securităţii Maghiare (ÁVH) şi a Partidului celor ce Muncesc (PMU) şi instituirea Consiliului Revoluţionar pentru Siguranţa Publică.

extras din

ADRIAN POP- Originile și tipologia revoluțiilor est-europene, București, editura Enciclopedică, 2010

partea a treia – 16 octombrie

Anunțuri

Un gând despre &8222;Budapesta ’56-60. – partea 2&8221;

  1. Pingback: Budapesta ’56-60. – partea 3 | Colțul Cultural

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s