Budapesta ’56-60. – partea 4

partea 3 aici

 

În urma refuzului de a părăsi de bună voie Ungaria, Nagy şi grupul său, au fost conduşi sub pază sovietică la aeroport şi transportaţi cu două avioane sovietice la Bucureşti.Începea lunga detenţie de la Snagov. În primele zile li s-a organizat o excursie pe Valea Prahovei şi au fost internaţi pentru analize medicale şi refacere la Otopeni. După această scurtă “primire de lux”, a urmat o severă izolare până şi faţă de familiile acestora (Nagy, Losonczy-ministrul propagandei şi Donath). Treptat, regimul s-a înăsprit şi mai mult şi unii dintre deportaţi au cedat.

budapesta-56-60-logo

        La 14 aprilie 1957, împotriva voinţei sale, Imre Nagy a fost preluat de autorităţile maghiare şi dus sub stare de arest în capitala maghiară. După repetate amânădri ale datei desfăşurării sale, procesul grupului Nagy s-a judecat la Budapesta la 15 iunie 1958, soldându-se cu moartea prin spânzurătoare, în dimineaţa zilei următoare, a fostului prim-ministru maghiar şi a trei dintre colaboratorii său (Pál Maléter, Miklos Gimes si Jószef Szilagy).

Un tragic bilanţ statistic al revoluţiei maghiare consemnează faptul că circa 35000 de maghiari s-au opus atunci la 2000 de tancuri şi 150.000 de soldaţi sovietici, pierderile umane cifrându-se din partea maghiară la 2502 morţi şi 19.226 răniţi. Potrivit statisticii lui Imre Nagy însuşi, circa 60-62% dintre victimele revoluţiei au fost muncitori, 30% tineri muncitori, liceeni şi studenţi iar restul de 8-10% persoane de altă origine şi profesie, ceea ce confirmă faptul că revoluţia maghiară a fost, înainte de toate, una muncitorească, în care tinerii au jucat un rol însemnat. În urma represiunilor, între 4 noiembrie 1956 şi iulie 1957, circa 28.000 de cetăţeni maghiari au fost arestaţi şi judecaţi pentru “crime contrarevouţionare”, dintre care 6.321 au fost declaraţi vinovaţi-800 condamnaţi la moarte şi cel puţin 600 executaţi între finele anului 1956 şi august 1961.

Totodată, revoluţia din 1956 a fost o continuare a celei înăbuşite din 1945. Solicitarea alegerilor libere, reinstituirea micilor ferme colectivizate şi reorganizarea partidelor ce formaseră prima coaliţie de guvernământ postbelică au fost expresii ale aspiraţiei de a salva şi a duce la bun sfârşit transformarea democratică din 1945, confiscată de comunişti.

56-fb1

foto: facebook.com (grup: Budapest régi képeken)

 

 

IMPLICAŢII ALE ROMÂNIEI ÎN REVOLUŢIA MAGHIARĂ DIN 1956

       Liderii de partid şi de stat din România au reacţionat la evenimentele din Ungaria prin dezvoltarea a trei direcţii de acţiune interdependente: în primul rând, au aderat la linia politică imprimată de Moscova; în al doilea rând, au luat toate măsurile ce se impuneau pentru a menţine neştirbită ordinea socio-politică în ţară; şi nu în ultimul rând, au utilizat momentul pentru a-şi întări opoziţia la destalinizare şi a imprima un curs mai accelerat desatelizării Bucureştiului faţă de Moscova – proces care, iniţiat deja (1955), va conduce în cele din urmă (1958) la retragerea trupelor sovietice din România. Numitorul comun al celor trei direcţii s-ar putea numi reacţia preventiv-defensivă. Gheorghiu-Dej a încercat să câştige încrederea Moscovei prin docilitate şi servilism, să prevină producerea în România a unor evenimente similare celor din Ungaria, să menţină statul român în cadrele sale neostaliniste şi să creeze prin desatelizate o tranşee de apărare faţă de posibilitatea înlocuirii sale de la putere de către Kremlin.

 

Rolul autorităţilor române

Autorităţile române au fost bine informate şi au putut să-şi facă o imagine clară asupra evoluţiilor de la Budapesta. Informaţiile au parvenit pe mai multe surse: telegramele reprezentanţilor diplomatici acreditaţi în capitala Ungariei; rapoartele delegaţiilor speciale trimise în zilele revoluţiei în Ungaria şi relatările unor cetăţeni români, martori oculari ai evenimentelor.

56-fb

foto: facebook.com (grup: Budapest régi képeken)

       Prima reacţie a Bucureştiului la instalarea guvernului Nagy a fost trimiterea la Budapesta a unei delegaţii conduse de Aurel Mălnăşan, locţiitorul ministrului Afacerilor Externe, şi Walter Roman, care era vorbitor de limbă maghiară, îi cunoştea pe Nagy şi pe alţi lideri politici maghiari din anii petrecuţi la Moscova în calitate de redactor al emisiunilor în limba română ale postului de radio moscovit. Imre Nagy i-a cerut lui Mălnăşan să comunice la Bucureşti dorinţa ca PMR să medieze rezolvarea disensiunilor maghiaro-sovietice. Cum însă sovieticii au refuzat implicarea PMR-ului, Bucureştiul nu şi-a putut asuma rolul de negociator şi mediator între Moscova şi Budapesta.

Conştient că politica sa stalinistă îl expunea soartei altor lideri stalinişti est-europeni schimbaţi la ordinele Moscovei, Gheorgiu-Dej a încercat să-şi demonstreze deplina loialitate faţă de Kremlin.

extras din

ADRIAN POP- Originile și tipologia revoluțiilor est-europene, București, editura Enciclopedică, 2010

partea a cincea – 30 octombrie

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s