Din cireș

Aveam un coșmar. Mi-am amintit de el zilele astea. Nu știu de ce. Cândva locuiam și eu într-un loc pe care-l numeam „acasă”. Acolo mi-am lăsat câteva petice sufletești până în ziua de astăzi. Locul încă există, cireșul nu mai e. În fața blocului în care locuiam exista un cireș sălbatic. Îmi amintesc cum deseori mă întindeam de la fereastră după o creangă mai apropiată de mine pentru a-i răpi câteva cireșe micuțe și acre de cele mai multe ori. Când venea noaptea, scenariul din mintea mea se schimba puțin. De data asta căutam crengile cu alt scop, pentru susținere. Dintr-un motiv pe care încă nu l-am descoperit, în vise trebuia să sar de la fereastră și să mă agăț de una din ramurile, oricum fragile, ale cireșului meu. Era inutil, cădeam. Atunci, acolo, când ajungeam jos, totul se termina brusc. Nu-mi amintesc coliziunea cu pământul sau răceala solului, firul se rupe dintr-o dată. Ce vrea să însemne asta? Și de ce a revenit?

Pare ciudat să-ți revină în minte imaginile unui coșmar. Pe mine, acesta m-a înspăimântat mereu, deși rău de înălțime n-am avut niciodată. Să fie un mecanism de sabotare din mine acum când încep să mă ridic din nou? Nu, nu vreau! Psihicul și-așa îmi joacă destule farse. Acum e timpul relaxării. Sper că nu se ascunde în mine vreun cal troian de care nu știusem nimic până acum.

Ies viermii afară. Rănile zemuiesc și ies viermii din toate părțile pentru a mă devora și regurgita apoi într-o Mia zămislită după vrerea lor. Nu mă vreau prinsă. Nu mă las prinsă! Unde-i negru e și alb, unde-i întuneric e și lumină, dar care e antipodul viermelui?  Cunoașterea, probabil.  Viermii cireșelor furate se vor răzbunați, dar asta e menirea unei cireșe… să fie consumată într-un anume fel, așa cum și noi suntem consumați de Geea. Tot natura ne îngroapă… adică și ea participă la ritualul stingerii flacărei eterne. Poate cireșul era pomul vieții mele, mi-era predestinat. Un creator își devorează creația? Sfinxul ar fi făcut-o dacă nu-i răspundeai corect întrebării sale, parcă așa era. Deci, în lipsa înțelepciunii, ești sortit devorării metafizice. La un moment dat n-ai de ales. Viața-și înghite asceții pentru o lume mai bună. Aha! Deci după consumare vine și promisiunea. Ori e doar de fațadă? E reclamă electorală? Un vot pentru o viață mai bună. Un suflet pentru cunoașterea eternă. A sosit acel moment… a venit timpul vânzării. Dintr-o dată, copacul vieții din visele mele s-a transformat în șarpe și-mi vânează sufletul.

Se ajunge la un moment dat în viață la „timpul vânzării”. Mi-a venit sorocul și mie. De fapt, calul troian exista deja în acel cireș, în cireșele viermănoase ce-mi numărau clipele până la găsirea luminii. Nu mi se dă de ales și nici măcar nu pot prevedea sfârșitul pentru că nu ajung niciodată pe pământ ca să văd cum e. Sunt undeva în aer. Eram. Acum c-am atins pământul cu picioarele, procesul se vrea inversat. La infinit? Să mă ridic din nou? Unde? Pe-o cracă plăpândă a cireșului pentru ca apoi să cad din nou? Nu, am ales să ating pământul altfel și așa am reușit s-o fac, doar așa. Atingerea a fost suavă, nu un șoc traumatic.

Liniște vocilor! Viața merge mai departe, nu se învârtește-n cerc. Timp pierdut. Am venit să văd, nu să privesc. Eram în cireș și cireșu-n aer… am coborât din el de ceva timp la fel ca primele maimuțe umanoide. E vremea explorării. Veniți să vedem!

Eu și Mia – Mihai Cotea

editura Singur, 2016

15727220_10154017670915458_6430118740294731992_n

Anunțuri

2 gânduri despre „Din cireș

  1. recitit…cu patima si drag…cu pasiune si interes…

    1. Mulțumesc, bunule! Apreciez mult dragostea și interesul cu care o urmărești pe Mia. Te salut pe suflet!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

SUNT UN ADOLESCENT REBEL

.... si asa vreau sa raman...

Blogul unei cinefile

Filme, seriale, recenzii și recomandări

Onișoară Claudiu-Liviu Blog

Poezie, proză scurtă, articole, eseuri.

CLIPE DE RAI DIN IADUL MEU

SCRIE! Nu sta degeaba că degeaba stai

Fum de Ţigară

Simte,dar taci.Scrie.

Dintr-o suflare

Povești de suflet

Personaje de Basm

„Cărțile reprezintă umanitatea dată la tipar.” Barbara W. Tuchman

Poetaria Journal

© Ioana Haitchi - Blog de poezie, traduceri, eseuri, ştiri culturale

*Ana-Maria.PM*

Poetry lover, coffeeholic & books addict

Colțul Cultural

Repaus cu cap

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

365 dni w obiektywie LG

365 days a lens LG

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close