În suspensie

L-ați auzit? Îl puteți auzi? Nu a mai rămas decât o șoaptă din vocea lui fermă de altădată… din vocea prezentului. S-a întors să-și ceară scuze că a întârziat din nou. Mereu i-o ia Trecutul înainte. Despre Viitor nici nu mai poate fi vorba, e ca un tren pierdut sau anulat dacă o țin în același registru tânguitor ca până acum. Nu-mi mai pot auzi Prezentul, vorbele lui se pierd până la mine și uneori mă face să pierd controlul. E dur să știi că nu faci ceva bine, dar continui s-o faci dintr-o inerție inexplicabilă. Inerția-mi ordonă! E ca atunci când visezi că fugi de ceva, dar corpul tău se mișcă cu încetinitorul, e amorțit și panica te cuprinde grosier. Așa mă simt și eu acum, fug de Trecut, dar sunt imobilizată în el și din afară trupul nu mă ajută deloc. Sunt și-n Trecut, și-n Prezent, aceeași Mia, dar cu totul alta, caut ajutorul pentru a scăpa de acest blocaj strict din exterior. Mă agăț slab de unele decizii ce se vor a fi favorabile mie, de micile bucurii ale zilei reușind să pășesc cât de cât, să avansez, până ce, dintr-o dată, mă împiedic iar de Trecut și rămân pierdută acolo o vreme…în suspensie.

10300231_10152918902788122_6849235373449893024_n

Nici nu știu a cui sunt de fapt. Probabil sunt o prezență a trecutului, doar așa mă pot explica în momentul de față. De-aș reuși să rup legăturile, să le mușc în disperare și să mă eliberez total de el… nu e doar un deziderat, e o impunere deja. S-a ajuns prea departe-n Trecut, hoinăresc în zone din copilărie, huzuresc cu persoane dispărute din viața mea, e călduț și-mi vine să rămân aici pe vecie. Bine, bine, dar veșnicia nu e aici… nu e doar aici. Veșnicia e în treime: Trecut, Prezent și Viitor. Combinate, dau o reacție minunată ca-n chimie. Dintr-o stare poate rezulta altă stare, e fascinant! Aici trebuie să fie și răspunsul la nedumerirea mea! Ca să trec din starea asta de melancolie prelungită, de nostalgie patologică aproape, trebuie să mă întind spre Trecut și Viitor, ținându-mi picioarele bine înfipte-n Prezent. Dacă unesc cele trei stări, pot acționa schimbarea!

Am pierdut prea mult timp și mi se oferă o șansă unică. Nu numai că pot uni stările, dar pot să-mi și modific centrul de greutate. Dacă reușesc asta, bătaia va fi lungă și automat se schimbă și Viitorul… nu va mai fi un tren pierdut, ori un tren după care aștepți nerăbdătoare cu orele și nu reușești să decelezi nimic în zare, va avea chip! Eu îi voi da chipul și mă voi îndrăgosti de el, voi fi o versiune inversată a lui Pygmalion, iar din dragostea mea, Viitorul va căpăta viață, realitatea mea va prinde aripi. E minunat să visezi… când am pierdut visul? Cu siguranță în momentul în care mi-am lăsat visul pe amintirea din Trecut. O pală apusă demult a cărei căldură nici n-o mai simți nu-ți poate fi înlocuitor de vise. Ele te duc înainte, te propulsează spre un viitor dorit numai de tine, fără influențe venetice din exterior.

În interior te afli tu și-n interioru-ți se află schimbarea! Dacă nu vrei păreri și influențe din afară, caută-te singur! Pentru asta trebuie să te (re)cunoști într-atât de bine, încât să știi ce aștepți de la tine. Eu mă laud demult că știu asta. Nu știu… drumu-i lung și căutarea a început de ceva vreme deja. Mă caut atentă în trinitatea promisă de mine, dar momentan sunt în suspenie…

Știu că nu știu nimic…

(din volumul Eu și Mia, Mihai Cotea, editura Singur, 2016)

acesta-s-eu-660x825

(c) Lilioara Macovei

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s