Anti-ego

Am obosit. Drumul e prea lung și simt nevoia să mă așez. În viață există un moment pentru fiecare decizie, pentru fiecare acțiune. Acel moment în care te așezi și faci o pauză există și el și cred că m-a ajuns din urmă. E mai ușor să privești în jur și să-ți dai cu părerea… adevărul e că nu am prea fost în acțiune niciodată pe acest drum, pur și simplu m-am lăsat ademenită de-un miros. Dualitatea prevalează în orice mediu, nu o poți nega. Sacrul și profanul se găsesc în cantități inexacte în fiecare aspect al vieții. Tac. Din toată cugetarea n-am înțeles prea bine cu ce m-am ales până-n momentul de față. O fi sacrul sau profanul? Sau există și purgatoriul? Probabil aici mă găsesc. La mijlocul drumului. În purgatoriul meu de vise unde singură-mi aleg drumul, dar aștept și o confirmare de la cei Mari. De ce să nu recunoaștem? Întotdeauna ne-am așezat stratificat și am depins mental de acest sistem. Mereu e o persoană sub Mia, pe care Mia o va lua mai puțin în seamă în drumul ei, deși o va aprecia pentru locul până unde a ajuns, cu invidia inerentă și desconsiderația absolut omenești Miei. Și Mia e un om ca oricare altul!  N-am stabilit că nu suntem perfecți? Și mai e o persoană deasupra Miei, de care Mia depinde de cele mai multe ori – psihologic sau… nu! E de ajuns să fiu dependentă psihologic.

Aștept. Îmi aștept sentința.

foto: Flickr

Cine m-a pus să aleg calea întoarsă? Calea aia incomodă pe care o alegi mai degrabă din exotism, decât dintr-o decizie judicioasă. Eu sunt Anti-! Nu-mi place salata, sunt anti-salată, nu-mi place societatea, sunt antisocială, nu-mi place viața, sunt anti-viață. Anti-viață? Asta ar însemna să mă neg pe mine… fără să-mi dau seama, m-am întovărășit cu un anti-ego pe care mi l-am creat în gând. Lucrurile mari și frumoase se creează uneori pe nesimțite. Astea-s surprizele, de fapt. De aceea unora nu ne plac surprizele. Acum pregătesc și eu una. Trebuie să mă prezint lumii cu noua mea viziune. Viziunea-surpriză. Anti-Mia. Cine mă vede dincolo de mine își va da seama că mint cu nerușinare! Nu există Anti-Mia. E o iluzie, o hologramă ieftină a ego-ului meu. Mi-am falsificat sufletul! Și totuși…

E prea tentant ca să refuz oferta. Trenurile nu stau o veșnicie în stație. Mi se oferă șansa să fiu contra mea, așa cum luni de zile, chiar ani, am fost anti-sistem. Lucrurile astea obosesc și sunt al naibii de finite. Nu cred că poți fi ”anti-ceva” o viață întreagă, oricât de decis ai fi. E un moment când Supra-Ego-ul te dojenește blând și te sfătuiește să iei o pauză, să joci rolul înțeleptului. În contrapondere, tu creezi un anti-ego… în cazul acesta tu ești eu. Așa am făcut și eu acum. Nu e o regulă, e o posibilitate ademenitoare. Ăsta e cuvântul! Numai ceva ce te ademenește îți poate șopti destule palavre la ureche pentru a nu mai auzi cântul sirenelor bune. Să mă strige cineva! Am surzit? Important e că văd, și ceea ce văd mă îndreptățește să schimb foaia și să mă experimentez altfel. Am obosit să fiu anti-tuturor, ce-ar fi să mă liniștesc și să fiu doar anti-eu?

foto original: Lilioara Macovei

Nu mai prezint pe nimeni nimănui. Și-așa vorbirea în public nu e punctul meu forte, aș putea fi înțeleasă greșit. ”Oamenii nu înțeleg greșit, Mia! Ei au opinii. Toată lumea are dreptul la opinie, așa e democratic”. Cine a fost ăsta? Ah, îl pomenisem înainte. Supra-Ego-ul, Supra-Mia (deși mi-ar plăcea să-i spun ”SuperMia”, e mai comercial. Of, iar pic în plasa sistemului; e greu…). Ar fi prea banal și repetitiv să o spun iar pe aia cu lupta din noi, cu lupta persoanelor sau personalităților din noi.

Cam așa e. Sunt eu, Mia, este Supra-Mia, și mai nou am cunoscut-o și pe Anti-Mia. E al naibii de ilar! Cum să fii înainte ”anti-ceva” și să-ți creezi un ”anti-” la acel ”anti-” anterior? Oare ar trebui să-mi spun Anti-anti-Mia? Nu… încă nu e momentul. Se va naște pe parcurs și o anti- pentru Anti-Mia.

Drumu-i lung și am obosit. E timpul să stau jos. Mi-am terminat discursul aici.

(Eu și Mia, Mihai Cotea, editura Singur, 2016)