Răscrucea cu mame – episodul 2:Necruțătoarea

rascrucea-cu-mame

Bunica Vica se afla la masă, pregătea un aluat pentru clătite, atât de faimoase în familie. Mirabela-și luă un pahar cu apă, de care avea nevoie încă din parc, și se așeză la masa din bucătărie, privindu-și, fix, mama. Când privirile li se întâlniră pentru un moment, Vica se opri din treabă. Ochii fiicei erau altfel. După câteva momente, Mirabela începu, ușor ezitantă:

– Ai timp?

– De ce, mamă? Fac niște clătite, că știu că vă plac. Mâncarea e în frigider, dacă vă e foame. Copilul a cam stat nemâncat și a depășit ora mesei…

– Ai timp să discutăm despre mine? Aș avea ceva să-ți spun…

Tonul Mirabelei era sobru și nu avea decât inflexiuni prea greu perceptibile. Vădit surprinsă, Vica se simțea îngrădită, neînțelegând ce avea să urmeze.

– Sigur, Doamne ferește! S-a întâmplat ceva?

– Nu, nu te speria. Voiam să-ți…adică, te-am întrebat dacă ai timp pentru că de obicei nu prea puteam discuta înainte chestii mai intime.

Simțind un pic zona înspre care se îndreaptă discuția, bătrâna își văzu din nou de treabă, nestingherită, făcându-se că n-a auzit vorbele fetei. Se instală un moment jenant, de liniște, scurt, căci în secunda în care Mirabela dori să continue ce avea de spus, Vica sări cu o întrebare:

– De ce ai venit?

– De ce nu mă întrebi și de ce am plecat? trânti Mirabela, de parcă frazele lor făceau împreună un tot. Și făceau. De abia acum vorbeau pe aceeași limbă.

Bătrâna continuă să amestece în aluat fără a-și ridica privirea. Simțindu-se datoare, Mirabela continuă:

– Mamă, între mine și Mircea totul este în ordine. Nu acesta e motivul pentru care am venit, ci altul… m-ai speriat cu nebuniile care s-au petrecut aici, alaltăieri. În plus, între noi două e hiba. De asta am ales să plec.

Vica se așază pe scaun privindu-și, la rându-i, fiica.

– Da, dar ca să vii așa, tam-nisam de afară… se poate? Nu cred că te-ai speriat! Ori e ceva cu Mircea, ori, nu știu… ai venit pentru casă.

Mirabela termină de băut apa din pahar. Vocea îi era dreasă destul pentru a-și continua ideile. Acum inflexiunile începeau să capete viață:

– Ți-am spus că nu Mircea e baiu’, ce dracu’?! Mamă, tu știi că, după ce a murit tata, am avut câteva discuții? Mai știi ce ne spuneam sau măcar ce-mi spuneai? Mă trimiteai unde vedeam cu ochii, erai disperată și, pe undeva, de înțeles. Zilele alea ți-am purtat atâta pică cât n-am purtat nimănui în viața mea. Te detestam pentru felul cum mă răneai, interesându-te doar să scapi de durerea ta, fără, măcar, să observi suferința mea, care mă dobora. Nu aveam nevoie de una-n plus!

Vica se ridică spre aragaz pentru a-l porni și a pune la încălzit plita de fontă pe care urma să așeze tigaia. Din acea poziție, stând cu spatele la fiică, bătrâna vorbi pe un ton mai categoric, mai ferm.

– Păi, bine, da’ de ce ești tu nerecunoscătoare? Cât bine ți-am făcut eu și tata, v-am ajutat cu căsătoria, îl cresc pe Toni, și tot așa te porți cu mine?! Așa erai și atunci, lasă că nu numai eu am greșit și tu ai spus câteva lucruri…

Fiica-și păstră calmul. Nu voia să calce greșit pe aleile acestei discuții, delicate, dar obligatorii, în trecerea spre alte locuri sensibile, ce se întrezăreau.

– Nu despre asta era vorba, mamă.

– Dar despre ce? Vica se întoarse cu fața la Mirabela.

– Despre cuvinte aruncate la durere… de ambele părți, ce-i drept, dar acum vreau să-ți zic părerea mea și punctul meu de vedere.

– Păi zi, hai zi!

Încordarea se simțea în aer. Televizorul celui mic se auzi dintr-o dată, semn că Toni nu avea să asculte ce urma.

– Tata, Dumnezeu să-l odihnească, era mereu calm și mă apăra când îți vărsai nervii pe mine. Ne-a mers bine cât a trăit el și știu cât m-ați ajutat, că ați înțeles problemele din familia lui Mircea și ați acceptat să locuim aici la voi. Apoi a venit Toni și tata a dispărut…ah, și banii au dispărut, da.

– V-am întreținut!, tunară, dintr-o dată, vorbele Vicăi. Asta declanșă o reacție nervoasă a Mirabelei.

– Nuu, nuu! Nu ne-ați întreținut! Și noi am dat bani în casă, dar… Extraordinar! Eu vorbeam de sentimente, nu de bani! Știi ce-s alea? Știi ce-i aia dragoste?

Bătrâna înclină din cap și se întoarse la treburile ei, bombănind:

– Nu, așa ceva nu există. Eu nu țin minte să fi iubit pe cineva într-atât încât să mă sacrific pentru el. S-ar fi sacrificat dracu’! Ce-i aia? Dar tu nu trebuia să-l aduci aici pe ăla. Dacă nu a fost mă-sa de acord, să fi stat la ea și gata. La ce bun? Nu te-ai ales cu nimic. Te-ai mai și dus în străinătate pentru cai verzi pe pereți.

– M-am dus ca să scap de vorbele tale! Să nu mă mai ocărăști și să nu mă alungi! Erai sălbatică în zilele de după moartea tatei și mă simțeam renegată… mai mult decât m-am simțit de când eram mică… dar atunci trăia tata…

Ușa camerei se deschise și Toni apăru, zglobiu, în bucătărie. Nu auzise nimic, sau, cel puțin, așa părea, era vesel și voia să vadă ce-i de mâncare. Femeile tăceau, el rămânând ținta privirilor lor. Discuția nu era, nici pe departe, terminată…

Bunica Vica se afla la masă, pregătea un aluat pentru clătite, atât de faimoase în familie. Mirabela-și luă un pahar cu apă, de care avea nevoie încă din parc, și se așeză la masa din bucătărie, privindu-și, fix, mama. Când privirile li se întâlniră pentru un moment, Vica se opri din treabă. Ochii fiicei erau altfel. După câteva momente, Mirabela începu, ușor ezitantă:

– Ai timp?

– De ce, mamă? Fac niște clătite, că știu că vă plac. Mâncarea e în frigider, dacă vă e foame. Copilul a cam stat nemâncat și a depășit ora mesei…

– Ai timp să discutăm despre mine? Aș avea ceva să-ți spun…

Tonul Mirabelei era sobru și nu avea decât inflexiuni prea greu perceptibile. Vădit surprinsă, Vica se simțea îngrădită, neînțelegând ce avea să urmeze.

– Sigur, Doamne ferește! S-a întâmplat ceva?

– Nu, nu te speria. Voiam să-ți…adică, te-am întrebat dacă ai timp pentru că de obicei nu prea puteam discuta înainte chestii mai intime.

Simțind un pic zona înspre care se îndreaptă discuția, bătrâna își văzu din nou de treabă, nestingherită, făcându-se că n-a auzit vorbele fetei. Se instală un moment jenant, de liniște, scurt, căci în secunda în care Mirabela dori să continue ce avea de spus, Vica sări cu o întrebare:

– De ce ai venit?

– De ce nu mă întrebi și de ce am plecat? trânti Mirabela, de parcă frazele lor făceau împreună un tot. Și făceau. De abia acum vorbeau pe aceeași limbă.

Bătrâna continuă să amestece în aluat fără a-și ridica privirea. Simțindu-se datoare, Mirabela continuă:

– Mamă, între mine și Mircea totul este în ordine. Nu acesta e motivul pentru care am venit, ci altul… m-ai speriat cu nebuniile care s-au petrecut aici, alaltăieri. În plus, între noi două e hiba. De asta am ales să plec.

Vica se așază pe scaun privindu-și, la rându-i, fiica.

– Da, dar ca să vii așa, tam-nisam de afară… se poate? Nu cred că te-ai speriat! Ori e ceva cu Mircea, ori, nu știu… ai venit pentru casă.

pinterest-alongtimealone

sursa: pinterest.com (alongtimealone.tumblr.com – Edouard Vuillard)

Mirabela termină de băut apa din pahar. Vocea îi era dreasă destul pentru a-și continua ideile. Acum inflexiunile începeau să capete viață:

– Ți-am spus că nu Mircea e baiu’, ce dracu’?! Mamă, tu știi că, după ce a murit tata, am avut câteva discuții? Mai știi ce ne spuneam sau măcar ce-mi spuneai? Mă trimiteai unde vedeam cu ochii, erai disperată și, pe undeva, de înțeles. Zilele alea ți-am purtat atâta pică cât n-am purtat nimănui în viața mea. Te detestam pentru felul cum mă răneai, interesându-te doar să scapi de durerea ta, fără, măcar, să observi suferința mea, care mă dobora. Nu aveam nevoie de una-n plus!

Vica se ridică spre aragaz pentru a-l porni și a pune la încălzit plita de fontă pe care urma să așeze tigaia. Din acea poziție, stând cu spatele la fiică, bătrâna vorbi pe un ton mai categoric, mai ferm.

– Păi, bine, da’ de ce ești tu nerecunoscătoare? Cât bine ți-am făcut eu și tata, v-am ajutat cu căsătoria, îl cresc pe Toni, și tot așa te porți cu mine?! Așa erai și atunci, lasă că nu numai eu am greșit și tu ai spus câteva lucruri…

Fiica-și păstră calmul. Nu voia să calce greșit pe aleile acestei discuții, delicate, dar obligatorii, în trecerea spre alte locuri sensibile, ce se întrezăreau.

– Nu despre asta era vorba, mamă.

– Dar despre ce? Vica se întoarse cu fața la Mirabela.

– Despre cuvinte aruncate la durere… de ambele părți, ce-i drept, dar acum vreau să-ți zic părerea mea și punctul meu de vedere.

– Păi zi, hai zi!

Încordarea se simțea în aer. Televizorul celui mic se auzi dintr-o dată, semn că Toni nu avea să asculte ce urma.

– Tata, Dumnezeu să-l odihnească, era mereu calm și mă apăra când îți vărsai nervii pe mine. Ne-a mers bine cât a trăit el și știu cât m-ați ajutat, că ați înțeles problemele din familia lui Mircea și ați acceptat să locuim aici la voi. Apoi a venit Toni și tata a dispărut…ah, și banii au dispărut, da.

– V-am întreținut!, tunară, dintr-o dată, vorbele Vicăi. Asta declanșă o reacție nervoasă a Mirabelei.

– Nuu, nuu! Nu ne-ați întreținut! Și noi am dat bani în casă, dar… Extraordinar! Eu vorbeam de sentimente, nu de bani! Știi ce-s alea? Știi ce-i aia dragoste?

Bătrâna înclină din cap și se întoarse la treburile ei, bombănind:

– Nu, așa ceva nu există. Eu nu țin minte să fi iubit pe cineva într-atât încât să mă sacrific pentru el. S-ar fi sacrificat dracu’! Ce-i aia? Dar tu nu trebuia să-l aduci aici pe ăla. Dacă nu a fost mă-sa de acord, să fi stat la ea și gata. La ce bun? Nu te-ai ales cu nimic. Te-ai mai și dus în străinătate pentru cai verzi pe pereți.

– M-am dus ca să scap de vorbele tale! Să nu mă mai ocărăști și să nu mă alungi! Erai sălbatică în zilele de după moartea tatei și mă simțeam renegată… mai mult decât m-am simțit de când eram mică… dar atunci trăia tata…

Ușa camerei se deschise și Toni apăru, zglobiu, în bucătărie. Nu auzise nimic, sau, cel puțin, așa părea, era vesel și voia să vadă ce-i de mâncare. Femeile tăceau, el rămânând ținta privirilor lor. Discuția nu era, nici pe departe, terminată…

fragment din ”Vremea tornadei”, editura Singur, 2015

autor: Mihai Cotea

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Răscrucea cu mame – episodul 2:Necruțătoarea&8221;

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s