Nimicuri… născute de două ori

poeme de Natașa Roman

 

NIMICURI

În poemul acesta sunt mică şi am genunchii strânşi la piept

Nimicul rotund
Nimicul pe care nu-l aştept când mă deschid
E un abur care se plimbă iarna
Se strecoară pe gaura cheii şi ţi se strâmbă ca un copil răsfăţat
(ştii tu zâmbetul acela pe care mi-l întorci dând din gene)

Continuă lectura

Anunțuri

Răscrucea cu mame – episodul 4: Mincinoasa visătoare

rascrucea cu mame

Fetița se oprise de ceva timp din desenat, de când începuse maică-sa să viseze la greu, și privea, imobilă, pe fereastră. Respira aproape insesizabil. Încremenise în propria-i lume.

Conștientizând, cu întârziere, întrebarea mamei, răspunse cu o voce răgușită, după mult timp de tăcere:

– Ba da. Zi-mi un cântecel! o îndemnă, ea, ghiduș. Părea ca altădată. Nimeni n-ar fi zis că în urmă cu câteva ore săvârșise gestul suprem pentru maică-sa.

Continuă lectura

Ancora mea

Ești un catarg, altceva nu poți fi…

Când eu privesc în larg, să știi,

nu pot să nu zăresc iubirea…

Mi-am odihnit ancora în viața ta

căci și ancorele obosesc, ca pleoapa

atunci când te privesc prelung,

ca pe un decor livresc, iubirea mea…

Lumea-i împotriva mea și a iubirii

uneori,

cu anormal dispreț… De ce?

Pentru că nu dau lumii alte flori

așa cum ei, doar ei, știu să le pună preț?

Ori poate al nost’ amor e prea pestriț…

De-o fi așa, spun negreșit:

Să vorbească pentru noi culorile!

26 februarie 2013

af0a067dece27a95d9b448692e61c79b

foto: Pinterest

Scările din labirint

Neînțelegerea unui fapt, a unei stări, a unei emoții, a unui concept, a orice din viața noastră, această prosternare în fața necunoscutului temporar este un munte abrupt ce ne sperie cu potecile lui colțuroase. Îndrăzneții au întotdeauna tălpile rănite și sunt părăsiți de mulțime. De fapt, mulțimea și-ar dori, instinctiv, ca ei să rateze ținta și astfel să nu se demonstreze lâncezeala de gânduri ce le-a înecat până și speranța, să nu se vadă rătăcirea sau împotmolirea în propriile lor concepții născute și limitate la efemer. Și când îndrăzneții cuceresc acest munte, cu prețul cuvenit, evident, mulțimea îi aclamă, dar o face din nevoia de dezmorțire a unei zile banale din viața lor, nu din sentimentul de regăsire și identificare cu modelul creat de învingători. Acest model, al omului potent și imposibil de îngrădit în aspirațiile lui, există în fiecare dintre noi, dar nu iese la suprafață decât în rare momente.

a394993bf4bf2b41c091508d81878e35

foto: Pinterest

*

 

Prietenii adevărați sunt cei care ne vor spune părerea lor indiferent că riscă să ne supere, pentru că ei își doresc ca noi să „arătăm” bine. Și dacă și noi vrem să „arătăm” bine, vom găsi timp să vorbim cu acei oameni care își asumă necontenit rolul de oglinzi curate pentru noi.

fragmente din Scările din labirint – reflecții, Camen Georgeta Popescu, editura Singur, 2015

 

454bee0db48d6b419b606fc253d5f01c

foto: Pinterest