(Reflecții despre Scările din labirint, de Carmen Georgeta Popescu)
Cărțile, în opinia mea, sunt menite să te elibereze și să te urce sus, la locul de baștină, să-ți dea aripi din nou pentru a putea ajunge acolo. Cărțile pot fi, la fel de bine, un soi de scări pentru suflet. Mai înguste, făcându-te să te focalizezi pe câteva idei demne de luat în seamă sau mai largi, care-ți permit să faci ture dus-întors cu Sinele tău, să te întorci, să mergi de-a lungul sau de-a latul tău și să experimentezi. O carte bună scrisă în puține pagini este de admirat. Eu numesc astfel de creații, cărți esențiale. Așa e și cazul volumului despre care am să scriu în continuare :
