Simfonia culturii – 41.

penderecki simfoniaKRYSZTOF PENDERECKI

 

Detalii biografice

Krysztof Penderecki ( n. 23 noiembrie 1933) este un compozitor și dirijor polonez. Publicația The Guardian l-a numit, într-un articol din anul 2012, cel mai mare compozitor în viață al Poloniei. Printre cele mai cunoscute creații ale sale se numără Threnody to the Victims of HiroshimaSymphony No. 3St. Luke PassionPolish RequiemAnaklasisUtrenja, opt simfonii, numeroase piese orchestrale și de operă.

Originar din localitatea Dębica, Penderecki a studiat muzica la Universitatea Jagiellonă și la Academia de muzică din Cracovia. După absolvire, acesta a devenit profesor la academie și a debutat în cariera de compozitor grație Festivalului de Toamnă din Varșovia, în 1959. Opera sa Threnody to the Victims of Hiroshima pentru orchestră de corzi și lucrarea corală St. Luke Passion au avut notorietate la nivel internațional. Din păcate, prima sa operă, The devils of Loudun nu s-a bucurat de un succes asemănător.

Începând cu mijlocul anilor ’70, stilul compozițional al lui Penderecki s-a schimbat, o dată cu primul său concert de vioară pe semiton și triton. Opera corală Polish Requiem a fost realizată în decada 80 a secolului trecut, autorul extinzînd-o în 1993 și 2005.

Penderecki a cîștigat mai multe premii prestigioase, inclusiv Crucea Comandantului (1964), Prix Italia (1967, 1968), Crucea Cavalerului ordinului Polonia Restituta (1964), cinci premii Grammy (1987, 1988, 2001, 2013 și 2017), premiul Wolf în artă (1987) și premiul Grawemeyer al Universității din Louisville (1992).

 

 

 

 

Acest articol este o traducere personală după un site Wikipedia de limbă străină

 

simfonia-culturii-page-001

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s