Aievea

Dorm. Visez că ești mică. Foarte mică. Ai vreo trei-patru centimetri înălțime. În rest, ești exact la fel. Eu te țin în palmă și mă uit la tine. Fă ceva, fă-mă la loc. Eu nu știu ce să fac, sunt depășit de situație. Mă uit la tine și mă minunez. Apoi te pun pe birou și-ți spun că trebuie să plec la repetiție. Stai, stai o clipă, ia-mă cu tine, nu mă lăsa așa. Nu poți să mă lași așa. Cu răbdare, îți explic că trebuie să ajung la repetiție, că e o repetiție importantă, că mă așteaptă câțiva colegi care nu pot să lucreze fără mine. Și oricum mâine avem premieră. Păi, și pe mine cum poți să mă lași așa? Îți explic că tu n-ai mâine premieră. Apoi te rog să înțelegi că, înainte de orice premieră, actorii trec printr-un fel de criză, un moment dificil, în care emoțiile îi subjugă. Îți spun că ar fi total imatur să-mi abandonez colegii chiar astăzi. Cum adică? Ai ridicat tonul, iar ochii tăi aruncă săgeți spre mine. Colegii tăi sunt mai importanți decât mine? Mă duc la bucătărie, iar tu țipi după mine. Dar vocea ta e și ea mică, la fel ca tine, așa că eu abia aud un bâzâit anemic. Mă întorc cu o cană cu apă, apoi îmi dau seama că nu te-ai putea sui pe marginea ei. Merg iar în bucătărie, caut prin dulap și găsesc o tăviță mică, foarte potrivită pentru situația de față. Îți pun apă în tăviță, mă întorc în sufragerie și pun tăvița pe birou. Tu te-ai așezat pe pachetul meu de țigări. De fapt, cred că te-ai suit pe pachet, pentru că picioarele tale nu ating lemnul biroului. Abia acum îmi dau seama că mi-am luat doar bricheta, dar mă hotărăsc să nu te deranjez, o să mă opresc la benzinărie să-mi iau alt pachet. Stai îmbufnată și te prefaci că nu mă vezi. Probabil că ai înțeles că nu ajungi la niciun rezultat cu țipatul și te-ai hotărât să adopți o nouă strategie. Mă uit la tine. Cred că privirea mea exprimă milă. Nu știu ce ți-aș putea spune ca să te simți mai bine. Mă uit la obiectele de pe birou, apoi te întreb dacă poți să dai drumul la iPad. Ca să-ți pui niște muzică, în caz că te plictisești. Tu te prefaci că nu mă auzi. Mă gândesc să-ți aduc o carte, apoi îmi dau seama că nu e o idee bună. Cartea s-ar putea închide singură și te-ar putea prinde între pagini. Poate o revistă. Cu foile mai mari și mai ușoare.

0879c37d8021bcd69132f67bf8a68c80

foto: Pinterest

Mă mai uit puțin pe birou, îndepărtez cu mâna câteva creioane groase cât copacii, apoi îți spun că trebuie să ies pe ușă, fiindcă sunt deja în întârziere. Mă retrag în vârful picioarelor spre ieșire. Dacă pleci acum, s-a terminat. Ne despărțim. Și n-o să mă mai vezi niciodată. Mă opresc și mă-ntorc spre tine. Ai sărit de pe pachetul de țigări și te-ai suit pe iPad. Îți văd reflexia în ecranul lucios. Mă mai uit o clipă spre toate obiectele care te înconjoară. Apoi îți spun că dacă vrei să faci pipi, poți să folosești scrumiera. E cam murdară, dar asta-i situația. Poate că nu m-ai auzit. Am spus că, dacă ieși acum pe ușă, n-o să mă mai vezi. Imediat cum rostești cuvintele astea, te faci și mai mică. Noroc că m-am apropiat de tine, altfel aș fi crezut că ai dispărut, pur și simplu. Ești puțin mai mică decât radiera din capătul creionului. (Abia acum observ că mai era un creion pe masă, pe ăsta am uitat să-l pun deoparte). Pentru câteva secunde rămânem amândoi muți. Apoi începi să plângi, ca un copil mic. E de înțeles, orice om are o limită. Lacrimile tale cad pe sticla iPad-ului și fac o băltuță minusculă. Îmi trece prin minte gândul că ai putea aluneca. Ia-mă cu tine la repetiție. Nu mă lăsa, te rooog. Stau o clipă și încerc să găsesc o soluție. Îți spun să te liniștești, îți spun că te iau cu mine. Te oprești dim plâns și te uiți la mine cu speranță. Mă uit la tine. Abia te zăresc. Nu știu unde să te pun ca să nu te pierd. Și mă tem că aș putea să te strivesc din greșeală. Nu știu ce să fac. Mă uit la ceas. Deja am întârziat. Îmi întind mâna dreaptă spre tine, cu palma deschisă, și-ți spun să te sui. Tu încerci să te cațări, dar nu reușești. Te ajut puțin, cu degetul arătător de la mâna stângă. Bun. Ai reușit. Acum îmi stai fix pe linia vieții. Mă gândesc cât de penibil o să fiu. O să umblu pe stradă cu palma întinsă. Toată lumea o să creadă că am ieșit la cerșit. Doamne ferește, poate te trezești cu vreo monedă-n cap. Gata. Să ne grăbim. Ies pe ușă și văd lumina zilei, printre gene. În secunda următoare, uit tot ce am visat. Mă-ntorc spre tine, dar patul e gol. Hm. Am uitat că azi trebuia să te trezești devreme. Mă ridic și mă duc să mă spăl pe dinți.

(fragment din FLORIN PIERSIC JR., Opere cumplite, volumul 2, editura Humanitas, București, 2015, pp.169-172)

5deb5071d8717f98869faaf95cb142c6

foto: Pinterest

2 răspunsuri la “Aievea”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: