”Dresoarea”, exerciții de îmbrățișare a rănilor

Nu știu cum reușește Cristina Nemerovschi să apară fix la timp în viața mea cu subiectul vreunei cărți. Nu, nu de-asta-mi place. Ar însemna să fie o coincidență, iar eu nu cred în coincidențe și superstiții. Probabil că e serendipitate, un termen greu traductibil din engleză, dar cu siguranță e mult mai mult de atât. Noi, oamenii, în orgoliul nostru, avem obsesia de a da explicație la orice, dar lucrurile ne depășesc mental, de multe ori.

Nu la fel e și-n cazul Ludmilei (aka Lidia), personajul principal din cel mai recent roman al Cristinei, Dresoarea. Ludmila este o tânără de origine ucraineană care a învățat alfabetul suferinței încă de mică. Alături de sora ei, Oksana, a fost maltratată de tatăl alcoolic sub privirile impasibile ale mamei lor, un peisaj în care se recunosc foarte mulți dintre români, din păcate. Cu toate acestea, subiectul cărții nu are legătură cu asta, neapărat, cel puțin în viziunea mea. Da, tema violenței domestice ocupă un loc important în anatomia romanului (de unde le scot, frate?), dar Dresoarea nu e despre suferință, e despre puterea dinăuntru, despre îmblânzirea interioarelor dureroase și despre bine. 

Asta ar putea servi, deja, drept trailer al cărții, așa cum însăși Lidia ne spune:

Citisem ceva drăguț zilele trecute pe Facebook, scris de o tipă pe nume Luna. Spunea că ar fi minunat ca fiecare om pe care-l întâlnești să aibă un trailer. Să știi la ce să te aștepți. Măcar momentele importante, alea care-l definesc. Un pic din istoria lui. Cine e, spre ce se îndreaptă. 

Ceva lipsește. A,da. Iubirea! Dar, mai e până acolo…

Ludmila a devenit Lidia, și-a luat acest pseudonim în urma unor evenimente decisive din viața sa, cele care împart totul între un înainte și un după, dar și din admirație pentru binecunoscuta dresoare Lidia Jiga, care a sfârșit sfâșiată de animalele pe care le dresa într-un moment fatidic al sorții. 

Oare numele poartă destine?

Lidia noastră și-a realizat visul, s-a angajat dresoare la un circ din România, a trăit momente superbe în spectacolele ei alături de leoaica Shakira și de tigrul Ruslan, copiii ei, cum îi denumește în carte și rănile ei începuseră să se cicatrizeze,

Dar dacă viața e mai mult decât bucuria de a fi viu? Dacă aveam nevoie de un scop, chiar și pe termen scurt? Unii trăiau ca să-și vadă copiii intrați la facultate, alții ca să ajungă șefi în compania unde lucrau, alții ca să cucerească inima cuiva. Dar eu? Trăiam pentru a veghea asupra lui Ruslan și a Shakirei. Trăiam pentru a mă împăca cu amintirile și cu trecutul, dar ăsta nu era un scop, era bătălia pentru a rămâne o ființă întreagă, pentru ca mai apoi să fac ceva cu această ființă întreagă, să fiu fericită.

Înainte de a putea dresa o ființă, Lidia s-a dresat pe sine. Așa cum e normal, de altfel, pentru că nu poți oferi nicicând ceva ce nu ai. Nu are sens altfel. A trecut peste amintirile cu răni, a păstrat nestematele și momentele pentru care merita să se întoarcă în trecut și a mers mai departe… totul până când trecutul murdar și-a cerut și el drepturile. Pentru că nu putem trăi doar într-o lume cu frumos, așa cum nu putem defini și separa frumosul de urât, așa cum nu putem separa două surori, diferite în esență, dar asemenea printr-un legământ nespus.

Coperta-Dresoarea

foto: Herg Benet

Ludmila, unde ai fost între cincisprezece și șaisprezece ani? 

În jurul acestei întrebări-laitmotiv se învârt aproape toate personajele din Dresoarea. O întrebare a cărui răspuns va aduce și readuce în viața Lidiei tot ceea ce înainte fusese în ceață.

N-am să mai lungesc mult timpul celor care citesc și am să spun scurt și direct de ce mi-a plăcut acest roman nou al Cristinei.

În primul rând pentru că mi-a lăsat o mare senzație de bine la final, un sentiment care îmbrățișează, genul acela de sentiment care îți șoptește la ureche „Mai există speranță”. În marea majoritate a cărților se dă, până la urmă, o luptă între bine și rău, în Dresoarea lupta Lidiei a avut unul din cele mai frumoase parcursuri din ce am citit până acum. A trecut prin suferință, a continuat prin puterea sinelui, a staționat la halta Victoriei, a întâlnit iubirea și s-a întors acasă. Altfel, recompusă, un soi de Ludmila 2.0. Aproape invincibilă, aș zice, pentru că atunci când treci peste momentele dure din viața ta și încă nu ai uitat cine ești, atunci ai învins, cu siguranță. Te-ai dresat, iar dresajul a avut succes.

Dresajul ca remediu pentru oameni inteligenți sufletește e ceea ce propune Cristina Nemerovschi în Dresoarea. Încercați-l fără teamă!  

Vă las cu citatul meu favorit din carte și cu o melodie a unei trupe faine din Cluj care, cred eu, se potrivește cu temele din volum:

Așa cum mulți oameni înțelepți gândiseră înaintea mea, nu poți gusta libertatea adevărată dacă nu renunți la tot, din când în când – să pornești de la zero, pentru că numai așa poți afla cât valorezi. Să rămâi doar cu viața ta, cu cine ești tu, dincolo de lucrurile pe care le posezi. Doar tu, și eventual oamenii speciali pentru tine. Să schimbi macazul. Drumul. Direcția. Să rămâi ca un călător, singur în drum, când se lasă noaptea. Ce ai să faci, încotro ai să mergi?

 

24131955_1711775675529040_8784895157115473530_o

lansarea romanului Dresoarea la Gaudeamus, 25 noiembrie a.c. foto: Facebook

 

Reclame

Publicat de Mihai

Nume: COTEA MIHAI Data & Locul nașterii: 11 februarie 1989, SIBIU Studii: licențiat în istorie; masterat de etnoturism, autor

Alătură-te conversației

4 comentarii

  1. Nu am intodeauna timp sa citesc, dar de aceasta data abia astept sa ma intorc de la serviciu sa continui ce am inceput aici. Promit sa revin, pentru ca m-a acaparat lectura inceputa in aceasta dimineata. O zi deosebita.

    1. Mă bucur enorm de ce-mi scrieți. Sînt convins că scriitura Cristinei Nemerovschi vă va plăcea. Mulțumesc mult pentru vizită și citire! O zi superbă și dvs.!

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Nevoie de noi

"Fă ce vrei, dar înainte pune-te în rândul celor care ştiu ce vor" Friedrich Nietzsche

Lista Treptelor

Stari De Veghe

Lumen in mundo

Nimic nu este atât de surprinzător ca viața. În afară de scris. - Ibn Zerhani

Zwischen Immer Und Nie

What are the most profound words you've read?

Sinapse

Simple, dar cu viață

Drumul spre Mirhinia

Creații literare, impresii, locuri

Literatura pe tocuri

Te invitam in lumea misterioasa a cartilor!

Rânduri cu dichis

by Literatură pe tocuri

Blogaritm

Aici traiesti un timp in timpul meu.

Poeme nemuritoare

„Poezia este o artă care doare. Doare atât cât doare arta. Toată arta la un loc nu ustură însă aşa de tare ca poezia.”

intedismind

A book is a dream that you hold in your hand

Diana

Gânduri răsărite din frânturi de lumină.

Cuvinte ascuţite

Cultura la control!

A reader has no favourite book

Trebuie să fac ceva ca să am scuză că nu fac ceea ce trebuie de fapt să fac. Şi îmi plac cărţile. Asta sună promiţător.

My happy jar

All you need is less

%d blogeri au apreciat asta: