Simfonia culturii – 43

Acum că sarmalele și celelalte de-ale gurii se odihnesc în stomac, și băutura și-a făcut rolul de destupător de inimi și guri, haideți să revenim la lucruri mai lumești. Eu am pregătit, pentru cei care au trecut prin stările redate mai sus, o aterizare ușoară. Trei zile cu episoade speciale din seria Simfonia culturiiAzi, mâine și poimâine veți asculta și veți afla despre Ceaikovski, Paul Dukas și Ravel (la comemorare). Poftiți!

Pentru că sarmaua n-a mers niciodată mai bine cu o melodie simfonică. 🙂

Începem!

____________________________________________________________________________________________

ceaikovski

foto original: desteptarea.ro

Piotr Iici Ceaikovski (25 aprilie/7 mai 1840 – 25 octombrie/6 noiembrie 1893) a fost un compozitor rus din perioada romantismului cu numeroase opere personale intrate în repertoriul clasic. A fost primul compozitor rus care s-a remarcat pe plan internațional, succes întărit de aparițiile sale ca dirijor în Europa și Statele Unite. Astfel, în 1884, a fost onorat de țarul Alexandru al III-lea cu o pensie pe viață.

Precoce în domeniul muzical, compozitorul a fost educat, inițial, pentru o carieră de funcționar public. Existau puține șanse pentru urmarea unei cariere în domeniul muzical în Rusia acelor ani și nu exista niciun sistem de educație muzicală. Când a apărut, totuși, o posibilitate în această direcție, Ceaikovski s-a înscris în noul, pe atunci, Conservator din Sankt Petersburg (fondat la 1862 de compozitorul Anton Rubinstein), pe care l-a absolvit în anul 1865. Educația occidentală primită la Conservator l-a demarcat de mișcarea naționalistă a „celor 5”, cu care a avut o relație ambivalentă. Educația sa l-a îndreptat pe calea reconcilierii între ceea ce a învățat, pregătirea occidentală, și practicile muzicale native la care a fost expus în copilărie. Din această combinație a reieșit un stil rusesc inconfundabil și personal, o sarcină deloc ușor de îndeplinit. Principiile care guvernau melodicitatea, armonia și alte fundamente rusești se detașau complet de cele care guvenau muzica occidentală. Acest fapt înfrâna potențialul uzitării muzicii rusești în arealul vestic pentru formarea unui stil compozit și a degenerat în antipatii personale care nu au reușit altceva decât să șchiopăteze încrederea de sine a lui Ceaikovski.

Cultura rusă avea o personalitate divizată, compusă din elementele native și cele adoptate în vremea lui Petru cel Mare. Toate aceste lucruri au produs incertitudini în intelighenția rusească cu privire la identitatea națională a țării, ambiguitate care s-a reflectat și în cariera lui Ceaikovski.

În ciuda numeroaselor succese pe plan profesional, viața compozitorului rus a fost marcată de crize personale și depresie. Printre factorii cauzali ai acestor crize s-au numărat separarea de mama sa în momentul plecării sale la internat, moartea bunului său prieten și coleg Nikolai Rubinstein și prăbușirea legăturii durabile (13 ani) a vieții sale adulte cu văduva bogată Nadezhda von Meck. Un alt factor major pentru stările sale este considerată homosexualitatea sa, pe care și-a păstrat-o secretă toată viața.

Moartea sa subită, la vârsta de 53 de ani, este atribuită holerei, cu toate că există  numeroase dezbateri în acest sens, ridicându-se și ipoteza asupra unei presupuse sinucideri forțate de/prin cineva.

În timp ce muzica lui a rămas populară pentru public, opiniile critice au fost, inițial, amestecate. Unii ruși nu au simțit că e suficient de reprezentativă pentru valorile muzicale native și au exprimat suspiciunea că europenii au acceptat muzica pentru elementele occidentale. Într-o întărire aparentă a acestei afirmații, unii europenii l-au lăudat pe Ceaikovski că oferă muzică mai substanțială decât exotismul de bază și spun că a depășit stereotipurile muzicii clasice rusești. Alții au respins muzica lui Ceaikovski ca fiind „lipsită de gândire înaltă”, potrivit criticului muzical al New York Times, Harold C. Schonberg, clasificând lucrările sale oficiale ca fiind deficitare, deoarece nu au respectat cu strictețe principiile occidentale.

Printre melodiile mele preferate din repertoriul său se numără Spărgătorul de nuci – Dansul zânei și Valsul florilor.

Le redau în continuare, alături de un clip cu Best of. 

Acest articol este o traducere după un site Wikipedia

 

 

 

 

simfonia-culturii-page-001

6 răspunsuri la “Simfonia culturii – 43”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: