And I miss you, when you’re gone… in memoriam

Astăzi voi fi subiectiv. Nu-mi pasă. Nu-mi pasă de subiectivism, nu de subiect în sine, căci subiectul e… greu de ignorat pentru mine. 😦 Poate unii vor zice că fac caz, alții că nu e locul, poate că unii vor trece peste, poate că… am și eu dreptul să mă exprim o dată pe blogul meu. Nu mai aștept să scriu despre asta în alt context, iau contextul și-l fac praștie aici.

Vreau să comemorez un artist care azi a dispărut din realitatea  noastră. 

Deja de la rândul ăsta am dat drumul spoilerelor și fiecare e liber să stea să citească sau să plece mai departe. Comerorez pe cineva care a devenit parte din viața mea aproape zi de zi timp de 15 ani. Pentru că azi, 15, nu va mai sinonima cu comemorarea lui Eminescu (n-a fost niciodată despre el în viața mea, de fapt), ci va însemna ziua în care vocea lui Dolores O’Riordan și-a pierdut puterea ecoului, iar eu o licărire. Pentru că speram… să o văd… și pentru că nu-s un bun român, na. Da, l-am dat pe poetul românilor pe-o irlandeză rockeriță care s-a făcut cunoscută lumii întregi când striga (atât de melodios) în fața unui microfon cât de Zombie putem fi în viață și cum moartea nu-și are sensul dacă e adusă cu forța în viața celorlalți. Să zicem că nici la ea n-a fost cu mult diferită situația, dar…

Aveam vreo 14 ani când ascultam prima dată The Cranberries. Aveam pentru prima oară-n viața mea un computer , mi se împlinise visul cel visat ani de-a rândul și începeam să cunosc apa mare a muzicii internaționale (eu, cel crescut în casă cu bunicii…), rock-ul. Nu știu ce s-a întâmplat acolo, s-au unit astrele, serendipity, cum spune un cântec de-a lor, dar m-a lovit rău… știam engleză bine de atunci, si un cântec îmi atrăsese atenția în mod special. Bosnia. 

 

„I would like to state my vision

Life was so unfair

We live in our secure surroundings

And people die out there”

„Aș vrea să-mi fac cunoscută viziunea

Viața e atât de nedreaptă

Trăim între zidurile noastre sigure

Iar oamenii mor afară”

 

Da, o melodie militantă. Și tristă. Cu mesaj. Cam la fel ca multe melodii care-mi plac, în defavoarea celor ascultate de amici și prieteni de-ai mei. Poate de-atunci am conștientizat că o melodie trebuie să spună ceva ca să mă umple așa cum au făcut-o ei cu multe creații muzicale.

Sînt biciuit alene de amintiri. De clipele alea, de vocea ei care-mi ținea companie pe autobuzele Sibiu-Baia Mare și retur, pe drumurile parcurse în ultimii 8 ani, de modul cum mă făcea să cânt și când nu simțeam nevoia s-o fac, dar rosteam… și simțeam… și uneori lăcrimam… adică mă descărcam. Exact ca un prieten bun. Nu degeaba mulți spun că muzica e prietenul lor cel mai bun.

Nu pretind că am coerență (cine naiba are?). Nu cu acest post. El iese ca un strigăt, nu ca un sunet muzical articulat. E ciudat. E atât de ciudat cum artiștii cu care ai crescut (sau nu), pe care i-ai ascultat ani de zile (sau nu) și care au însemnat ceva pentru tine emoțional (mereu), îi percepi ca pe niște cunoscuți, ca pe unii de-ai tăi. Artiștii mor primii, ai zice. Păi, la inflația asta de morți ale artiștilor, ai impresia că ți-o iau înainte la ceva. Că ceva se dă undeva și tu nu știi, nu reacționezi, doar privești. Te privești în ei și chiar ai impresia că ei și tu sînteți una… sau… e doar o iluzie. Un vis. Sau chiar tu exiști în alții și ei în tine și existăm așa mult și bine pe pământ în mii și milioane de forme…la infinit. Nemurirea. Sau e doar teama. Te sperii să nu dispari și tu, pentru că nu știi exact unde ți-au luat-o ei înainte și, într-un fel, ești și invidios. Le porți pică, un pic. O fi ego? O fi nostalgie? Of, fii… fii mai cinstit. Nu ca mine. NU ca toți ceilalți. Fă asta când trăiesc. Trăiește cu ei. Încurajează-i. Fii cu ei dacă ești. Pe bune.

Nu știu dacă am fost îndeajuns… nu știu dacă trebuia să fiu (aici, acum)… faza e că scriu un roman care umblă mult în zona aia cu Dolores și cu mine, cel de acolo, și poate asta explică totul sau… nu e nimic de explicat.

Am încercat și o traducere a ultimului lor single:

Somewhere in between here and heaven
Somewhere in between where and why
Somewhere in another dimension
I can hear you asking me why

Why
Why

Tell me can you hear me I’m calling
Tell me you can hear me don’t cry
Tell me that you’re not feeling lonely
Somewhere in between where and why

I will wait for you
Will you wait for me
I will wait for you
Will you wait for me

Tell me
Tell me
Tell me
Tell me

Somewhere at the crossroads of nowhere
Somewhere at the crossroads of why
Somewhere in another dimension
I can hear you asking me why

Why
Why

Will you wait for me
I will wait for you
Will you wait for me
I will wait for you

Tell me
Tell me
Tell me
Tell me

Somewhere in between here and heaven
Somewhere in between where and why
Somewhere in another dimension
I can hear you asking me why

Ooh, aww
Ooh, aww
Ooh, aww
Ooh, aww

Undeva între aici și rai

Undeva între unde și de ce

Undeva în altă dimensiune

Te aud întrebându-mă de ce

De ce

De ce

Spune-mi mă poți auzi când strig

Spune-mi că mă poți auzi nu plânge

Spune-mi că nu te simți singur

Undeva între aici și de ce

Te voi aștepta

Mă vei aștepta

Te voi aștepta

Mă vei aștepta

Spune-mi

Spune-mi

Spune-mi

Spune-mi

Undeva la răscrucea lui niciunde

Undeva la răscrucea lui de ce

Undeva în altă dimensiune

Te aud întrebându-mă de ce

 

 

 

And I miss you, when you’re gone… Și-mi lipsești când nu mai ești…

F1 Rocks at the Sidney Myer Music Bowl - Australia

foto: aol.com

 

 

 

 

Anunțuri

6 gânduri despre „And I miss you, when you’re gone… in memoriam

  1. In inima ta e nemuritoare!

    1. Cu siguranță, Vero! Atâtea amintiri…

  2. Mi-au plăcut totdeauna The Cranberries, sound-ul, vocea puternică și modulată a lui Dolores O’Riordan și acest omagiu necesar, de suflet, pentru artista a cărei dispariție a fost trecută la noi în revistă , colo, printre alte informații.

    1. Vă mulțumesc din suflet pentru cuvinte și contribuție! Așa e, în presa românească, din păcate așa cum se obișnuiește prea des, evenimentul a fost nu numai trecut cu vederea, dar și indus într-o zonă neprincipială, fără dovezi solide jurnalistic și nu numai.
      Pentru mine, așa cum am scris, Dolores va ocupa mereu o bună parte din viața mea, am perceput-o aproape ca pe un prieten pe care, deși am întâlnit-o doar în imaginarul meu și prin intermediul versurilor și muzicii celor de la The Cranberries. Încă găsesc melodii minunate și „valabile” trăirilor mele, de pe albume mai vechi și mai puțin explorate până acum. Încet-încet, am să-mi completez colecția de melodii dragi de la The Cranberries cu aproape toate piesele lor, dar e păcat… e păcat că acum se întâmplă asta și îmi rămâne un mare regret că nu am reușit să-i văd în concert…

  3. Când pierzi, cauți, și… găsești ceva nou despre ține.

    1. Aşa e 🙂 îmi place mult ce ați spus.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

călătorru'

“Să trăieşti pe Pământ poate fi scump, dar include o călătorie gratuită în jurul soarelui în fiecare an.”- A.B.

Gara pentru noi

blogul Renatei

Inimă de carte

recenzii de carte, semnal editorial

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Calator spre infinit

O lume este un loc in care existi

Cartea Daath Publishing

Books - a reflection of consciousness

Anca și cărțile

Când înveţi să citeşti, devii liber pentru totdeauna.

Imaginary Coffee

Sometimes we need fantasy!

Paul Militaru

Photography Portfolio

gânduri însingurate

eu cu gândurile mele… şi… atât!

Inchirieri de idei

Pe scurt despre absolut tot

GEORGE SORIN VENETE

#vorbește, sufletul nu te va ierta niciodată pentru tăcere!

Everyday lifestyle

Make something everyday change your life

brăilaltfel

braila vazuta prin ochii mei

Gogea's Blog

"Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri." (Regele Mihai I de România)

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

SUNT UN ADOLESCENT REBEL

.... si asa vreau sa raman...

MiCo

pagina oficială a autorului Mihai Cotea

Blogul unei cinefile

Filme, seriale, recenzii și recomandări

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close