„Devenirea prin suferință”, parcursul celor puternici

 Este o pasăre? Este un avion? Nu, e Superman! Țin minte că așa începea seria Superman, pe când eram mic. Tot gândindu-mă la el, intersectându-mă cu cartea domnului Gociu, mi-a venit în minte următoarea metmorfoză: Este o carte de aventură? E un roman? Nu, e purul adevăr. Chiar așa și este. Devenirea prin suferință, ca trăire și ca volum de memorialistică (sertărașul unde am îndrăznit să o încadrez), este purul adevăr. Un adevăr trăit de o persoană încercată, dar puternică, un soi de Superman al zilelor lui: naratorul autor, domnul Grig Gociu.

Mi s-au întâmplat două lucruri interesante citind cartea domnului Gociu. De unul din ele am fost avertizat de autor și a devenit o „avertizare” cât se poate de reală: Nu o să o poți lăsa din mână, îmi spunea domnul Gociu într-una din convorbirile noastre telefonice. Îmi spusese, de asemenea, că aceasta era, de fapt, impresia unui alt cititor de-al său. I-am simțit bucuria din glas și nu întâmplător. E minunat să auzi, să citești de oameni care te-au citit și care au respirat cuvintele pe care le-ai scris. Asta am simțit și eu cu cartea domnului Grig Gociu, iar asta îi dă un plus mare volumului, care e, de fapt, o trilogie juxtapusă într-un singur volum. Unul aniversar. Ajungem și acolo…

18518262_10154401127310458_4540271985713767991_o

foto: Facebook

O carte de memorialistică poate părea plictisitoare unora, la prima vedere așa îți dă impresia, iar singurul lucru care ar putea să contrazică prima impresie e meșteșugul de povestititor al autorului. Meșteșug pe care, îmi permit să-l spun, domnul Gociu îl posedă cu prisosință. Are acest dar prin care spune lucruri rupte din cotidian, deloc ușor de digerat, deseori, dar într-un mod prin care te face captiv, ca cititor, în povestea vieții sale. Avertizarea sa, care unora le poate părea lipsită de modestie, e cât de poate de realistă. Nu vei putea lăsa cartea din mână, s-a adeverit. Așa e!

Celălalt lucru interesant care mi s-a întâmplat ține de crezul meu și poate că nu e împărtășit de toți. Obișnuiesc să fug de trilogii, serii de autor ș.a.m.d., pentru că nu prea funcționează la mine. S-a mai întâmplat o singură dată, atunci când am citit-o pe Cristina Nemerovschi pentru prima oară, fapt care, funcționând, m-a făcut un cititor fidel al ei.  Dacă mă convinge o poveste dusă pe sute de pagini, mult mai multe decât de obicei, înseamnă că deja îmi place autorul la modul cel mai serios. Înseamnă că există rezonanță. Același lucru l-am trăit a doua oară cu prilejul volumului domnului Grig Gociu, Devenirea prin suflerință, care este, la bază, o trilogie, apărută pentru prima oară în 2013 cu denumirea Căminul Racoviță, autorul unind cele trei volume ale Căminului Racoviță într-unul aniversar, la a optzecea aniversare a dânsului, prin această formulă inedită, Devenirea prin suferință (2016). 

Nu mai citisem un volum confesiv bazat pe redarea traiului din perioada instalării comunismului în România. Problematica legată de obsedantul deceniu ’50-’60, așa cum l-a descris domnul Gociu, și tot ce a implicat el din punct de vedere istoric, parcursesem tematic prin intermediul bibliografiei cerute de Facultatea de Istorie pe care am absolvit-o cu câțiva ani în urmă. Nu pot spune că sînt străin de povestea comunismului (a nu se citi „poveste” prin definiția basmului, nu a fost nici pe departe un basm), dar una e istoria politică și altfel se simte istoria evenimențială. Înspre acest loc a bătut volumul domnului Gociu. Nu la cum era, ci la cum se simțea, la fel ca la meteo (sînt 0 grade celsius afară, dar se simte ca și când ar fi -5 grade).

14468741_10153778144080458_6795726048718065278_o

foto: Facebook

Povestea studentului Gociu de la Facultatea de Științe Naturale din cadrul Universității Victor Babeș din Cluj (devenită, ulterior, Universitatea Babeș-Bolyai, la 1960) comportă multe fațete care fac din lectură un deliciu pentru cei însetați de curiozitate. Avem fațeta studentului dedicat și doritor de carte, de devenire, cel care trece peste suferințele îndurate de un sistem meschin pentru că are în minte un țel clar – parcurgerea drumului, așa cum e el, până la destinația finală, absolvirea. Fațeta studentului care crede în ce și-a ales.

Mai apoi, avem fațeta tânărului curat la suflet în fața Marelui Oraș. Un tânăr care-și trăiește viața și trece, nu de puține ori marcat, cu sufletul pâlpâind după întâlnirile pe care i le prilejuiește destinul, fie că vorbim de povești de dragoste sau de legături amicale cu toți cei asemenea lui, trăind la maxim tot ce i se oferă, cu același Eu inconfundabil. Ancorat în partea dulce a vieții de student, dar și în partea reală și mai amară a acesteia, pentru el, un copil din provincie, supist și blatist, adică fără mâncare asigurată și cazare la cămin. Aici se cer anumite lămuriri și, totodată, aici apare ce-a de-a treia fațetă, ce a micului om în fața Timpului Său.

Ce însemna să fii supist și/sau blatist în epoca obsedantului deceniu? Ei bine, pentru cei neavizați, e bine de știut că mâncarea, o bună bucată a perioadei comuniste, se dădea în rații, într-o cantitate bine determinată printr-o cartelă de carton. Așa cum sînt scrise acum pe cardul de sănătate toate bolile și evenimentele din tabloul patologic al fiecăruia, tot așa se scriau pe atunci, la facultate, de pildă, mesele avute de X sau de Y. La căminele studențești era la fel, doar că nu toți beneficiau de neprețuita cartelă. Aici intrau anumiți indici de condiționare. Media de admitere și dosarul de la Cadre (o secție coodonată îndeaproape de Securitate și care-ți stabilea „valoarea de autenticitate” pe piața infamă a oamenilor socialismului în funcție de anumite criterii: origine socială, orientare politică, religioasă, parcurs biografic, etc., descuindu-ți sau încuindu-ți uși după bunul plac al partidului / a unor oameni influenți). Studentul Gociu Grigore, fiu de țărani din Oltenia, ar fi trebuit, aparent, să nu aibe mari probleme cu originea socială sănătoasă alor săi, dacă nu ar fi intervenit un mic detaliu : Întovărășirea. Același „mic detaliu” care l-a împiedicat să aibă cazare în cămin și bursă de merit timp de 2 ani, timp în care a trebuit să se descurce așa cum a considerat de cuviință, trecând peste piedici care i-ar fi întors din drum pe mulți dintre studenții de azi. Și totuși el a absolvit, a iubit, a rămas rotund la suflet. 

10250125_627031580704960_6501054510628274518_n

domnul Gociu Grigore, profesor universitar Facultatea de Geografie, Universitatea București, filiala Drobeta Turnu Severin, autor al volumului Devenirea prin suferință; Facebook

Domnul Gociu aparține unei ultime generații care are o caracteristică deosebită, greu de găsit în ziua de astăzi: o bunăcuviință față de omul de lângă el, o calitate care, alături de alte date, coroborate, au dus la supraviețuiri miraculoase din punct de vedere sufletesc, în negura comunismului. Nu pot decât să mulțumesc autorului că mi-a permis să îi cunosc povestea, doamnei Helene Pflitsch, că mi-a oferit prilejul să-l cunosc pe autor și vieții pentru această experiență!

Devenirea prin suferință  este o carte care te duce într-o lungă plimbare prin noaptea comunismului cu o flacără mereu aprinsă. Umanitatea, poate una din puținele speranțe din epocile reci ale lumii. Parcursul nu e ușor, dar e necesar.

Mi-a plăcut mult că domnul Gociu nu s-a canalizat doar pe latura nefastă a vieții sale de student supist și blatist din acele vremuri, ci ne-a arătat și latura frumoasă a epopeii sale. Distracțiile din cămin, iubirea (povestea sa cu grecoaica Marianthi, cu Alexandra și cu A.A., fiecare din ele comportând o poveste specială a sa și a lor, implicit), tinerii puternici (Mihai Cocuz, basarabeanul cu trista sa poveste de viață, Rex Balicorum și suferințele pe care le-a trăit și la care a fost martor în colonia de muncă forțată de la Baia Sprie sau la închisoarea din Sighet) și poveștile celor care nu au supraviețuit…

Devenirea prin suferință ne pune față-n față cu noi și „greutățile” vieților noastre. Suferim? Devenim? Cum devenim? Cine devenim?

Recomand din tot sufletul acest volum emoționant!

titlu: Devenirea prin suferință

autor: Grig Gociu

editura: Singur

an: 2016

pagini: 545

2 răspunsuri la “„Devenirea prin suferință”, parcursul celor puternici”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: