Citatul de duminică (7): autorul de texte pentru Facebook

Scriitura începe să devină constrânsă și determinată de particularitățile mediului tehnologic. „Nu există autor mai constrâns în comunicarea sa, ma puțin liber decât autorul de texte pentru Facebook. Mijloacele pe cât de complexe, pe atât de limitative de construire și transmitere a mesajului, ca și amestecul direct al receptorului în textele sale fac în așa fel încât tot ceea ce spune autorul să poată fi redus, cât ai clipi, la un număr de prefabricate discursive. Identitatea scriitorului de Facebook este, sută la sută, un construct determinat tehnologic și sociologic. Scriitura pe Facebook este obligatoriu fragmentară, intuitivă, provizorie, prescurtată, împănată cu emoticoane, care exprimă artificial trăirile care o însoțesc, și de instrumente multimedia, precum poze sau materiale video, care nu fac altceva decât să îi descentreze mesajul și să îl încadreze în ceva mai amplu. Mesajul este constrâns de mijloacele tehnice de expresie, de relația, conștientizată sau nu, dintre mesaj și identitatea autorului, de limitarea numărului și al opțiunilor de distribuire a mesajului, care îi mărginesc potențiala universalitate, de imposibilitatea controlului acestei distribuții, care îl poate plasa pe wall-ul cititorului între alte două banalități „senzaționale”, de identitatea, cel mai adesea cunoscută, a receptorilor, care îi influențează și profunzimea, și mai ales, de posibilitatea intervenției imediate a receptorului care va influența continuarea sau încetarea scriiturii. În timp ce cartea este un mediu mai degrabă distanțat, care permite accesul la intimitatea autorului tocmai prin această distanțare, Facebook-ul îi reduce autorului potențialul de distanțare și îi evaporă charisma, îi blochează disponibilitatea de a spune lucruri greu de spus, acele lucruri <<interzise>> pentru formularea cărora în scris autorii adevărați și-au asumat cele mai mari riscuri”.

(fragment din volumul Filosofia singularității- Creierul global o etică a gândirii fără om, Bogdan Popovenciuc, editura Eikon, 2016, p.53)

 

1166632

foto: Libris

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: