Colecția DH: (2) Ochiul Sinelui

Într-un celebru citat, marele clasic William Shakespeare, ar fi spus, Sunt mai multe lucruri în cer şi pe pământ, Horaţiu, decât cele visate de propria ta filosofie, iar noi, oamenii, știm atât de puține… în primul rând, n-avem idee de esențial, după cum mi-am dat seama parcurgând volumul Ochiul Sinelui-de care nimic nu se poate ascunde.

Cartea despre care voi schița unele idei, scrisă de David Hawkins (md., phD.), a fost publicată în limba engleză în anul 2001 și a apărut la noi, în traducere în limba română, în 2005, la editura Cartea Daath.

Dacă în primul volum al seriei Putere versus forță, autorul ne familiariza cu cercetările care au făcut obiectul studiilor sale de-a lungul a foarte mulți ani, în Ochiul Sinelui, Hawkins trece la acțiune. Intră-n pită, cum se spune pe la noi, prin Ardeal.

Am găsit, în volum, o serie de concepte cheie cu care, de mai multe ori, autorul a jonglat într-un mod fabulos. Vorbesc de un mic dicționar într-ale „hawkinsologiei”, ca să folosesc o singură umbrelă pentru un concept vast. Vast, pentru că tot volumul este de o întindere a informației foarte greu de cuprins. În orice caz, alături de Letting go (momentan), acesta e încă un volum al autorului ce trebuie parcurs de mai multe ori pentru a-ți asigura o asimilare decentă și pentru a-ți dresa, într-un fel, mintea, pusă mereu pe harță.

Voi începe cu ceea ce autorul numește Prezența, despre care aflăm că este un continuum care ocupă ceea ce înainte (adică, din păcate, acum-ul multora) ocupa un spațiu gol. O conștiență asemănătoare cu Sinele (cu S mare) care pătrunde esența oricui. Esența acestei Prezențe este Dumnezeu ( cel numit de noi), prezent în toate persoanele,ființele și obiectele din jur. Toate acestea sunt egale ca importanță căci, „mobilele dintr-o încăpere sunt egale cu pietrele și cu plantele”. Acest Sine este omniprezent și omniscient, întrucât, ocupând totul în jur, observăm că nu mai lasă loc de imperfecțiuni, nevoi, dorințe sau lipsuri.

Paralela aceasta între Prezență-Dumnezeu-Sine, din prima parte a cărții (vol.I-X; departajare care-mi aparține) ne introduce mintea, la nivelul metaforei,  în apa totală a Sinelui, folosindu-se de trezire, ca într-un botez concretizat prin intermediul autorului. Și nu, nu e spălare pe creier. Unii ar putea să spună asta, eu țin s-o subliniez. Totul se face cu un acord dinainte stabilit. Informațiile acestea ajung la cei care le citesc, cu un anumit scop. Îmi permit să spun și să cred asta.

Această primă parte a cărții comportă un aspect prozaic (în cel mai bun sens) prin care cititorii se „împărtășesc” din experiența reputatului psihiatru, urmând ca-n partea a doua (cap.XI-XXI), autorul să o facă, primind pentru sine întrebările celor care-l văd citindu-l.

Cum spunea și David Hawkins, „într-o societate a orbilor,un protestatar care vede lumina este considerat un non-patriot, un iconoclast sau un laș și, cu certitudine, o amenințare la adresa status quo-ului”. La ce sunt bune etichetele minții dacă nu la împlântare și clasificare? (La arhivarea sufletelor în pseudo-sertare). O etichetă folosită de mii de ani e cea a păcatului, despre care autorul a vorbit foarte lucid în carte (vezi foto de mai sus). Dacă am exersa umilința mai des, poate că am ajunge să mulțumim mai mult și să dăm și celorlalți din ceea ce sinele (eul) crede că are. Un exemplu bun, în acest caz, e însuși autorul, care, trecând peste eu am, ignorând negația (care nu e altceva decât o altă fațetă a lui eu am, cu un „n” în față) și ajungând la dau (fără „eu”, a se observa), a parcurs un drum frumos spre această dăruire a celor din volum.

Un episod minunat al cărții pe care voi încerca să-l aplic mai des în viața mea. Să scot eu-l din propozițiile zilnice. Cu siguranță n-are să fie ușor, vorbim de automatisme, dar merită.

Iluzia sinelui separat ne dă impresia că noi suntem dincolo de ceilalți și că avem ceva, or acest lucru nu există în țesătura perfectă a Sinelui Universal. Ne aplecăm prea mult pe forme ignorând fondul, care e Totul. Din care facem parte și noi. Eul individual nu poate fi conștient decât de sine însuși, de existența sa, „ca o consecință a Conștienței superioare”. Mergând mai departe, constatăm că totul e subiectiv și că nu poate fi altfel, ținând cont că în marea majoritate a timpului ne bazăm pe percepție. 

În Realitate nu există cauzalitate, nici liniaritate. Apariția unui lucru depinde de tot ceea ce există în univers și comportă punctul de vedere din care este observat. Când vorbește de apariție, autorul nu se referă la ceea ce există în exterior, ci la ceea ce trece din starea de nemanifestat în cea de manifestat. În această cheie, până și eterna dihotomie evoluție vs. creație merită privită altfel.

Câteva alte idei ale cărții ar merita, totodată, să constituie tag-uri (iar etichetez) de volum: non-atașare; renunțare la vinovăție; evitarea creării de dușmani; adevărul depinde de context. 

O adevărată tornadă de informații captivante în această primă parte a cărții, totul pentru ca, din a doua parte, să ne întoarcem la argument. Găsim, iată, o altă privire asupra Prezenței.

Ce spuneam mai sus? Separație, iluzie, Prezență, iar acum, potențialitate latentă, secretul universului. O fascinantă belvedere din partea domnului Hawkins.

Stați, lucrurile nu se termină aici, primim, spre ultimele pagini, viziuni captivante cu privire la resentimente și la modul în care obișnuim să ne trăim viața.

Despre resentimente aflăm că nu depășesc cu nimic mai mult decât banalul nivel al poziționalității, adică al adoptării unei poziții. Ceea ce ne ține în acea poziție luată este, iarăși, mintea (eul care face și are), căci viața este trăită exclusiv la nivelul experienței. Din experiență decurge percepția, de acolo vine poziționalitatea și imediat după, emoțiile și sentimentele.  Nimic mai simplu.

Dar, hai mai bine, la final, să ne întrebăm despre această Mare Necunoscută, iubirea.

Conform DEX, CONȘTIÉNȚĂ s.- luciditate. (Bolnavul e în stare de ~.) Luciditate, deci? Sau starea de conștiență a pacientului 😉 nu e decât visul, de fapt? Iluzia? Vă las pe voi să descoperiți.

Merită citit și recitit acest Ochi al Sinelui, măcar de dragul de a te mai trezi o dată.

titlu complet: Ochiul Sinelui-De care nimic nu se poate ascunde

autor: David Hawkins

traducător: Robert Malishitz

an: 2005

pagini:366

foto: Cartea Daath

 

 

Publicitate