Citatul de duminică (9): Jocul reflexelor

… La câteva sute de metri, în linie dreaptă de casa în care Achim își îmbrățisa femeia, un copil bolnav de scarlatină, în casa bunicului, stătea îmbrăcat cu paltonul pe el… Apoi era dezbrăcat și vârât sub plapumă… Apoi iar îmbrăcat… Maică-sa umbla șchiopătând prin casă, aruncând priviri neliniștite pe geam, prin care jocul reflexelor arătau că de jur-împrejur casele ardeau în flăcări. „De ce șchiopăta mama?”, se întreba copilul curios, și ar fi întrebat-o, că o și văzuse, și el știa de ce, numai ea se zăpăcise și nu părea să-și dea seama de unde îi venea șchiopătatul. Când se auzise cum afară geamurile erau sparte cu violență, ea își scosese un inel din deget (îi cunoștea acest inel, când îi săruta mâna îi vedea briliantul) și îl vârâse într-un pantof. Pe urmă se încălțase cu acest pantof… pe urmă se repezise să-l îmbrace pe el iar, să fugă cu el. Dar unde? Tatăl încerca s-o liniștească. „Stai liniștită, îi spunea. Nu e nimic de făcut. Poate nu vin aici…” Dar curând ușa fu spartă dintr-o singură lovitură și în casă năvăliră legionari cu pistoalele în mâini. „Îl luați numai pe el”, ordonă unul din ei.În clipa aceea copilul îl văzu pe taică-su cum își duce mâna în buzunar și apoi imediat la spate (amândouă mâinile) și se înghesuie între șifonier și perete. Se auzi un zgomot: cădea ceva, dar legionarii nu auziră nimic și îl îmbrânciră pe om afară…

Totuși, după două ore el se întoarse și povesti cum scăpase ca prin minune. În stradă, în timp ce se pregăteau să-l urce împreună cu alții în camion, apăruse, mergând puțin cam împleticit, popularul actor C.G. care, vesel nevoie mare, ca și când ceea ce se petrecea era ceva sărbătoresc, se amestecase printre legionari și îi felicita: „Bravo, băieți, dați-i înainte… A, Moscovici, strigase el când îl văzuse, tu vino cu mine să bem un șpriț, și îl luase de gât și se îndepărtase astfel cu el cântând „Sfântă tinerețe legionară”. Se cunoșteau de douăzeci de ani… Știa el ce îl aștepta pe ziaristul Moscovici, om de stânga, trecut, desigur, pe lista celor care urmau să fie exterminați? Pândise clipa și se prefăcuse beat? Iată că îi reușise. Legionarii îl recunoscuseră și știau cumva că era legionar important? Dar era? N-a reușit să afle, nici n-a încercat, s-a lăsat dus de el într-o cârciumă, unde într-adevăr de astă dată marele actor s-a îmbătat tun…

Și spunând acestea, tatăl rămase apoi tăcut… Se gândea la ceva… Da, își aminti. Se duse în colțul dintre șifonier și perete unde se chircise mai înainte și dădu șifonierul la o parte. Scoase de-acolo un obiect masiv, o tabacheră de aur… „Tată, zise băiatul, am văzut când ai aruncat-o… Și mama, se lăudă el, spunând ceea ce văzuse că făcuse și mama… Și cu toate că era atât de mic, înțelese de ce: dacă scăpau, să nu piară apoi de foame… Auzise ce îi spusese bunicul: „Au venit vremuri grele pentru neamul lui Israel…”.

(fragment din romanul Delirul, Marin Preda, editura Expres, București, 1991, pp.240-241)

marin-preda-delirul_8372858

foto: anticariatuldenoapte.ro

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: