Colecția DH: (4) Adevăr vs. falsitate

Cel de-al patrulea volum al colecției David Hawkins, Adevăr versus falsitate – Cum le putem diferenția, a apărut în 2008, tradus în limba română la editura Cartea Daath. Spre deosebire de predecesoarele, considerate ca făcând parte dintr-o trilogie (denumită Putere versus Forță), conceptul acestei cărți se întoarce spre un subiect abordat de autor în primul volum al trilogiei, cu același nume, ducând tema la nivel de detaliu. Pentru cei care nu au urmărit această serie a recenziilor, reamintesc faptul că în prima carte a seriei, David Hawkins ne făcea cunoștință cu o metodă inovatoare și intens studiată de acesta – kinesiologia, studiul răspunsului muscular la adevăr și falsitate, bazat pe reacția respondentă a conștiinței înalte din noi (spiritus mundi), „baza de date a Universului”.

În acest sens, autorul declară că lucrarea sa „este rezultatul unei vieți dedicate descoperirii miezului și esenței Adevărului însuși și modului în care acesta poate fi recunoscut, exprimat și definit”. De asemenea, un alt detaliu demn de luat în considerare e transmisiunea datelor acestei cărți care s-a făcut succesiv, atât prin cărți, cât și pe suport video sau în conferințe. Așadar, o teză susținută.

În carte, ideile profesorului psihiatru Hawkins sunt desfășurate de-a lungul a patru secțiuni și 18 capitole, mânat fiind de o intenție mai mult decât nobilă – „alinarea suferinței grație înlocuirii falsității cu adevărul și prin împărtășirea cunoașterii modului cum se poate ajunge la adevăr pe cont propriu, deoarece calea către sursă există înăuntrul fiecăruia”.  Totodată, autorul ne avertizează că unele/ multe idei și perspective ale volumului vor scandaliza cititorul sau, cel puțin, au potențialul să o facă, deoarece „sabia adevărului” lasă mereu durere în urma sa. „Materialul ia în considerare totalitatea experienței umane și evoluția vieții printr-o nouă și relativ recent descoperită modalitate de cercetare” (menționată mai sus), alături de observații și înțelegeri multiple. Personal, nu m-am simțit scandalizat de anumite idei însă, recunosc, unele m-au intrigat destul de tare și n-am simțit nevoia să le îmbrățișez. Le voi aminti spre finalul acestor rânduri.

Pentru început, ar fi util de menționat faptul că mintea noastră caută confirmarea a ceea ce crede, ei doar îi place să creadă că este dedicată adevărului, după cum aveam să-mi reamintesc din alte cărți scrise de domnul Hawkins.

20181022_105107

 

Dar ce e, de fapt, minciuna? În niciun caz reversul adevărului, cum am fi înclinați să credem, ci, conform Adevăr versus Falsitate, minciuna este absența acestuia, așa cum, urmărind această paradigmă, întunericul reprezintă lipsa luminii. Ajunși în acest punct, suntem înclinați să ne divizăm. Da, doar că în Realitate nu există separare ci, filosofând pe marginea unui concept fascinant al lui Descartes, întâlnit deseori în carte, Res Cogitans (mintea) diferențiază cu greutate res interna de res externa (adică mentalizările despre aparenta înfățișare a lumii versus lumea așa cum e ea).

Și-atunci cum evoluează conștiința?

  1. Hawkins explică faptul că dacă privim mintea ca pe un produs al conștiinței și nu ca un substrat al acesteia, e esențial să înțelegem, în primul rând, natura și originile conștiinței care „e o expresie sau calitate a esenței vieții”.Avem,în acest sens, un întreg capitol care se ocupă de această problematică. Eu voi intra și mai mult în miezul cărții și mă voi referi, în cele ce urmează, la cele trei componente ale adevărului verificabil. Acesta (adevărul verificabil) este:
  2. un produs al conținutului
  3. al punctului din care este observat plus
  4. al influenței intenției și a
  5. contextului care reflectă
  6. înțelesul

Mai simplu de-atât, o diagramă:

20181010_114741

Întotdeauna când vrem să fim tributari lucidității și adevărului, atunci când analizăm un eveniment, e esențial să-i studiem cauzalitatea din cât mai multe perspective pentru că pentru un căutător al adevărului „renunțarea la atașamentele față de poziționalități este o condiție necesară și, prin urmare, cea mai importantă încercare”.

Dar, n-are rost să ne amăgim. Această străduință este aducătoare de stres, nu-i așa? David Hawkins a intuit asta și a redat cele trei modele de stres descrise de Hans Seyle :

  1. Reacția de alarmă
  2. Stadiul rezistenței
  3. Stadiul epuizării și dezechilibrului fiziologic (catabolic)

Cu toții am trecut prin asta, drept?

Așa de ușor ne iluzionăm! Cum spunea Socrate, cu mii de ani în urmă, problema iluziei nu este că ar fi ceva eronat, ci că pare ceva real, dar o minte matură, spune autorul nostru, știe cum să se simtă confortabil și cu incertitudinea care duce, în final, la descoperire, ingredientul necesar al vieții.

În secțiunea a doua (Aplicații practice) avem șansa să descoperim, iată, o multitudine de calibrări. Măsurători pentru tot felul de aspecte de la religii, energia muzicii, tipuri muzicale, perioade, artiști, trecând prin diferite sporturi și pasiuni, filme, celebrități, politică, oameni influenți și terminând cu știința și școala. O parte consistentă a detalierilor pe baza acestor măsurători a reprezentat-o America, politica ei, superioritatea ei (calibrată la 421!, n.b-SUA, nu toată America), naivitatea ei, efectul anti-SUA ș.a.m.d., creându-se un halou ușor derutant și puțin deranjant prin persuasiunea de care a dat dovadă domnul profesor pe această temă. Un punct minus al cărții, în opinia mea și, ca să rămân la aspectele problematice (un titlu de capitol, însuși), pe alocuri, D. Hawkins mi-a dat impresia că se contrazice. De exemplu avem afirmația 1. „Spiritul critic se calibrează, de fapt, la un nivel scăzut pentru că foarte adesea este considerat o expresie a invidiei, meschinăriei mărunte și ranchiunii izvorâte din gelozie” versus 2. „A crede că o condiție va dispărea pur și simplu dacă nu mai este observată sau nominalizată înseamnă naivitate”. Cum se face asta dacă nu prin critică? Conform DEX – CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare).

Și am să închei seria criticilor constructive (sper că mai există conceptul ăsta), rezumându-mă puțin la câteva calibrări abracadabrante legate de Hitler & Co. Adolf Hitler, în sine, este considerat, ca poziționare calibrată, începând de la  nivelul 430 (nivelul rațiunii) la perioada de debut a carierei sale, spre cel de 40, probabil după momentul 1933. Nelămurirea mea se îndreaptă spre anul 1925, când Hitler, la începutul carierei fiind, a scris polemicul volum Mein Kampf (Lupta mea), teorizând ceea ce avea să devină regimul nazist, cu toate ale sale. Personal, am avut curiozitatea să citesc cartea, în facultate, dar a trebuit să mă opresc rapid. Gustul urii e extrem de neplăcut.

20181022_104930

 

Sau cazul Leni Riefenstahl , adulatoarea lui Hitler și realizatoarea celor mai impactante filme de propagandă ale partidului nazist. E drept că Leni nu a creat doar asta, dar cu toate acestea, calibrează la 450. Probabil explicația rezidă în naivitate (ca-n cazul SUA unde mi-ar fi plăcut o nuanțare mai largă, nu doar tonuri marginale de culoare referitoare la războaiele Statelor Unite, dacă tot s-a deschis subiectul) sau în neajunsul rațiunii, redat de Hawkins în Putere versus forță prin „Eșecul de a distinge cu claritate diferența dintre simboluri și ce anume reprezintă ele și confuzia între lumile obiective și cele subiective, fapt care limitează înțelegerea cauzalității”. Mie îmi sună a iraționalitate, dar e doar părerea mea subiectivă.

20181022_104839

Trecând peste toate acestea, am să închei în notă pozitivă cu (încă) două puncte tari ale cărții – subcapitolul dedicat sofisticii, ce reprezintă folosirea conștientă a unor raționamente false care denaturează adevărul, și, în cadrul sofisticii, revelarea unui concept cheie dus la rang de limbaj popular în zilele noastre: „meme” (răspândirea sau persistența unei idei printr-un termen, concept sau cuvânt cheie). Dacă nu știați, există și o ramură științifică ce studiază meme-urile, denumită memetică, cu o importanță sociologică considerabilă.

Voi termina și eu cu un meme al celorlalte epoci de tristă amintire, mai relevante nouă: „Învățați, învățați, învățați”, citiți & gândiți. 🙂

 

titlu: Adevăr versus falsitate – cum le putem diferenția

autor: David R. Hawkins

editura Cartea Daath

an: 2008

nr. pagini: 490

traducători: Robert Malischitz, Daniela Pascu, Monica Bănărescu

 

ADEVAR-500x500

foto: Cartea Daath

 

7 răspunsuri la “Colecția DH: (4) Adevăr vs. falsitate”

  1. Desteptaciunea, capacitatea de a aduna informatii sau cunostinte si de a le procesa intr-o forma (aparent) logica, ba chiar si inteligenta fara de iubire, aduce si este suferinta. De-aceea am si scris acel motto al editurii si al meu: „Iubirea de cunoastere fara de cunoasterea iubirii este insasi suferinta.” Am vazut multi oameni inteligenti, suflete care au intrat in aceasta existenta cu un potential mare sau, ca sa folosesc scala dr.Hawkins, cu un nivel spiritual destul de inalt, cum este cel din domeniul lui 400 – ratiunea – si care au fost capabili de monstruozitati, de actiuni impotriva vietii, de o cruzime ilogica din perspectiva mea. Cred ca nu este greu de observat acest lucru. Sau, cum spuneam in textul spectacolului Eternul Spectator: „intelepciunea fara de iubire poate deveni malefica.” Poate ca unele suflete isi aleg sau trebuie sa treaca si prin aceasta experienta pentru a putea atinge/cunoaste cu adevarat IUBIREA. Iluziile si valurile lumii, nedreptatea si frustrarea in fata minciunii, a condamnarii pe nedrept pot sa inunde corpul cu „otrava reactiei”, uitind ca sfatul principal pentru a avansa pe calea iubirii autentice este nu doar sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti, dar si sa te abtii de la o reactie agresiva, de la comportamentul si filosofia „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, ci, mai degraba, sa indrepti catre agresorul tau si celalalt obraz. Astfel, „reactia” ta este una de iubire si altruism: il ajuti sa-si descarce furia, ura, agresivitatea, frustrarea si suferinta ascunse in el insusi. Nu re-actionezi din acelasi nivel, ci tinzi sa atingi si sa ramii in nivelul pacii (600).
    Daca nu ar fi avut un nivel initial de putere suficient de mare, Hitler nu ar fi avut cum sa devina ce-a devenit. Nu ar fi avut cum sa atraga atitea alte minti care sa creada in „solutia” lui. Puterea pe care o radia in cimpul constiintei la vremea aceea o fi fost cu siguranta mare de a reusit sa convinga sau sa manipuleze atitea minti destepte. Nu am fost acolo, nu stiu cum era contextul, dar stii cum e, cel mai putin prost dintre prosti devine lider. De asemenea, se pare ca mintea omului nu poate invata decit izbindu-se intre zidurile binelui si raului. Foarte adevarat mi se pare si ca multe asemenea inteligente ajung sa fie „posedate” de idei pentru salvarea omenirii care exclud compasiunea si iubirea. Si observam in prezentul nostru cum oameni inteligenti, culti, educati adera la extremismul si nationalismul neo-fascismului. Asa ca… Depinde foarte mult de context, dar si, mai ales, din ce perspectiva privesti, din ce palier.

    Apreciază

    • Autorul spune, tot în „Adevăr versus falsitate”, și reia ideea și în „Transcenderea nivelurilor conștiinței”: „De-a lungul istoriei, sentimentul de frustrare legat de neîndeplinirea dorințelor egocentrice a condus la furie, răzbunare și chiar și la uciderea a milioane de oameni nevinovați. Aceasta este consecința insațiabilității egocentrismului transformată în barbarie și extremism militant totalitar. Această condiție se mai numește și narcisism mesianic malign pentru că, în esență, acest eu neevoluat îl invidiază și-l urăște în secret pe Dumnezeu, considerându-l rival” ( capitolul 6- Dorința, nivel calibrat-125)”. Nu știm cum a fost pe vremea lui Hitler, așa e, dar mai sunt câțiva supraviețuitori care știu cum s-au simțit când pumnul rațiunii acestuia s-a răsfrânt asupra lor a familiei lor. A ucide și a plănui crima până-n cele mai mici detalii, a o legaliza într-un fel, e un act de ură fără margini față de Dumnezeu/ față de creația sa, cum zice dl. Hawkins, dar de aici, nivel 125 până la rațiune (400+)… mă declar pierdut pe drum.
      Mulțumesc pentru contribuție! Partea bună e că totul e în schimbare, poate, cu timpul, vom vedea lucrurile altfel.

      Apreciat de 1 persoană

      • Ma bucur ca ai dat acest citat. Cu alte cuvinte, in niciun caz nu-l ridica in slavi pe Hitler. Ceea ce poate este mai greu de inteles este ceva extrem de simplu, de fapt: ratiunea este un nivel mai inalt decit nivelul urii, de exemplu, dar ii este foarte simplu sa „decada”. De-abia dincolo de nivelul iubirii neconditionate, 540, cind ratiunea/gindirea asa cum o intelegem si chiar este descrisa de autor, aproape ca nu mai exista, de-abia de-acolo in sus devenim liberi de pericolul de a naste monstri prin ratiune. In acelasi timp, aceste niveluri reprezinta si nivelurile energetice sau de vibratie, de frecvente. (explica in Letting Go) Cimpul sau mediul in care creste si se manifesta un asemenea „monstru” are si el importanta lui. La fel cum o saminta, plantata intr-un sol neprielnic, nu poate rodi, nu-si poate implini potentialul, la fel e valabila si reciproca. De unul singur nu ar fi reusit, nici el, nici Stalin, nici Ceausescu samd. Analizeaza definitia ta despre ratiune. Cum o intelegi tu personal, cum o simti, ce cimp se deschide, ce calitati are acest cimp din jurul acestui concept, ba chiar si din jurul cuvintului ca atare. Cred ca asta te va ajuta sa nu te pierzi pe drum. La baza oricarui conflict de limbaj sau filosofie se afla DEFINITIA si DEFINIREA. Nu doar aceea din dictionar, si aceasta diferenta este extrem de importanta. In niciun caz Hawkins nu a legalizat actiunile lui Hitler. Niciodata, nicaieri. Aceasta afirmatie a ta mi se pare o exagerare. Dar, cu timpul poate vei avea revelatia acestei reactii fata de acest pasaj. Toate au un sens. Evolutia. Tot asa cum inaltele constiinte occidentale sau crestine au considerat ca trebuie sa „civilizeze” zonele si triburile sau popoarele in care intelepciunea si armonia, viata in armonie si respect se manifestau in pace si frumos. Din ratiune si crezindu-se datori sa „ajute” si pe altii, americanii au despartit copiii indieni de familiile lor si i-au dus in scoli obligatorii, fortindu-i sa-si uite felul lor de a gindi, la fel cum zeelandezii, ca sa zic asa, au interzis limba si obiceiurile maori, pina de curind cind s-au gindit sa repare (tot asa cum s-a gindit sa repare si Papa povestea Mariei Magdalena ), englezii cu aborigenii australieni… si, daca te uiti la calibrarea tarilor, vei observa ca Australia are un nivel foarte ridicat, si ea, 410, adica, in palierul „ratiunii”. Cite crime s-au petrecut si acolo, ce „epurare” a bastinasilor!
        Schimbare sa fie, doamne-ajuta! 🙂

        Apreciază

      • Observ că iar există o barieră de transmisie-recepție între noi. În citatul „A ucide și a plănui crima până-n cele mai mici detalii, a o legaliza într-un fel, e un act de ură fără margini față de Dumnezeu/ față de creația sa, cum zice dl. Hawkins, dar de aici, nivel 125 până la rațiune … ” mă refeream la altceva. Hitler a plănuit și legalizat o crimă pe care Hawkins a numit-o f bine un act de ură fără margini față de Dumnezeu, deci eu n-am vrut să arunc anatema asupra autorului cum că el, Hawkins,a legalizat și aprobat ce a zis Hitler, ci că Hawkins, prin acel citat din cartea anteamintită (care constituie referirea la jumate din fragmentul redat în comentariu, despărțit frumos prin virgule, ca să se înțeleagă), a subliniat (fără să facă referire explicit la Hitler, atenție!) dpdv clinic o malformație omniprezentă la mulți conducători asemenea celui avut în discuție. Cu privire la calibrări, pentru mine rămâne o nebuloasă treaba asta și nu doresc să o definesc nicicum până nu o înțeleg, Daniela. A începe să îmi întreb mintea ce înțelege prin rațiune și să creez un val-vârtej de gânduri pe motiv de definire nu aș face decât să mă aprob, ptc asta face mintea sau să bat apa-n piuă. Știi bine că autorul și alți autori ca el au spus clar că răspunsurile nu se găsesc în blabla-ul minții/ eului, sunt altundeva, eu am găsit răspunsurile minții și le-am transmis în recenzie, acum caut alte răspunsuri, iar dacă am făcut referire la Hitler ( cel mai cunoscut), nu înseamnă că sînt de acord cu alte calibrări și/sau genociduri create de dragul falsei rațiuni, dar nu am vrut cu tot dinadinsul să fac o recenzie negativă. Dacă asta a rămas din ce am scris, păcat de timpul și munca investită…. Dumnezeu să ne ajute să ne citim mai corect unii pe alții! Namaste!

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: