DESPEDIDA
Quizás cuando me muera,
dirán: Era un poeta.
Y el mundo, siempre bello, brillará sin conciencia.
Quizás tú no recuerdes
quien fui, mas en ti suenen
los anónimos versos que un día puse en ciernes.
Quizás no queda nada
de mí, ni una palabra,
ni una de estas palabras que hoy sueño en el mañana.
Pero visto o no visto,
pero dicho o no dicho,
yo estaré en vuestra sombra, ¡oh hermosamente vivos!
Yo seguiré siendo,
yo seguiré muriendo,
seré, no sé bien cómo, parte del gran concierto.
Gabriel Celaya
DESPĂRȚIRE
Când voi muri, poate,
vor spune: era un poet.
Și lumea va străluci fără de conștiință, mereu frumoasă.
Poate n-ai să-ți amintești
cine-am fost, dar în tine răsuna-vor
anonimele versuri semănate cândva.
Poate n-are să rămână nimic
din mine, niciun cuvânt,
niciunul din aste cuvinte pe care le visez în ziua de mâine.
Însă văzut ori nevăzut,
spus ori tăcut,
voi fi în umbra voastră, oh, prea viilor!
În continuare voi fi,
în continuare voi muri,
voi fi, într-un fel sau altul, parte a mărețului concert.
tălmăcire: Mihai Cotea
Colțul Cultural 